Teatrul, în perioada comunistă, a supraviețuit mai mult prin regie, imagini, șopârle, și mai puțin prin textul ca atare

Maria Manolescu Borșa, prozatoare, dramaturgă, jurnalistă. A absolvit Masterul de Dramaturgie UNATC și a participat, în 2007, la Rezidența Internațională de Dramaturgie Royal Court Theatre, cu piesa I'm Not Jesus Christ (Papercut Theatre, Teatrul N16, Londra, regia Melissa Dunne, 2016). A debutat câștigând concursul dramAcum 3, iar primele ei piese - Sado-Maso Blues Bar, With a Little Help from My Friends, Ca pe tine însuți, și două texte scurte din proiectul GREEN HOURS! au fost montate de Gianina Cărbunariu, Radu Apostol și Andreea Vălean și au fost traduse în engleză, franceză, turcă, sârbă, ebraică. Dintre textele ei recente: Sclavi (r. Theodor-Cristian Popescu, Fabrica de pensule Cluj, 2017), Micul nostru centenar (Dragoș Alexandru Mușoiu, Reactor de creație și experiment Cluj, 2018), Marele B - cabaretul despre burnout (r. Adonis Tanța, Zug.zone Cluj 2019), Încuiați (r. Leta Popescu, Replika, 2020) și Tiadora, monodramă câștigătoare, în 2019, la concursul Bacău Fest; cel mai recent roman: Vânători-culegători (Ed. Polirom, 2019). Premiul pentru dramaturgie, oferit de Scena.ro, în cadrul Premiilor Sofia Nădejde pentru literatură feminină (2019). Este doctorandă în teatru la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș și trăiește în București cu soțul și fiul lor.

Liviu Malița: Dramaturgia românească din perioada comunistă este, după 1989, puțin prezentă în repertoriile teatrelor. Care credeți că sunt explicațiile?
Maria Manolescu Borșa: În anii aceia, teatrul românesc era (și poate încă mai e puțin) un teatru al regizorilor. Poate că asta este și una dintre moștenirile dictaturii comuniste, neîncrederea în cuvântul care s-a dovedit mult mai ușor de controlat și cenzurat. Citind fascinantul volum recent al Mirunei Runcan^[1], al doilea din ambițiosul său demers, am înțeles mult mai bine de ce, ca tânără studentă la Regie, nu am fost nicio clipă interesată de dramaturgia comunistă (dintre piesele, recunosc, puține pe care le răsfoisem), cu o singură excepție: Nu sunt Turnul Eiffel, piesa Ecaterinei Oproiu, scriitoare a cărei personalitate cu totul specială am înțeles-o mai bine grație sus-amintitului volum. O citisem încă din liceu, pentru că o aveam în biblioteca familiei, și mi-ar fi plăcut să o montez. În primul rând, față de alte lucrări ale perioadei, era o piesă cu subtext - o superputere a teatrului care, în acei ani, a supraviețuit mai mult prin regie, imagini, șopârle, și mai puțin în textul ca atare. Nu sunt Turnul Eiffel e și o piesă sprintenă, inteligentă, savuroasă, care cred că ar fi putut foarte bine să fie selectată la unul dintre concursurile dramAcum, sau să fie scrisă la Drama 5, rezidența Reactor. Dar poate că exact caracterul de excepție al acestei piese și al creatoarei sale spun multe despre dramaturgia perioadei.

Desigur, m-am referit numai la textul asumat. O raportare regizorală distanțată față de textele vremii, așa cum a făcut recent regizorul Theodor-Cristian Popescu cu Opinia publică (cronica piesei este pe LiterNet aici) a lui Aurel Baranga, mi se pare un demers extraordinar de util, care vorbește, cred eu, inclusiv despre pericolele tezismului și ale unei arte lipsite de subtilitate, nuanțe și insight-uri^[2] umane. Probabil că vor mai apărea încercări de recuperare a dramaturgiei din acea perioadă.

L.M.: Puteți avansa titluri de piese din perioada 1948 - 1989 pe care le considerați necontaminate de ideologia / propaganda comunistă? Ce autori din această dramaturgie continuă să vă rețină atenția? De ce?
M.M.B: Deocamdată, la momentul în care scriu aceste rânduri, mă pregătesc să vizionez online o lectură în care cinci dramaturge de la Reactor au rescris Farmazonul din Hârlău de Vasile Alecsandri. Regizorul Cristian Ban, într-un dialog recent cu Alexandru Dabija, din seria Dialoguri între generații inițiată de Teatrul Național Târgu-Mureș, mărturisea că intenționează să monteze Barbu Delavrancea, un nume la auzul căruia probabil că lumea ar fi râs, cu ani în urmă^[3]. Iar Chiritza în concert, în regia Adei Milea, după Vasile Alecsandri și Matei Millo, a luat Premiul Uniter pentru spectacolul anului 2019.

Vremurile se schimbă, modele de asemenea, se simte deja nevoia recuperării dramaturgiei românești, deocamdată mai ales cea dinaintea dictaturii comuniste, iar practici utile ale teatrului socialist, cum ar fi dialogul între dramaturgi și muncitorii din fabrici, au fost deja recuperate cu succes de teatrul politic și social - și aici e suficient să amintesc Capete înfierbântate și celelalte spectacolele realizate de Mihaela Michailov (ce a debutat ca dramaturgă la dramAcum, și duce mai departe parteneriatul cu Radu Apostol, în unul dintre cele mai importante teatre independente de la noi, Centrul Replika) împreună cu David Schwartz (care, de asemenea, a început cu tangaProject, proiect sprijinit inițial de dramAcum).

În încheiere, aș aminti metafora proiectului în lucru din piesa Ecaterinei Oproiu. Personajul EL îi spune personajului EA: "Tu ești ca un proiect într-o primă formă. [...] Nici chiar Turnul Eiffel n-a fost la început așa. La început, era la un pas de catastrofă. Avea trei turnulețe, ca niște torturi cu frișcă pentru tinerii căsătoriți." Iar EA răspunde: "Nu sunt Turnul Eiffel! Înțelegi? Nu știu dacă ai observat, dar eu nu sunt Turnul Eiffel."^[4] Nu am citit toată dramaturgia comunistă publicată. De fapt, am citit chiar foarte puțină. Dar sunt sigură că între dramaturgii care au încercat să scrie în acele vremuri, ca și între cei de dinainte, ca și între cei de după, sunt mulți care au simțit sau simt că ei nu sunt Turnul Eiffel. Că nu sunt doar o fază, primă sau nu, dintr-un proiect al altcuiva. Că merită citiți, recitiți, judecați și văzuți cu ochi proaspeți, cuvânt cu cuvânt și piesă cu piesă. Eu voi începe, provocată de această anchetă, cu Cetatea de foc de Mihail Davidoglu.

Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/produs/sa-nu-privesti-inapoi/.