Cristian Teodorescu: Noile cartiere cu pretenții ale Capitalei se inundă după fiecare ploaie torențială, de nici nu se mai obosesc televiziunile să anunțe asta la știri. Fatalitate, ca la Tulcea?
Augustin Ioan: Nu e fatalitate, nici la Tulcea, nici aici, după cum taman ce-am explicat. Nici autoritățile, nici dezvoltatorii imobiliari privați nu sunt ținuți de altceva decât normativele de proiectare în uz. Acestea sunt cele care trebuie aduse la zi. Or, sistemul - pe care l-am văzut implementat prin alte părți - este acela că sistematizarea și rețelele sunt făcute de oraș, care va și colecta beneficiile, sub forma serviciilor de apă, canal, gaz, electricitate și celelalte, fie prin firme proprii, fie prin externalizare. Or, la noi e pe dos. Cartierul ANL Coandă nu este doar împărțit între două administrații locale, dar nu a beneficiat de rețelele niciuneia. Atunci, dacă ar exista un sistem unic de proiectare a acestor rețele, unde includem și străzile, putem avea un control efectiv asupra mediului edificat.
Dacă nu, vorba lui Ivan Ivanovici, nu.
C.T.: La un cutremur mai mare ce se va întîmpla cu vechile blocuri de pe marile bulevarde ale Bucureștiului?
A.I.: Vor cădea cele mai înalte cu siguranță, foarte probabil și multe dintre cele mai joase. Au rezistat admirabil la seismele de până acum, mulțumită proiectării inteligente și a construirii cu frica lui Dumnezeu. Dar nu sunt calibrate contra mișcărilor seismelor puternice periodice de la noi. Foarte puține au apucat să fie consolidate, și mai puține sunt în lucru. Statul a fost bucuros să scape de povara locuințelor colective, prin 1991, vânzând tot fondul locativ pe nimica toată și făcându-ne țara europeană cu cel mai mare procent de proprietari de locuințe; dar problemele acestui fond de blocuri sunt globale, nu individuale și tot globală trebuie să fie și rezolvarea lor; or, acest lucru nu mai e posibil și vedem cu asociațiile zise de condominium se zbat să medieze între relicvele statului comunist (CET-urile) și cerințele proprietarilor individuali. Cu prea puțin succes.
C.T.: Locuitorii din blocurile cu bulină sînt fataliști de nu vor să fie consolidate sau fatalitatea lor e că n-au bani?
A.I.: Sunt soluții de finanțare a lucrărilor și de la primării și de la bănci, pentru că o consolidare e o investiție în valoarea imobilului. Din felurite motive care țin, în principal, de precaritatea situației materiale a proprietarilor, de teama față de autorități; nu îi poți condamna pe cei ce abia și-au recuperat proprietăți confiscate că nu cred pe cuvânt elita prădătoare actuală când asta le spune că îi mută doar provizoriu. Dar cei ce rezistă consolidărilor își semnează singuri sentința de condamnare la prăbușirea clădirii: și dacă scapă cu viață, pierd în mod sigur proprietatea abia returnată.
C.T.: Și cu parcările subterane care nu se fac, cum rămîne? Că dacă fiecare bloc nou ar avea și o parcare din asta, poate nu s-ar mai lua oamenii de gît pentru parcările din spatele blocurilor.
A.I.: Așa e și așa se prezintă la autorizare, cu minimum un loc de parcare per apartament, în funcție și de dimensiunea acestora, plus câteva suplimentare. La drept vorbind, foarte probabil că nu se și execută toate din proiect, sau sunt mai multe automobile decât unul singur la fiecare apartament. Dar nu de aici sunt problemele, ci de la marile clădiri de afaceri, unde trebuie zeci și sute de locuri de parcare, care fie că nu sunt făcute, fie că nici nu pot fi făcute. Sediul STB, de pildă, strânge zilnic împrejur câteva sute de automobile, care ne blochează străzile și așa sufocate, întrucât biata parcare din incintă nu poate face față, iar de săpat în curte nu au fonduri. Dar vin și întreb: cu siguranță, angajații STB au gratuitate pe transportul în comun; or, cum se strâng ciotcă în fiece dimineață cu automobilele lor la serviciu, fac cea mai proastă reclamă pentru serviciile pe care le prestează societatea unde lucrează... O taxă severă de intrare / traversare a centrului orașului ar ajuta măcar cu strânsul de sume pentru alte străzi. Parcările nu fac decât să atragă și mai mulți șoferi în centrul deja sufocat de mașini. Pare straniu, dar soluția pentru a elibera centrul nu sunt mai multe străzi și locuri de parcare, ci mai puține, cât mai puține vehicule poluante, plus un transport în comun acoperitor, iar pe conturul exterior al orașului parcări de tip park & ride, au început deja să se facă și în București și în provincie: dacă tot stau ca boierii la vile în afara orașelor, cei cu bani să și le lase la intrare, în tariful de parcare intrând și un abonament de o zi pe tot transportul în comun din capitală. Or, deocamdată, metroul și STB-ul încă au stăpâni diferiți, necum să emită bilete și abonamente unice... Și ar trebui o lege a zonei metropolitane, ca să regleze toate aceste lucruri, inclusiv o definiție a centrului, unde să se taxeze sever luxul de a-l parcurge în automobil privat, mai cu seamă într-unul care arde gazul, la propriu...