Pentru o femeie barbară

Citiți studiul introductiv al acestei cărți aici.


Saviana Stănescu este o scriitoare româno-americană, care a avut multiple producții ale pieselor sale la New York, obținând premii ca New York Innovative Theatre Award for Outstanding Play (Waxing West la Teatrul La MaMa) sau includerea în Indie Theatre Hall of Fame. Piesele sale au fost publicate de edituri americane prestigioase ca Samuel French, Smith&Kraus, Applause, NoPassport, după ce au avut producții de succes ca: Aliens With Extraordinary Skills (WP Theatre, New York; Teatro La Capilla, Mexico City; Teatrul Odeon), Ants (New Jersey Rep), For A Barbarian Woman (Fordham/EST), Lenin's Shoe (The Lark), White Embers (Theatre Row, New York; Dramalabbet, Stockholm; premiul OOB NYC), Useless/Organic (Queens Theatre, TNB), Toys (Hudson Theatre LA, Avignon Festival, 59E59 NYC), Hurt (Manhattan Repertory Theatre), What Happens Next, e-Motion (Cherry Arts), Zebra 2.0 (New Ohio) etc.

A publicat câteva volume de poezie (Amor pe Sârmă Ghimpată, Sfaturi pentru Gospodine și Muze, Proscrisa) și Black Milk, o antologie bilingvă de piese de teatru. Piesa Savianei, Apocalipsa Gonflabilă, a câștigat premiul UNITER pentru Cea mai Bună Piesă a Anului în 2000. Primele sale piese în română (Infanta. Mod de Întrebuințare; Numărătoarea Inversă) au fost montate de regizorii Radu Afrim, Theo Herghelegiu, Anca Maria Colțeanu, Tudor Țepeneag etc. În prezent, Saviana Stănescu este profesoară universitară de scriere dramatică și teatru contemporan la Ithaca College, după ce a predat 8 ani la New York University, Tisch School of the Arts, unde a obținut un MA în Performance Studies și un MFA în Dramatic Writing între anii 2001-2004.


Piesa a avut lecturi publice și workshop-uri în teatre din off-Broadway (Ensemble Studio Theatre, Lark Play Development Center, New Group Theatre ș.a.), iar în 2012 a fost montată la New Jersey Repertory Theatre.
A fost publicată de editura Samuel French (Concord Theatricals).

Personaje:
KARA - aproape 40 de ani, atrăgătoare, vorbește cu accent (orice rasă sau etnie)
MIA - sora mai mică a Karei, 29 de ani, băiețoasă, vorbește cu un accent pronunțat (de aceeași rasă / etnie)
Dr. ADAM KOHN - profesor universitar de biochimie, 48 de ani, vorbește cu un ușor accent (orice rasă sau etnie)

UNDE: un mic oraș american și o universitate din zonă. Poate în Connecticut.
CÂND: 2009, Anul Chinezesc al Boului și Anul American al Recesiunii

/ - indică momentul în care replicile se suprapun


Luminile pe Mia - în fața scenei, se adresează publicului.
Își construiește discursul în limba engleză cu grijă și cu o anumită sofisticare, dobândită recent. Efectul este puternic și amuzant, deși puțin ciudat.

MIA: Furnicile. Nu obosesc niciodată. Nu se opresc niciodată. Le-aș putea observa toată viața. Din păcate, eu chiar obosesc uneori. Toate neajunsurile care vin la pachet cu specia umană: trebuie să mănânci, să dormi, să vorbești, să socializezi. Nu socializez eu prea mult, dar chiar și așa. Am nevoie de 9 ore de somn în fiecare noapte. Mai puțin decât o furnică-lucrătoare. Totuși, sunt mai mare. În lumea furnicilor aș putea fi REGINĂ. Toți ar munci pentru mine. N-ar trebui decât să mă reproduc. Cam plictisitor.
Whadda fuck?! - cum zic americanii. Unde ți-e tonul științific?
Se adună, își regăsește tonul științific.
Toate societățile sunt caracterizate de o luptă pentru control: indivizii care se bucură de avantaje și cei care trudesc pentru ei. În coloniile de insecte sociale, această luptă e reflectată de diviziunea reproductivă a muncii. Unii indivizi (reginele) se reproduc, în timp ce lucrătoarele mențin, prin munca lor, funcțiile coloniei. Reginele sunt mai mari ca dimensiune și pot trăi până la 30 de ani, în timp ce lucrătoarele trăiesc între 1 și 3 ani. Complet nedrept. Cum se poate determina, încă din stadiul de larvă, care dintre indivizi vor deveni REGINE și care vor ajunge diferite tipuri de LUCRĂTOARE? Depinde foarte mult de NUTRIȚIA pe care o primesc. Factorii nutriționali și genetici contribuie în moduri diferite la cât de mult va crește un individ...
Schimbare de ton.
Propune-ți lucruri mărețe! Premiul Nobel. Vreau să câștig Premiul Nobel. Aș fi prima din țara mea care-l câștigă. O să-mi ia 15-20 de ani... Zece generații de furnici-lucrătoare. Dar asta e partea bună a speciei umane: trăim mai mult decât furnicile. Deși mai puțin decât țestoasele marine. În fine. Concentrează-te! Americanii câștigă Premii Nobel tot timpul.

Intră Kara.

KARA: Iar vorbești cu pereții?
MIA: Vorbesc cu oameni. Oameni imaginari.

Kara aprinde lumina: sufrageria casei lor. Ține în mână câteva plicuri.

KARA: Pe întuneric? Nu poți să "vezi" oameni imaginari cu lumina aprinsă?
MIA: Nu mă pot concentra cu lumina aprinsă. Sunt praf la ținut prelegeri în engleză. Praf, praf, / praf...
KARA: N-ai cum să fii praf, în casa asta se vorbește numai în engleză. Ca tu să te poți - cum ai zis? - imersa în engleză. Să "înoți" în engleză. Să respiri în engleză. Să visezi în engleză.
MIA: Poți să mă lași, te rog, să-mi continui prelegerea?
KARA: (ironic) Vă rog să mă scuzați că v-am întrerupt, doamna "profesor"! Ce prostie din partea mea! Sunt onorată să vă am prin preajmă. Aș putea să vă întreb care este scopul acestei prelegeri? Ați obținut un post didactic?
MIA: Nu, e pentru o conferință.
KARA: O conferință? Și te plătește cineva să te duci?
MIA: O conferință viitoare. O conferință posibilă. Trebuie să fiu pregătită.
KARA: Desigur. O conferință imaginară.
MIA: (glumește și nu prea) Pentru când voi lua Premiul Nobel.
KARA: Sigur. Iar eu o să iau Oscarul. Până atunci trebuie să...

Kara flutură plicurile spre ea.

MIA: (tachinând-o) Scrisori de la fani?
KARA: Facturi - cei mai devotați fani ai mei. Vrei să le plătești? Ești mai mult decât binevenită. Te rog, servește-te. Alege una. Gaze, electricitate, cablu...
MIA: (se retrage din calea facturilor) Alte facturi? Deja?
KARA: De parcă observi tu vreodată că a mai trecut o lună. Da, facturi, facturi, facturi. Să le ia naiba.

Le aruncă la gunoi.

MIA: Nu le deschizi?
KARA: Știu ce-i înăuntru. Ipotecă, gaze, electricitate, cablu & TV, mobilul meu, mobilul TĂU, împrumutul TĂU pentru studii...
MIA: Dar trebuie să le plătim.
KARA: E o afirmație foarte profundă, Mia. Da, să le PLĂTIM, la persoana întâi plural. Așa că ar fi bine să-ți găsești o slujbă pentru că... Eu... nu mai pot să... tocmai... am fost concediată.
MIA: Glumești, nu?
KARA: Mda, cea mai bună glumă pe care am spus-o vreodată. Îmi arde de glume cu viața mea.
MIA: Adică, pe bune... Dar tu lucrezi în fabrica aia de 17 ani sau ceva de genul. Ești o super angajată. Ce ți-a zis șeful? De ce - de ce tu? Ziceai că-i place de tine. Că tot timpul își parchează mașina lângă a ta ca să vorbească cu tine după / program.
KARA: Economia merge prost, bla, bla. Trebuie să strângem toți cureaua, să facem sacrificii, fabrica nu funcționează la întreaga capacitate, industria auto o duce rău, deci și noi la fel, pentru că suntem furnizorii lor, bla, bla, ceva de genul.
Mda, și mi-a mai zis: arăți bine, ești încă tânără, o să-ți găsești ceva mai bun. Mereu am crezut că poți ținti mai sus decât fabrica asta, deci ia-o ca pe o ocazie să avansezi în carieră și să-ți mai crească și stima de sine. Și m-a pupat pe obraz. Idiotul. Un idiot egoist.
MIA: Are dreptate, poți avansa în carieră.
KARA: Mda, cariera mea... Stai că n-am terminat. Veștile proaste nu vin niciodată singure...
MIA: Ce poate fi atât de rău? Mai știi vechiul nostru proverb: un șut în fund, un pas înainte? O să-ți găsești o altă slujbă, una mai bună, mai pe sufletul tău. Șeful ți-a făcut o MARE favoare!
KARA: Mai taci din gură!
MIA: Hai să ne gândim la o nouă slujbă pentru tine, una incitantă.
KARA: Păcat... Eu mă cam gândeam să trăiesc pe spinarea ta o vreme...
MIA: "Să trăiesc pe spinarea ta"? Nu știu expresia asta. Adică să te duc în cârcă?
KARA: Nu, adică TU să-ți iei o slujbă, iar eu să stau acasă o vreme. Să-mi dau seama de niște lucruri. Să-mi ghicesc în cărțile de Tarot. Să-i cer universului să facem pace. Și apoi să mă îndrume.

Kara ia facturile din coșul de gunoi și i le dă Miei.

KARA: Sunt ale tale, surioară. Ești capul familiei acum.
MIA: Bun, deci o să "trăiești pe spinarea mea"... Trebuie să ținem situația sub control.

Kara dă din cap. Arată un pic palidă și bolnavă, dar începe să se plimbe prin cameră, oprindu-se din când în când să mai mute câte un obiect (o vază, un pix, o revistă - orice) 2-3 centimetri mai la stânga sau mai la dreapta.
Cu facturile nedeschise în mână, Mia o urmărește cu privirea, ca și cum studiază un animal prins în capcană.

KARA: Ai mâncat?
MIA: Nu, te-am așteptat.
KARA: Ai gătit ceva?
MIA: A trebuit să lucrez la ceva, la cercetarea / pe...
KARA: Știu, ca o albinuță hărnicuță, ai grijă de gândacii tăi, de șobolanii tăi...
MIA: De furnici.
KARA: (plimbându-se prin cameră) Șobolani, furnici, tot aia.
MIA: Așază-te undeva. Ce te tot învârți așa, ca o muscă bețivă?
KARA: O, da, crede-mă că mi-ar plăcea să beau până nu mai știu de mine și să zbor spre... China. Antarctica. Noua Zeelandă. New... London. Nu, e prea aproape. New... Jersey. Ceva-new-în-mama-lui! New York!
MIA: Ești deprimată?
KARA: Când cineva e trist sau nervos sau, nu știu, pur și simplu obosit de viață, voi, oamenii de știință, îi spuneți "depresie". Ne dați pastile și ne trimiteți la psihiatru. De parcă totul se poate rezolva cu o pastilă.
MIA: Se poate, de cele mai multe ori.
KARA: Bine, bine, Domnișoara Știe-Tot, Domnișoara Doctor-în-Biologie, sunt prea obosită / să mă cert -
MIA: Biochimie.
KARA: Așa. Bio-mama-ei-de-chimie. Îți aduce vreun ban? Nuuuuuu. Ce tupeu să întreb asta!
MIA: Candidez acum la câteva burse.
KARA: (se scufundă într-un scaun) Numai Dumnezeu știe cât de greu mi-a fost să-ți plătesc masteratul, Mia. Și acum treaba asta cu doctoratul... N-ai nevoie de doctorat ca să predai în învățământul public. E nevoie de profesori, iar engleza ta e suficient de bună.
MIA: De ce-mi spui lucrurile astea? Credeam că înțelegi. Lucrez la o teorie revoluționară care ne va schimba percepția despre coloniile de furnici, / va -
KARA: Dă-le naibii de furnici! Gândește-te o secundă la oameni. Furnicile sunt doar niște chestii... mici, urâte, plictisitoare, dăunătoare... prea multe.
MIA: (îmbufnată) Și ce propui - să renunț?
KARA: N-ai nevoie de doctoratul ăla. Ești deja supra-calificată.
MIA: Să fiu o... ratată... care nu poate să termine ce a început?
KARA: Las-o baltă. Mai ai doar un an și termini. O să termini, nu?
MIA: O să mai am de terminat teza.
KARA: Cum adică?
MIA: După ce-mi iau toate examenele, îmi mai rămâne teza.
KARA: Și o să-ți iei un job. Un job adevărat. O să predai într-o universitate.
MIA: Poate. Eu așa sper.
KARA: Profesorul ăla al tău trebuie să te ajute.
MIA: Adam? O să-mi dea o recomandare, sigur că da.

Mia se așază pe canapea. Pune facturile nedeschise pe măsuța de cafea.

KARA: Trebuie să facă mai mult de-atât. Trebuie să te angajeze. A promis că te va lăsa să predai. Așa a zis. Tu mi-ai spus.
MIA: O să predau un curs semestrul viitor, dar nu e ca și cum mă angajează cu normă întreagă. O să fiu profesor asociat câțiva ani. Nu știi tu cum merg lucrurile în mediul universitar.
KARA: Câțiva ani? Dar trebuie să-ți iei un job, Mia, chiar trebuie. Altfel devii una din chestiile alea ale tale, un trântor, și nici măcar nu ești bărbat, ești femeie, ar trebui să ai un iubit, să te măriți cu un american drăguț, asta ne-ar rezolva toate problemele.
MIA: Tu de ce nu te-ai măritat cu un american drăguț și nu ne-ai rezolvat toate problemele?
KARA: Eu am venit aici singură, fără să știu o iotă de engleză. A trebuit să mă bazez pe un salariu stabil. Să trimit bani acasă. Pentru TINE. A trebuit să lucrez. Într-o fabrică. La o linie de producție... Știi ce e o linie de producție? Muncești la un loc cu 80 de oameni, aceleași fețe, aceleași gesturi... încerci să te gândești la ceva drăguț, sau inteligent, sau sexy, sau creativ. Dar nu poți. Creierul tău se oprește. Devii tu însăți o mică piesă metalică în mașinăria aia.
MIA: Creierul nu se oprește decât când mori.
KARA: Și cum ai numi viața asta: alarmă, duș, cafea, ou fiert, mașină, fabrică, muncă, muncă, pauză de prânz - respiră o secundă - muncă, muncă, mașină, înapoi acasă, duș, cină, TAROT, TV, pat, somn? Când să am eu timp de întâlniri? Și întâlnirile astea ce sunt până la urmă? Încă o rutină. Iubirea adevărată, pasiunea, toate astea au dispărut din viețile noastre. Trăim într-o lume pentru roboți, nu pentru oameni... Mai bine ai crea niște clone în laboratorul ăla al tău, clone de oameni adulți care nu-și doresc să râdă, să iubească, să se joace... Asta nu e o lume pentru copii.
MIA: Ai fost dată afară. Nu e sfârșitul lumii. (încercând să glumească) O să-ți iasă în cale un fermecător Prinț Gândac într-o trăsură trasă de un șobolan auriu înaripat și-o să trăiți fericiți / până la adânci bătrâneți.
KARA: Termină cu glumițele astea de biologie, Mia! Îmi vine să vomit. Pe bune.
MIA: Ești foarte dramatică.
KARA: Sunt foarte... însărcinată!
MIA: Însărcinată?!
KARA: Însărcinată.
MIA: Gen... cu un bebe-pe-drum?
KARA: Gen super-mega-însărcinată! Să-ți dau un dicționar?
MIA: Uau. Ăsta-i material de... telenovelă.
KARA: Altceva mai ai de spus?
MIA: Ce zici de întrebarea clasică: Cine-i tatăl?
KARA: Nu contează. E însurat.
MIA: Totuși, poate să recunoască copilul. E... șeful tău?
KARA: Doamne, nu.
MIA: Cineva de la muncă? Trebuie să-ți plătească pensie alimentară. Atâta lucru știu și eu.
KARA: Nu va fi niciun copil. Nu mi-l permit.
MIA: O, nu. Acum chiar am ceva de spus. Instinctele tale materne vor intra în acțiune. O să avem un bebe în casă! O să ne distrăm așa de bine cu ea / și o să-i cumpărăm jucărele și -
KARA: Nu ne permitem niciun el sau o ea. Mi-am pierdut slujba, ai uitat?
MIA: Nu-ți face griji! O să găsesc eu ceva. O să lucrez la bibliotecă, la biroul de admitere al universității, la... linia telefonică antisuicid, undeva.
KARA: N-o să ne ajungă... vorbim de 3.500 de dolari pe lună doar pentru noi două, fără cel mic. Nu. Nu-mi permit.
MIA: Așteaptă un pic! Te rog, așteaptă câteva zile, o săptămână, două. O să vezi, găsesc eu ceva.
KARA: O să ai nevoie de o slujbă full-time. N-o să mai ai timp pentru cercetare.
MIA: Găsesc eu o soluție. Tu nu trebuie să mai lucrezi. Ești o regină acum. Așază-te. Trebuie să avem grijă de mica Pupa.
KARA: Pupa?!
MIA: Furnica-bebe.
KARA: Bine, Mia... N-are rost să vorbesc cu tine. (pauză) Sunt lihnită. Trebuie să gătesc ceva. Pilaf sau piure?
MIA: Gătesc eu. Tu nici să nu te miști.

Se îndreaptă spre bucătărie.

KARA: Acum nici eu n-o să stau aici să... Nu sunt invalidă. (se ridică)
MIA: Dă-ți în cărți, citește-ți horoscopul. Vezi ce zodie o să fie Pupa.
KARA: Nu-i mai spune "pupa"!
MIA: Sună mai bine decât "larva".
KARA: Gata. Du-te la cărțile tale, gătesc eu.
MIA: Mai am o întrebare, totuși: dacă nu-ți doreai un copil, de ce n-ai folosit... știi tu... contraceptive?
KARA: La asta se reduce viața? O folie de pastile, un formular DA-NU, o linie de producție cu întrebări și răspunsuri bine definite... (pauză) Cred că am trișat un pic. Poate că-mi doream un copil dar n-am vrut să recunosc. Sau poate că am vrut să las lucrurile să se întâmple natural. Să mă las surprinsă. Să văd ce întrebări îmi trimite universul. Să mă deschid spre ele și să încerc să răspund.

Kara se simte amețită dintr-odată și se așază pe canapea.

MIA: Vezi? Trebuie să te odihnești.

Kara aprobă, surprinsă că are nevoie să stea jos.

KARA: Avem paste, brânză, smântână. Poți să faci spaghete carbonara, e ușor.
MIA: O să fac cele mai bune spaghete pe care le-ai mâncat vreodată, regina mea!

Mia se duce în fața scenei și se adresează publicului.


MIA: Furnicile se dezvoltă printr-o metamorfoză completă: ou, larvă, pupă și adult. Oul este minuscul, de dimensiuni aproape microscopice. Larva nu are picioare și arată ca o râmă, foarte moale și albicioasă. Este neajutorată și depinde în totalitate de lucrătoare pentru mâncare și îngrijire. Pupa arată cam ca adultul, dar este moale, nepigmentată și nu se poate mișca. Unele sunt închise într-un cocon, altele nu. Un adult proaspăt eclozat are nevoie de câteva zile să i se întărească și să i se înnegrească corpul.
Schimbare de ton.
Nu mi-am dat seama cât de nefericită e Kara. Acasă toată lumea o invidiază: e AMERICANCA. Are o casă frumoasă, o slujbă... Mă rog, acum și-a pierdut slujba. O să ne descurcăm noi cumva. Pupa trebuie să aibă tot ce are nevoie. O să fie mare și puternică, deșteaptă și fericită. O să aibă un start bun în viață. E cetățean american. Și mă are pe mine prin preajmă. Dacă trebuie să devin furnică-lucrătoare pentru ea, o s-o fac, credeți-mă, o s-o fac.
[...]


Piesa a fost dezvoltată la Lark Play Development Center, Ensemble Studio Theatre și New York Theatre Workshop. A fost produsă de Manhattan Repertory Theatre, în New York, și de Cinemapolis (Fingers Lake Environmental Film Festival), în Ithaca. A fost publicată de prestigioasa editură Applause în antologia Best Short Plays 2012-2013.

Personaje:
DARKO - un tip arătos la vreo 40 de ani, deprimat, cu un puternic accent sârbesc
LAURA - americancă drăguță, 30 și ceva de ani, copilăroasă, nesigură, singuratică, generoasă
TANYA - 18 ani, studentă energică, dar vulnerabilă, locuiește cu mama ei bosniacă

Un apartament cu două camere din Brooklyn.
În costum și papuci, Darko vorbește publicului, ca și cum ar fi în fața unei camere video. Își ține servieta pe podea. Îi sună mobilul.

DARKO: (mobilul sună încontinuu) N-o să răspund. Sper că știți cu toții că telefoanele mobile dăunează sănătății. Cancerul cerebral e mai aproape decât credeți. Dar noi nu vedem asta, n-avem cum, radiațiile sunt invizibile, undele electromagnetice sunt invizibile... iar uneori chiar și oamenii, oamenii pot fi și ei invizibili...
LAURA: (vorbește cu pisica ei, Penelopa) Nu m-a întrebat dacă am un animal de companie. Dar eu i-am spus oricum, i-am spus că am o pisică. Am menționat chiar și numele tău - Penelopa. Nu prea știa să facă conversație. A început să bată câmpii despre pericolele telefoanelor mobile. Apoi mi-a luat mâna și a început să șoptească în ea ca și cum ar vorbi la mobil: "nu e o simplă întâlnire pentru mine, e o întâlnire specială, un dar de la Dumnezeu, o uniune spontană a două particule complementare numite SUFLETE".
DARKO: Sunt un bun creștin. Cred în bunătate, cred în onestitate, cred în oameni. Dar EI m-au dezamăgit cu toții. Profund.
Încă mai cred în frumusețea unei soluții matematice. O demonstrație bine construită, superbă. Numere. Fapte. CADAVRE. Cred în Dumnezeu.
S-ar putea spune că e o contradicție aici. Nu-i așa. Știința, matematica sunt doar forme în care Dumnezeu a organizat lumea. Algoritmii divini nu se revelează așa de ușor muritorilor. Decât atunci când sunt aproape de MOARTE.
TANYA: Stai jos, mamă, și te rog să nu mă întrerupi. Trebuie să-ți spun o chestie destul de importantă. Adică nu importantă-importantă, nu e ca și cum sunt în joc viețile noastre sau ceva de genul. Nu, nu e vorba de bani. N-am fost exmatriculată. Nu-ți face griji. Nu sunt bolnavă, nimic de genul. Nu, nu sunt însărcinată!
LAURA: OK, ai putea spune că nu e de nasul meu. E profesor. Dar de ce-ai spune asta? Sunt mai cultivată decât toate fetele pe care le cunosc! Citesc mult. Ascult NPR. Sunt o Wikipedia ambulantă, dar de unde să știi tu asta, ești doar o pisică proastă!
DARKO: Ani în șir a trebuit să mă prefac că totul e bine. Ce rost avea să mă plâng? Am încercat o dată, iar EI nici măcar n-au ascultat ce-aveam de zis, mi-au spus că am o atitudine "nesănătoasă". Ce dracu-i aia o "atitudine sănătoasă"? Un robot care respectă regulile? Un pupincurist? Un ipocrit? Un lingău expert?
LAURA: Mi-a spus că sunt "periculos de frumoasă"... Nu aud asta în fiecare zi. Poate n-o s-o mai aud niciodată. N-ar fi trebuit să spun prostia aia, că nu m-am epilat pe picioare... chiar o făcusem. Chiar m-am epilat înainte de întâlnire sau, mă rog, de "întâlnirea noastră specială".
DARKO: Au găsit un așa-zis motiv, desigur. Mi-au zis că un student de anul I s-a plâns de metodele mele de predare. Rahat. Studenții mă iubesc. Citiți-mi evaluările!
Mobilul tot sună.
Creditorii. Tot sună și sună și sună, futu-i! Aș vrea să distrug telefonul ăsta nenorocit. Dar nu pot. Încă. E singura mea conexiune cu lumea. Nu l-am plătit de 3 luni, dar încă sună. Încăpățânatul dracului!
ConEd tocmai mi-a tăiat curentul. Din fericire, camera mea video are niște baterii al naibii de bune. (râde într-un fel ciudat). În curând se va întuneca. Se va lăsa întunericul peste Darko.
TANYA: OK, poți să mă asculți, mamă, te rog? Te rog, ascultă-mă doar. De data asta, ascultă-mă doar! Am făcut o chestie cam ciudată. OK, poate chiar greșită. Și nu sunt sigură de ce am făcut-o, dar... OK, a fost, gen... profesorul ăsta pe care-l avem... l-am avut... Darko Rasnin... da, un tip din Serbia, dar a trăit aici dintotdeauna, cum ar veni, ca tine, din '93 sau ceva de genul.
DARKO: (mobilul începe să-i sune din nou - se uită la numele apelantului) Proprietara. E o femeie de treabă, chinezoaică. Răbdarea ei are și ea limite. Nu o învinovățesc. N-am plătit chiria de 4 luni. Pe fruntea mea scrie cu litere mari EVACUARE. Fără adăpost - un nou început. Faliment - încă un început grozav. Noi începuturi uimitoare mă așteaptă. Propaganda capitalistă de rahat, futu-i!
LAURA: Da, știe că sunt tehniciană de laborator, nu i s-a părut nimic în neregulă cu asta. El e om de știință! Și nu e ca și cum fac ceva rușinos! Cineva trebuie să prelucreze și testele alea pentru boli cu transmitere sexuală. De fapt, jobul ăsta îmi place mult mai mult decât să lucrez la spital, ți-am mai spus. Prea mulți oameni la spital. Nouă ne plac momentele liniștite: doar noi două, tu să torci, eu să mă gândesc... câteva eprubete prin preajmă sunt ok, dar oamenii, prea mulți oameni nu sunt ok.
DARKO: Poate te întrebi de ce nu-mi găsesc o slujbă, altă slujbă, orice slujbă. Am avut și alte slujbe. Am fost consultant științific la Environmental Health Trust, o instituție de sănătate publică ce investighează impactul expunerii la mediu asupra sănătății. Ai văzut articolul ăla din New York Times despre impactul telefoanelor mobile? Am fost citat în el. Am vorbit despre efectele lor asupra sănătății și despre implicațiile sociale. N-ai observat cuplurile alea din restaurante, într-o seară romantică, cum amândoi stau și scriu sms-uri... Oamenii nu mai comunică unii cu ceilalți. Inviți o femeie la o cină romantică și ea se apucă să scrie niște sms-uri idioate între două înghițituri... Femeile nu mai știu să comunice cu bărbații. Iar bărbații nu știu să comunice cu femeile. Oare ar trebui să fiu politicos și să-i deschid ușa sau o să mă trezesc cu o geantă în cap?
LAURA: Chiar m-am îmbrăcat bine pentru întâlnirea aia, jur. Restaurant cu ștaif. Se vedea după nume: Marseilles. Franțuzesc. Are gusturi bune.
DARKO: Nu mai înțeleg femeile. Vrei să se simtă bine, deși nu stai prea bine cu banii, dar faci totuși o rezervare pentru o cină de fițe la un restaurant de super-fițe din Chelsea. Îi aduci trandafiri, mustești de sex appeal și de dorință și de interes pentru ea, plătești nota, și ea ce face? Te acuză de hărțuire sexuală. Încă "nu e pregătită" să o facă. Nu vrea să fie "forțată". Vrea să aștepte "momentul potrivit". Nu s-a epilat pe picioare ca să fie sigură că nu răspunde avansurilor tale la prima întâlnire. Știi ceva, mai du-te dracu, Laura!
LAURA: Câte zile au trecut? O săptămână. Și n-a sunat, nu.
I-am spus doar că n-ar trebui să mă hărțuiască sexual, asta-i tot ce-am zis. Ca o glumă, înțelegi. Mă rog, un fel de glumă. Nu eram pregătită să...
Am nevoie să-mi șterg din minte toate numele alea latinești de boli cu transmitere sexuală înainte să... Adică el ar trebui să înțeleagă asta - nu poți face toată ziua teste pentru boli cu transmitere sexuală și apoi să te repezi la asta. La sex, adică.
DARKO: Da, ești drăguță, și nici n-ai scris sms-uri la masă, dar nu mă înțelegi. Am fi putut avea ceva frumos împreună. Darko și Laura. O familie. Copii. O casă în care să se râdă tot timpul. Așa cum vezi în stupizeniile alea de comedii romantice americane. Am fi putut avea toate chestiile astea. Și mai mult. Ai distrus tot, du-te dracu!
LAURA: Nu i-a picat bine să fie respins, am văzut asta în ochii lui. Genele lui parcă... mușcau aerul. Gura lui era așa de tristă, buzele... / Totuși.
DARKO: Totuși... Articolul ăla din New York Times a fost bombă. Mama l-a pus în ramă. Versiunea de pe Internet. Îl arată tuturor vecinilor noștri. E foarte mândră de mine. Nu, nu înțelege engleză, dar a văzut numele meu în ziar.
LAURA: Da, știu. Sunt o fraieră. N-ar trebui să las să-mi scape un tip ca Darko. Cavalerii sunt o specie pe cale de dispariție. Nu trebuie să te ascunzi sub pat ca să mă convingi de asta, Penelopa. Sigur că mi-a dat numărul lui!

Mobilul lui Darko tot sună...

DARKO: Mama nu știe. Am fost concediat după articolul ăla. N-am găsit niciun alt job în domeniul meu. Dar încă am demnitate și prestigiu! Nu sunt un șervețel pe care să-l arunci după ce l-ai folosit. Le-am spus că împăratul e gol. Bio sam u redu.^[i]

Își deschide servieta și scoate un pistol semi-automat. Îl încarcă.

TANYA: OK, deci... era la oră, și după oră, începe să vorbească cu mine în sârbă, înțelegi, deși i-am spus că nu vorbim sârbă acasă, i-am spus că tu ești din Bosnia... Dar nu și nu, el vorbește, gen, cu mine în sârbă, și toată treaba asta, gen, e așa de jenantă, gen, Julie m-a întrebat de ce nu-i răspunzi în iugoslavă sau ce limbă vorbiți voi acolo în Balcani... Și eu i-am spus, gen, eu nu sunt din Balcani, mama mea e, dar eu am crescut aici, și ea mi-a zis, gen, "tot aia". Și Jessica zice, gen, "și voi sunteți musulmani?" Și eu i-am zis, gen, că mama e musulmană, dar eu nu, eu sunt atee, nu cred în rahatul cu religia, e doar pentru controlul maselor. Și ea, gen, "tot aia". Și Patrick, gen, "sârbii sunt creștini, bosniacii sunt musulmani, de-aia s-au luptat în războiul din Balcani, nu-i așa, Tanya?" Iar eu eram, gen, "tot aia".
DARKO: Pistol semiautomat 9x19mm Grandpower K100 produs în Slovacia. Cel mai bun.
TANYA: OK, deci genul ăsta de discuție, sau variații ale ei, l-am avut, gen, de fiecare dată când aveam ore cu ciudatul ăla de Darko... și, gen, nu mai suportam chestia asta... și într-o zi, când aveam întâlnirea lunară cu coordonatorul meu academic, am început să-i zic, gen: profesorul nostru de Introducere în IT, Darko Rasnin, știți... Îmi pare rău că trebuie să spun asta... metodele lui de predare sunt... adică, el e puțin sexist, cumva... știți, mi se pare că flirtează cu mine, cumva... felul în care se uită la mine și tot timpul mă ține după ore să vorbească cu mine ÎN SÂRBĂ... Adică, da, avem amândoi rădăcini în Balcani, dar asta nu înseamnă că e ok să... Adică, mama mea a fost violată de niște sârbi nenorociți și eu pur și simplu nu suport, nu suport să se uite așa la mine!
DARKO: (ținând pistolul în mână) Uite care e planul. N-am nimic de pierdut, nu? De fapt, am mult de câștigat: faimă. Posteritatea își va aminti de mine. Da, în legătură cu un masacru, dar cui îi pasă. Faima e faimă. Publicitatea negativă e tot publicitate. Oamenii îmi vor ști numele. Vor scrie cărți despre mine. Vor face filme. Vor câștiga Oscaruri. Și după ce numele meu va fi cunoscut de milioane de oameni, atunci se vor uita la interviul cu mine și vor vedea ce am avut de spus despre pericolul telefoanelor mobile. O dezbatere controversată va lua amploare. La scară globală. Efectul "Darko" va fi în mințile tuturor când vor vorbi la mobil. Și toți vorbesc la mobil tot timpul. Vorbitul e ca respiratul. Pentru toți. Toată lumea de pe planeta asta va ști numele lui Darko și ideile pentru care a murit.
TANYA: Știu că nu mai vrei să vorbesc despre asta. Dar nu schimbă ce simt eu, mamă. Nu-mi gestionez bine furia când vine vorba de sârbi. De ce a insistat să vorbească cu mine în sârbă? Adică, atunci când am fost colegă la liceu cu tipul ăla, Marko, era destul de OK, n-a vorbit niciodată cu mine în sârbă.
Chiar dacă nu vorbim despre asta, mamă, asta nu schimbă faptul că sunt un copil rezultat dintr-un viol, sunt produsul unui nenorocit de viol, mamă, sunt fiica unor sârbi nenorociți, băga-mi-aș! Și dacă n-o să vorbim despre asta, mamă, nici tu n-o să te vindeci, și nici eu n-o să mă vindec, și nu putem să mergem mai departe cu viețile noastre, nu pot să merg mai departe, vreau să rezolv chestia asta, mamă!

Telefonul mobil tot sună...

LAURA: (îl sună pe Darko) Nu răspunde. Desigur. De ce ar face-o? Pun pariu că a găsit altă femeie. Asta e. Mai bine așa. Ce să-i spun? Că m-am răzgândit și că acum, după o săptămână, mi-a cam venit cheful de...
Nu pot să-i spun asta. Sau poate că da. De ce nu? Trebuie să învăț să fiu mai directă. Când vreau ceva, trebuie să spun. Da, o să-i spun. Dacă-mi dă ocazia. Dacă răspunde la telefon. Nu. N-o s-o facă. (închide) De ce tot spun "dacă-mi dă ocazia"? Oare mai avem cartea lui Dr Phil, În căutarea sinelui?
OK, să lucrăm la încrederea în mine. Am tendința să aștept validarea altor oameni. Sau pisici! Nu-i bine. Mă macină chestia asta. Trebuie să-mi găsesc sinele autentic. Să-mi creez viața din interior spre exterior. Cum zice Dr Phil? "Îți cer să iei o pauză lungă de la haosul pe care-l numești viață și să te concentrezi pe cel sau pe cea care-l provocă, adică pe tine".
DARKO: În unele țări aș fi erou. Aici o să se spună că sunt un terorist nebun. E ok. Tot merită să-mi asum riscul. N-am nimic de pierdut. Voi muri cu un pic de demnitate. Țipând la ipocriții ăia: "Colaboratori externi! Toți sunteți colaboratori externi! Externi ființelor umane!" Nu, n-o să țip. O să fiu foarte calm. O să-i pun pistolul la tâmplă șefului de catedră și o să vorbesc (imită stilul): rar, clar, profesoral.
TANYA: Mda, l-am raportat pe sârb pentru ceva gen tentativă de hărțuire sexuală și l-au concediat. N-a știut niciodată ce l-a lovit, i-au spus că, știi, în situația economică de acum, bla, bla... trebuie să facă niște reduceri de personal, să renunțe la niște colaboratori. Colaboratorii nu sunt ca profesorii adevărați. Sunt angajați, gen, part-time și nu au nicio responsabilitate. Așa că n-a mai primit cursuri. L-au dat afară. După 15 ani de predat. Predat part-time.
DARKO: Mâine la 10 dimineața e ședința lunară a cadrelor didactice. Vor fi toți acolo. Toată lumea va fi acolo. "Profesorii".
TANYA: Mamă? Mă simt cam vinovată acum. Adică i-am distrus viața și nu mi-a făcut nimic rău de fapt. Decât că a vorbit în sârbă. Dar totuși. Ar putea fi unul dintre nenorociții ăia, nu-i așa? Unul dintre tipii care te-au violat pe tine. (respiră adânc) Ar putea fi tatăl meu. Nu?
DARKO: O să intru în clădire calm - încă mai am legitimația de acces. Paznicul o să-mi zâmbească și o să mă întrebe "ce faci, omule", ca de obicei. Un tip foarte mișto, Jamal. Îi place de mine. Și mie-mi place de el. Am jucat fotbal împreună într-o duminică, anul trecut. Un tip ok. N-a avut noroc în viață. Născut în sărăcie, viață grea. Ce faci, frate?!
Îmi merge prost, omule. Al dracului de prost. Nici că se putea mai rău.
TANYA: Deci ar cam trebui să vorbesc cu el. Dacă nu te sperie rău de tot treaba asta. Ar trebui să încerc să-i explic, să văd dacă...
Am făcut rost de adresa lui de la școală. Tot în Brooklyn stă și el. M-am gândit că ar trebui să-ți spun. Poate te întâlnești cu el la supermarket și să nu te sperie treaba asta. Dacă e unul din nenorociții ăia. Poate că nu e. Poate că nici n-a luptat în război. Poate că era cu o bursă în SUA. Poate că e un om bun... Părea să știe multe lucruri, părea că-i place să predea. L-am distrus, mamă. Trebuie să vorbesc cu el.
LAURA: Nu, nu ne permitem un terapeut anul ăsta, dar știm deja ce va spune: lucrează la încrederea în tine. Dialogul intern negativ are consecințe fiziologice: stimularea cronică a adrenalinei, tensiune crescută, migrene, depresie, libido scăzut... Darko m-ar fi ajutat. Dar nu l-am lăsat. Pentru că sunt vai de capul meu și mi-e frică de dragoste. Mi-e frică de oameni. Cărora poate le-ar plăcea de mine. Vezi cercul vicios? Trebuie să ies din el. Îl voi suna din nou. Și din nou. Până va răspunde.
DARKO: Îi las toate bunurile mele lui Jamal. Nu e mult, dar totuși. Am lăsat un ultim mesaj pe șervețelul ăsta. (îl arată) Jamal va intra în posesia tuturor bunurilor mele. În niciun caz n-o să le expediez acasă, la maică-mea. N-am bani. N-am timp. Mâine e ziua cea mare. Ultima zi. (respiră adânc) Nu sunt un șervețel folosit pe care îl arunci.

Telefonul mobil sună, și sună, și sună. Tanya bate la ușă.

TANYA: Domnule profesor?!! Domnule profesor?!!


Citiți studiul introductiv al acestei cărți aici.