Cristian Teodorescu: În centrul Pragăi există o stradă medievală prin care nu încap doi oameni unul lîngă altul. La noi, în capitală, au apărut străzi în care două mașini care vin din sensuri opuse nu pot trece una pe lîngă alta. Curent retro, ceva?
Augustin Ioan: Ei, aș! E doar o proastă gândire urbanistică și lipsă (interesată) de supraveghere & recepție a execuției lucrărilor.
Strada Sforii din Brașov, foarte probabil cea mai îngustă din patrie și un echivalent local al exemplului pe care îl dai, este un drum între calcane, nu e o stradă. Strada are un sens social, e un spațiu public, al comunicării, nu e o trecătoare. Or, stradelele de care vorbești sunt expresia caracterului necăjit, lacom și incult, al dezvoltării imobiliare de la noi.
C.T.: Dar cu imobilele noi de multe etaje care iau lumina blocurilor vecine cum e?
A.I.: Asta s-a rezolvat între timp: primăriile cer și diagrame de însorire care să demonstreze că toate clădirile afectate de noul imobil primesc soare direct cel puțin două ore zilnic, indiferent de anotimp. Dar la ce stress climatic sunt supuse orașele, parcă străzile strâmte și clădirile umbrite, sau îndreptate spre nord nu mai sunt chiar o idee atât de rea...
C.T.: Știai că dacă cineva construiește o casă fără să ceară autorizație, după legislația noastră casa infractoare e aproape imposibil să fie demolată?
A.I.: Problema este de ce se poate ajunge acolo, când primăriile au echipe de control și când există o inspecția de stat în construcții? Orice astfel de încălcare a legislației începe timid și se termină monstruos. Vezi cazul turnului de lângă catedrala catolică, din București. Or, dacă ar fi pedepsite imediat și cele mai banale forme de abatere, cum a făcut Rudolf Giuliani ca primar al NYC, ar scădea și marea infracționalitate, căci nu se mai ajunge la ea. E ca în bancul cu rusul care, cât pe ce să fie călcat de locomotiva cu aburi, vine acasă și aruncă samovarul care pufăia în izbă, sub cuvânt că ăștia trebuie omorâți de mici!..
C.T.: La Tulcea, ori de cîte ori plouă mai zdravăn centru orașului se inundă de-ți trece apa de genunchi. Blestemul pămîntului?
A.I.: Sunt tulcean și știu că asta e o problemă cronică a orașului; dar e pe cale de a fi rezolvată, prin noile lucrări demarate de actuala echipă a primăriei.
Nu e niciun blestem: este, pe de o parte, digul construit în socialism, ca să nu mai intre Dunărea în oraș și, pe de altă parte, sunt canalizările subdimensionate în raport cu șuvoaiele care se scoboară de pe dealuri, când plouă torențial. Dunărea nu mai intră în oraș (nu mulțumită digului, ci din pricina secetelor cronicizate), dar, în schimb, apa de ploaie de pe cele... șapte coline nu mai are cum ajunge în Dunăre, cum o făcea odinioară, iar canalizările pluvialelor se revarsă, gheizere, în oraș, fiind excedate de cantitatea colosală de apă.
E și o problemă mai generală aici, nu doar a Tulcei. Tot ce este reglementat la noi este calculat la medii, nu la maxime; or, maximele nu doar că au crescut, ci și tind să devină norma; deci, totul ar trebui acum calculat la temperaturi, debite, capacități maxime, nu la medii multianuale. Dar asta, mă tem, va mai dura...
(va urma)