Very good hotel, sir!

Dacă auziți pe cineva recitând această propoziție în India, trebuie să fugiți mâncând pământul. Iar dacă vreun șofer de taxi sau de tuk-tuk o rostește, vă garantez că afirmația nu are nicio legătură cu starea locului de cazare. S-ar putea ca acesta să fie relativ acceptabil pentru șoferul care vă îndrumă acolo, dar cel mai probabil afirmația lui se datorează comisionului pe care l-ar putea primi de la hotel dacă ați avea curajul să rămâneți acolo.

Am închiriat o mașină în Kanyakumari, care m-a dus prin toată Kerala și jumătate din Tamil Nadu. Atât timp cât am avut mașina închiriată, șoferul cunoștea orașele și hotelurile bune, ducându-mă în fiecare seară să înnoptez într-un loc decent. În ultima parte a călătoriei în Tamil Nadu, am renunțat însă la mașină și m-am decis să mă alătur localnicilor, călătorind împreună cu ei cu autobuzul, o experiență care în sudul Indiei poate fi mult mai bună decât în nord. Am ieșit din autogară după cele câteva ore bune petrecute în zgâlțâiturile autobuzului.
- Vă rog să mă duceți la un hotel din oraș, i-am spus șoferului de tuk-tuk care apăruse ca din senin în fața mea.

Eram în Vellore, un oraș în care se află un templu fabulos, acoperit în întregime cu aur și construit prin munca caritabilă a lui Sri Sakthi Amma, ale cărui afișe acopereau fiecare panou publicitar din oraș de parcă ar fi fost în campanie electorală. Șoferul s-a uitat la mine încercând să-mi citească intențiile.
- Cât doriți să plătiți, domnule?

Răspunsul ar fi fost lipsit de sens, iar el m-ar fi dus în aceleași locuri, doar că pentru un preț mai mare. Așa că i-am dat răspunsul care bănuiam că are cele mai multe șanse de reușită:
- Vă rog să mă duceți la un hotel bun. Un loc frumos și curat.

M-a măsurat din cap până în picioare și mi-a cerut o sumă destul de piperată pentru cursă. Habar nu aveam unde era stația de autobuz în oraș și am presupus că prețul era probabil rezonabil, așa că am acceptat și m-am urcat în tuk-tuk. Dar, spre surprinderea mea, imediat după ce a ieșit din stația de autobuz și a intrat pe șosea, a oprit la mai puțin de 200 de metri în fața unui "hotel foarte bun, domnule". Holul era pustiu, iar întregul loc arăta fantomatic. Biroul de la recepție părea să fi fost spart de o lovitură de picior, care, cel mai probabil, aterizase acolo în timpul unei altercații referitoare la diferențele de opinie privitoare la cât de bun era hotelul. Pereții erau scorojiți, iar buruienile creșteau într-un fel de curte interioară, dând întregii clădiri aerul că ar fi fost abandonată. După un timp, am început să aud țipete pe coridorul din apropiere, iar recepționerul a dat buzna, urmat de un client nemulțumit care urla în urma lui, plângându-se de cameră. După tonul discuției, nu puteam să pariez că nu va urma și o bătaie, așa că am părăsit pe furiș recepția și i-am spus șoferului că ar fi mai prudent să căutăm alt loc.
- Unde vreți să stați, domnule? m-a întrebat în cele din urmă, de parcă aș fi fost în Vellore de când mă născusem și cunoșteam orașul stradă cu stradă.
- Cred că oriunde unde pot găsi un hotel mai bun. Dar nu mă duceți într-un loc ieftin și murdar. Alegeți un loc frumos. Hai să căutăm în centru, lângă fort, i-am spus, gândindu-mă că mulți călători ar dori să stea în centru pentru a vizita fortul ruinat.

Am plecat în trombă din fața hotelului, intrând pe drumul principal și, după ceva vreme, care ar fi putut justifica tariful inițial, am ajuns în cele din urmă în centrul orașului, unde mai multe clădiri vechi cu două etaje erau aliniate în fața crenelurilor fortului. Arătau doar puțin mai bine decât fortul în ruină din secolul al XVI-lea.
- Ăsta e un loc bun, domnule, mi-a spus el cu toată convingerea, arătându-mi spre una dintre clădiri, care abia dacă avea ușă la intrare.

Înăuntru, hotelul era tern și murdar, nefiind măturat de generații. A apărut paznicul, un bărbat foarte bătrân îmbrăcat într-un dhoti, și a încercat să-mi explice că totul fusese spălat și curățat lună. Am presupus că acest lucru s-ar fi putut întâmpla cândva în istoria recentă, dar nimic din felul în care arăta hotelul nu dovedea acest eveniment festiv. Camerele erau ca niște celule, cu paturi făcute dintr-o scândură pe care era așezată cu generozitate o saltea de paie pătată și ruptă, fără cearceafuri sau pernă. Niciunul dintre paturile "de hotel" nu avea vreo urmă de așternut, probabil pentru că praful care intra pe fereastra crăpată le-ar fi acoperit în timp record.
- Doar 600 de rupii, domnule. Un hotel foarte bun, a strigat îngrijitorul când m-a văzut că încep să cobor scările. Pot să vă arăt camera de lux, a continuat el deschizând ușa către o încăpere identică ce nu avea nici măcar saltea, dar avea o fereastră încă nespartă, acoperită însă de un strat de praf atât de gros încât puteai doar să ghicești dacă afară era zi sau noapte. De aici aveți o vedere mai bună spre fortăreață, l-am auzit strigând când am ajuns în stradă.

Poate că hotelul era groaznic, dar PR-ul și marketingul erau remarcabile.

Eram deja sătul, dar am făcut tot posibilul să-i spun politicos șoferului că încă eram în căutarea unui loc foarte curat și frumos, indiferent cât ar fi costat. Fără să-mi dau seama, mă băgasem într-o aventură pe care nici măcar nu mi-o puteam imagina.

Următoarea "cameră foarte bună" a fost într-un hotel asemănător unui buncăr. Și probabil că asta și era, pentru că nu existau niciun fel de ferestre în camere. Mi-a luat ceva timp să îmi dau seama dacă nu cumva era un depozit sau o fostă închisoare. Sau poate era închisoare chiar și acum. Nu puteam să fiu sigur, dar nici nu avea sârmă ghimpată în jur. Camera avea o ușă verde încuiată cu un mănunchi de cabluri, o garanție absolută de securitate și siguranță, un loc în care, cu certitudine, îți puteai lăsa nesupravegheate toate obiectele de valoare. Înăuntru se aflau un pat acoperit cu cearceafuri murdare, o chiuvetă spartă și o toaletă. În spatele acesteia, la nivelul tavanului, era o fantă deschisă prin care puteai admira cerul albastru. Camera era atât de mică, încât nu aveau cum să încapă două persoane, așa că recepționerul a trebuit să iasă ca să pot intra eu. Dar, cu un zâmbet strălucitor și o voce de bariton, mi-a confirmat:
- Este o cameră foarte bună, domnule.

Mi s-a luat o piatră de pe inimă când m-a asigurat de asta. Dacă nu-mi spunea, poate nici nu observam. Mă uitam în jur și mă întrebam unde aș fi putut să-mi pun rucsacul, în afară de mijlocul patului. l-am privit pe șoferul care stătea în fața ușii, zâmbind, dându-și în același timp seama că șansele sale de a obține comisionul mult dorit erau substanțial reduse.

M-am dus la tuk-tuk pentru a-mi lua rucsacul, spunându-i șoferului că o să caut singur un hotel dacă el nu mă poate ajuta. Chit că nu aveam nicio idee unde mă aflam și unde trebuia să caut. Poate simțindu-se amenințat de hotărârea mea în care-mi citea supărarea, a sărit în vehicul și, cu un "nicio problemă, domnule, o să găsim un hotel bun", a accelerat atât de repede, încât am crezut că mă va duce în altă parte a orașului. Dar întregul efort s-a fâsâit în mai puțin de 30 de secunde, când a oprit în fața unui hotel din apropiere, într-o clădire mai veche, dar cândva frumoasă.
- Un hotel mai scump, domnule, a rostit el, urmându-mă până la recepție, unde a dat mâna cu managerul locului.

Camera pe care mi-au arătat-o era la primul etaj și arăta relativ decent, foarte veche, dar locuibilă, însă, spre surprinderea mea, baia nu avea robinete la duș...

(Extras din Very good hotel, Sir! din volumul Printre zeii goi în curs de apariție la editura Polirom)