Sfârșit de vară, sfârșitul

sunt martor la fericirea altora
trec în revistă propria mea nemulțumire
și știu
de dinainte
că oricând îmi permit să gust
chiar o mică bucurie
de mărimea unei alune
ea nu-mi va fi îngăduită
îmi va fi refuzată
și pusă pe raftul de sus al memoriei
sunt martor la fericirea altora
scriu despre micile mele succese
dar știu de dinainte
că mie nu îmi este îngăduit
să trăiesc nici măcar
o lună
în papucii celor care zâmbesc

Aici, sub pomii aceștia, în mica livadă, ascultând greierii din margine, privind cerul senin, nu mă vede și nu mă știe nimeni. Tata e înăuntru. Aici pot să-mi las sufletul liber. Îl desfac pentru câteva clipe, doar. Îl las un pic să curgă, ud rădăcinile acestea ferme, mă privesc gângăniile și păsările mici, zburătoare, natura se uită în deschizătura din sufletul meu care curge doar un pic, în iarbă, natura se uită, o aud cum oftează ca un chirurg când desface o rană complicată și plină de sânge negru, sufletul meu mai curge un pic pe iarbă, suspină și strugurii din vie, struguri tineri, copiii de struguri, suspină și soarele, n-au ce să-mi facă, n-are nimeni ce să-mi facă, se uită cu toții și îmi zâmbesc miloși, dar n-au ce să-mi facă, asta e boală grea, știu, o duc dintotdeauna, acum las un pic sufletul să curgă cât să mai aerisesc interioarele și îl închid imediat la loc. Eu nu mai umblu cu sufletul desfăcut. Cine știe cum se bagă repede un șarpe înăuntru și mă mușcă?

M-am revăzut în albumele vechi, ce frumoasă eram când eram mică!; acum înțeleg adorația tuturor, adorație pe care copilul-eu a supt-o de la sânul societății foarte multă vreme. Eram superbă, eram drăguță, eram vie, foarte vie și puțin nebună. Vreau să fiu din nou vie, dar sunt inertă. Am confundat fericirea cu plăcerea și am confundat puterea cu mândria, iar acum sunt inertă. Am vrut să fiu regină, dar singurele mutări pe care le pot face sunt doar la o pătrățică distanță, sunt un rege pe o tablă de șah; se fac multe mutări în jurul meu, se întâmplă o grămadă de lucruri, se trimit scrisori, se pleacă în vacanțe, se comit trădări, fostele mele colege de facultate ies împreună fără să mă invite, eu sunt o buruiană, sunt o maladie, nici măcar n-am putut să mă supăr, oamenii normali la cap se feresc de un om contagios, și apoi... toată lumea stă sub lumină venită de departe, eu nu pot să fac așa ceva, totuși unde e mulțumirea părinților?, ei vor să mă vadă pe micile ecrane, mie îmi place pe scenă... mondenitățile mă plictisesc, simt că n-am aer, vreau să citesc, să privesc filme bune; a tunat într-o noapte de s-au rupt crestele muntoase, a tunat atât de tare și toți erau atât de speriați!, și eu eram, dar știam, știam că undeva în sufletul meu mă bucuram, zgâtie spurcată ce sunt!, mă bucuram crezând că e gata, crezând că asta e, că în sfârșit e gata, s-a terminat, până aici ne-a fost! Am îmbrățișat brațul pe care îl aveam la îndemână, e brațul atât de cunoscut al unui bun prieten și mă gândeam că vom muri. Bunul meu prieten și cu mine... am fost certați, dar ne-am împăcat dulce. O afacere ciudată. E stilul nostru.

Bunul meu prieten vrea să mă protejeze de următoarea mea cădere în gol, iar eu mă agăț de el ca de poalele unui înger.

Am aflat despre mine că sunt invincibilă.
Asta nu înseamnă că...
... zilele astea am chef să fiu eu însămi.
Sunt mai tristă decât un cuib părăsit.
Desfac matryoshka de mine unde stau păpușile. Urlu la ele. La mine.
Ele râd. Eu râd.
Îmi leg pe cap o nouă problemă.
Aș pleca departe.
... sunt mai supărată și mai necăjită decât
... firul cărunt din barba unui moș care nu mai vede la orizont și trage din pipă, poetic.
Sunt cea mai necăjită și bolnăvioară fetiță și nimic nu mă poate construi la loc. Problema e în sânge, nu afară.

Avem probleme mai grave. Există probleme mai grave!

Tata udă cu furtunul ce a mai rămas nemâncat din zmeura uriașă. Tata face 70 de ani pe 23 august. Eu încă nu mi-am strivit cleștii de la bot ca să-i pot spune tatei cele mai importante gânduri.

Din cauza cui, genetic vorbind, nu pot eu să fiu fericită?

O vină tragică ce trebuie linșată. Voi putea?

Nu m-am mai simțit de foarte multă vreme atât de greșit înțeleasă. Chiar nu vrea nimeni să aibă răbdare cu mine?


Dragă A.P. Cehov,

Abia pot să am grijă de propria entitate, de-apoi de o mangustă! Recunosc, ideea e una foarte îndrăzneață. Mă voi interesa de unde pot să îmi achiziționez una. Apoi voi da cu banul de trei ori.

Când vă scriu dumneavoastră mă simt mult mai liniștită. Oricât de nedreaptă e soarta, oricât de potrivnică și oricât de blestemată sunt eu însămi, am această bucurie neprețuită, scrisorile către dumneavoastră. Nu îmi poate nimeni cenzura această voluptate atât de necesară.

În ultima scrisoare mi-ați scris atât de frumos și de amuzant, ca apoi să mă reduceți la tăcere cu întrebarea din încheiere. Am devenit gravă imediat. De atunci am tot reflectat la întrebarea dumneavoastră. Nu știu dacă am ajuns la o concluzie sigură. Întrebarea e simplă, eu sunt cam împrăștiată, iar dumneavoastră așteptați un răspuns din partea mea. Mă tem să vă dezamăgesc. Mă tem îngrozitor.

Vă mărturisesc că nu știu câtă încredere mi-a mai rămas. Am devenit o ființă rea și meschină, am fost adesea măruntă, mojică, fără scrupule. Am făcut rău, dar știți în detaliu cât rău mi s-a făcut și mie. Și nu știu, dragul meu domn și prieten, nu știu dacă mai am încredere în așteptare. Nu văd niciun petic liber în tabloul cerului de deasupra mea, unde să încapă o bucată de lumină și pentru eul propriu.

Vă promit că nu mă voi opri din scris. Și voi rămâne pe scenă până m-or ucide varicele care deja au răsărit ca niște șerpi subțiri și albaștri deasupra gambei drepte.

Răspunsul la întrebarea dumneavoastră, până la urmă, este da... Da! Da. Desigur. Întotdeauna voi spune da în loc de nu! Așa e felul meu de a fi.

Acum îmi vine să tremur și să plâng. Nu vreau să ud aceste pagini.

Cu adorație, a dumneavoastră, K.

P.S. Acasă, toți se poartă cu mine ca cu un copil. Mama, soțul ei, tata, soția lui... E o convenție pe care o acceptăm și pe care n-o contestă nimeni. Dar oare eu fac pe copilul pentru plăcerea mea de a fi copil? Sau pentru plăcerea lor de a avea grijă de un copil?