A iubi e îngeresc, dar capul de beție mă doare

Îmi place să mă joc de-a numerele cu destinul. Caut să văd dacă am loc pe biletul de tren, numărul 53, întotdeauna. O singură dată l-am avut. De atunci l-am adulmecat încontinuu.
Azi am 53. În vagonul 3!
Trebuie că azi e o zi cu însemnătate. Voi afla de ce.
Ce eliberare, ce ușurare când realizez că mi-am cumpărat bilet la clasa I! Uitasem.
E plin vagonul de străini. Ucraineni, nemți, britanici. București-Constanța. Și eu par o străină. Sunt atât de drăguț îmbrăcată. Nu m-am îmbrăcat eu.

E adevărat că nu pot avea totul. Mă întreb dacă cineva poate. Dumnezeu îmi dă pe-o parte, iar pe alta îmi ia drastic.

Sufletul meu e o lebădă-origami. Când împăturit în forma lui de pasăre, când mototolit neglijent gata de aruncat la gunoi, când întins și deschis, cu ridurile fine la vedere.

O rusoaică cu copilul lângă mine în tren. El e foarte obraznic pentru un om mare. Foarte natural pentru un copil mic. Râde și nu se poate opri din râs. Cade de pe scaun direct în cap și toți oamenii din vagon reacționează, în afară de mama lui și de mine. Ea îl cunoaște. Eu îl studiez. Sau eu devin el. Devin altcineva atunci când vreau. I-am furat identitatea și am înghițit-o.

O femeie de vreo 55 de ani citește Balzac - Femeia la 30 de ani. Cam târziu, scumpă doamnă. Dar cum îmi place mie să spun: mai bine prea târziu decât prea devreme. Eu am citit-o la 18.

Azi noapte am venit spre capitală cu M., cu mașina. Nu îmi spune ce are, dar îi respir aura. Îi dau târcoale, chiar dacă mă prefac aiurită. Undeva, într-un miez sentimental, suntem la fel. E una dintre cele mai puternice femei din jurul meu. Orice ar mai însemna să fii puternic. Și am încredere în ea ca într-o soră mai mare fiindcă are cuvintele potrivite pentru mine.

Prietena mea, Mara, mă părăsește și pleacă în America! Unii colegi se lasă de vicii. Niște amici s-au căsătorit. Viața curge în ritm de trompetă jazz. Prietenii mei din cartier, care mi-s familie, și-au cumpărat bilete la spectacolul în care joc, și-or să mă vadă în octombrie. La fel și E.B. cu Vulpea (mea?/lui?). Am emoții în gât. Viața curge în ritm de pian nebun. Teatrul nostru se află în renovare. Se petrec accidente între mașini furioase. Unii oameni mor. Unii bebei se nasc și nu trăiesc prea mult. Alții trăiesc și se fac copii mari. Iau decizii improbabile. Viața curge în ritm de chitară electrică.

Mie îmi vine să scriu poeme romantice care să zică "sunt atât de fragilă în mâinile tale" sau "te vreau cum n-am vrut pe nimeni vreodată" sau "să-mi fie dor imediat ce ies pe ușă, / e închisoare, lanț, jug" sau altele, altele... ce proastă sunt!

Râd cu mine de mine și mă încolăcesc mai tare în jurul propriului ax, ca un șarpe dansând.

Nu sufăr. Nu sufăr deloc. Sunt bucuroasă. Nu e o dramă să trăiești.

Vă ofer playlistul de azi, căci n-am mai făcut-o de foarte multe eseuri:

I want someone badly - Shudder to think cu Jeff Buckley
Pink Moon - Nick Drake
You never wash up after yourself - Radiohead
Rain Dogs - Tom Waits
Аванс (varianta live) - Skryptonite
Maria Elena - Los Indios Tabajaras
Clarinet Sonata in E-Flat Major, Op. 167: I. Allegretto - Camille Saint-Saëns

Încă n-am descoperit de ce continui să scriu în acest jurnal. Dar, uneori, primesc mesaje de la necunoscuți și cunoscuți care îmi cer confesiunile. Aplauzele publicului, asta o fi? Bravo, Katiușă, ți-ai vărsat mațele! O palmă peste cealaltă și treci la următorul eseu.
Din ce trăiești, scrii. Am fost cobaiul propriului meu documentar.
Acum aș dori să fiu foarte, foarte, foarte puțin fericită. N-am pretenții mari.