Sângele făgăduințelor: Litoral, Incendii, Păduri, Ceruri

Citiți un text despre originea piesei Litoral aici.


Wajdi Mouawad este dramaturg, actor și regizor libanezo-canadian, de limbă franceză. Piesele sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi și jucate pe cinci continente. Montări ale textului său Incendii, adaptare contemporană după mitul oedipian, au fost premiate în Canada și Austria, iar adaptarea cinematografică regizată de Denis Villeneuve a fost nominalizată pentru Cel mai bun film străin la Premiile Oscar 2011 (cronici ale spectacolului montat în 2016 de Irina Alexandra Banea aici). În perioada 2000-2004, a fost director al Théâtre de Quat'Sous din Montreal, iar din 2016 este director al Théâtre National de la Colline din Paris. În anul 2002, a fost numit Chevalier de l'Ordre National des Arts et des Lettres al Republicii Franceze.

Wajdi Mouawad: "Când citești Litoral, Incendii, Păduri, chiar și Ceruri, în mică măsură te gândești: «E un text despre origini sau despre războiul din Liban.» Eu am ales titlurile pentru a îndrepta privirea oamenilor spre altceva, mai intim și mai puțin vizibil; în fiecare dintre aceste texte există întotdeauna cineva care promite și nu se ține de cuvânt. Chiar și eu însumi mi-am dat seama de asta abia mai târziu. Și din această promisiune încălcată decurg tragediile, durerea și tristețea imensă. Ce înseamnă să spui cuiva «îți promit asta» și apoi să nu te poți ține de cuvânt? Cum este să ți se promită ceva, ca apoi să te simți trădat? Cum te ridici după asta? Ceea ce încerc eu să transmit, să povestesc prin aceste texte, se referă la echilibrul imposibil pe care încercăm să-l creăm între societate și individ, între personal și intim, între istorie și marea mișcare a lumii; cum reușim să fim cum reușim să fim în același timp fericiți în plan personal, dar nefericiți în societate, cum reușim să facem parte dintr-o comunitate, dar în același timp să fim liberi în propria noastră istorie."

Ce căutăm e totul.

Pentru Steve, Gilles, Isabelle,

Pentru David, Pascal, Miro,

Pentru Claude, Mathieu, Lucie,

Pentru Charlotte, Michel, Robert,

Pentru Manon, la infinit pentru Manon!

De asemenea pentru celălalt

Celălalt ești tu

Împreună și-mpreună

Întâlnire-n zori.

PERSONAJE: Wilfrid / Tatăl / Cavalerul Guiromelan / Simone / Amé / Sabbé / Massi / Joséphine


Noapte.

WILFRID. În disperare de cauză, domnule judecător, am alergat pân-aici să vă văd. Mi s-a spus că sunteți persoana potrivită pentru lucruri de felul ăsta, așa că n-am stat pe gânduri și-am alergat fără să știu ce să zic nici cum să răspund căci ce să răspunzi cu dezastrul pe deasupra căci până ieri încă nu eram nimic și de pe-o zi pe alta, prin grozăvia împrejurărilor, iată-mă, în fața dumneavoastră și-mi ziceți: spuneți-mi un pic cine sunteți de parc-ar fi cine știe ce poveste de capul meu. Dar nu-i nimic, nu-s nimic, un fitecine sau habar n-am sau n-am avut habar niciodată! Acum ce se cere, se cere și ca să povestesc sunt dornic să-ncerc să spun, cum ziceți, un pic cine sunt, chit că un pic nu știu ce să zic și ce contează cantitatea fiindcă un pic sau mult tot o să dureze și-atunci ca să-ncep cu ceva adevărat, să spunem că mă cheamă Wilfrid și că mă grăbesc foarte tare din cauza legilor naturii care-or s-atace din toate direcțiile și toate părțile, pot să mai zic și că povestea asta, dacă poveste e, a-nceput acum trei zile-ntr-un fel remarcabil.

Eram în pat cu o zeiță al cărei nume-mi scapă, Atena sau Elena și nici nu contează, că nici ea nu și-l aducea aminte pe-al meu. I-am zis Françoise, Chantal, Claudine, Marie și Ursule; ea mi-a zis William, Julien, John, Moustafa și Jean-Claude, mi-a mai zis și Gérard și Germain și era-n regulă. Fata asta avea un cur cum nu mai văzusem, iar cururi, domnule judecător, am văzut cât încape. Ce vreau să vă zic: curul.

Nu vreau să insist asupra detaliilor fiindcă nu-i locul aici, dar e important să știți că-n clipa aia trăiam futaiul vieții mele! Era savuros, era bun, era porcos, era devastator! și cînd mi-am dat drumul, mi-am dat drumul în același timp cu telefonul cu senzația că declanșez trei sonerii; atunci, fără să-mi bat capul să reflectez și nici să mă retrag, sex în sex, am răspuns! Sunt unii care nu cred în soartă, nu-i invidiez, căci oricum, nici eu nu cred dar un apel telefonic la trei dimineața, oricum o iei, rămâne un apel telefonic la trei dimineața și apelul ăla, fix în clipa ejaculării, anunțându-mi moartea tatălui meu, dacă nu-i soarta ce rahat să fie? Ce sens poa' să aibă Țârrralovenițivamurittatăl dacă nu asta! Ce poate-nsemna una ca asta? Atunci închizi dar nu-i ca și cum n-ai făcut nimic, atunci închizi iar, dar s-a-ncheiat și poți să tot închizi că nu mai e tot ca-nainte, e gata fiindcă telefonul rămâne-n mână mereu și pe vecie Țârrralovenițivamurittatăl în urechi! Trebuia recunoscut corpul, corpul era la morgă și morga era-nchisă din cauza unei probleme tehnice! Nu se deschidea decât la șapte! Trebuia așteptat, dar cum s-aștepți când lumea se prăbușește? N-am rămas acasă căci Țârrralovenițivamurittatăl și-atunci nu voiam să mai fiu undeva; am ieșit să găsesc un altundeva, dar nu-i tocmai simplu când ai inima-n călcâi, ceea ce e o expresie tâmpită. Am căutat peste tot un altundeva dar n-am găsit nimic: peste tot era tot aici, și asta mă termina!


Exterior. Noapte. Ploaie.

REGIZORUL. O.K., n-avem mult timp s-o turnăm! E o scenă în ploaie! (Către luminist.) E o noapte americană. (Către cameraman.) O.K., gros-plan aici, camera pe umăr, travelling înapoi și stop acolo să se vadă singurătatea personajului. La cadru vă rog.
SECRETAR PLATOU (aruncând o găleată de apă peste Wilfrid.) Se înregistrează!
REGIZORUL. Se trimite ploaia! Motor!
SUNETIST. Merge sunetul!
CAMERAMANUL. O.K., pornit!
SECRETARA PLATOU. Singur în noapte, în ploaie, dubla 1.
REGIZORUL. Atenție! Trei, doi, unu!... ACȚIUNE! Wilfrid, înaintezi și te gândești la moartea tatălui tău. Te gândești că a murit singur, îți imaginezi privirea lui, ochii, spaima.
WILFRID. Nu știu de unde-mi vine obsesia asta, să am mereu impresia că joc într-un film.
REGIZORUL. Wilfrid, eu nu exist, dar tu știi sigur că tu însuți exiști? Mergi, Wilfrid, și gândește-te la cel care ești pe cale să devii!
WILFRID. Tocmai! Mi-ar plăcea atât de mult să mai fiu cel care eram ieri!
REGIZORUL. Wilfrid, sunt regizorul filmului și, ca toți oamenii, și tu și eu avem atâtea idei fundamentale, atâtea gânduri metafizice de exprimat, că lumea-i obosită. Filmul pe care-l facem e deja zadarnic, căci suntem lipsiți de orice amintire și nu mai știm ce-am filmat. Totul pare fără rost dar avem nevoie să filmăm ca s-atragem în capcană capcana vieții noastre. Mergi, Wilfrid, mergi!
WILFRID. Dac-aș putea merge-ndeajuns de repede cât să fug undeva, s-alerg, să zbor, să-mi iau zborul și să mă duc departe de-aici, departe de-acum!

Wilfrid își continuă mersul.


Cu judecătorul.

WILFRID. Dar nimic! Nicio cale de scăpare! Străzile erau pustii și înghețate și nu era nimeni să mă facă să uit că devenisem cel care-am devenit! Îmi vedeam tatăl în pielea goală într-un frigider și nici cea mai mică armură pentru a-nfrunta așa o furtună nici în cap nici în mâini! Era același zdrăngănit, Țârrralovenițivamurittatăl, și-atunci am mers și singurul loc deschis unde-am putut să mai scap de gânduri a fost o cabină de Peep Show. M-am desfăcut la pantaloni fără putință de-ntoarcere și m-am agățat de sexul meu cum te-agăți de o ultimă speranță, dar speranța vine întotdeauna de unde te-aștepți mai puțin.

Cabină de Peep Show. Film explicit.

CLIENTUL. Hi! I'm Carol, there is no place free, may I come with you!
WILFRID. O.K., no trouble!!
CLIENTUL. You're really nice! (Își deschide pantalonii.) Oh fuck... Oh the holy nasty bitch! Oh yeah... Her ass! Fuck! Look at her ass... Oh fuck, oh shit! Look at that! Oh go on, go on, you bastard... It's too much, it's too much, it's too much... She's so nice... Your tits! He takes it... Yeah! Fuck her! Yeah! Doggy style! Yeah! Right in her fucking ass!! Anh, anh, anh... It's too much! I'm gonna come! I gotta stop! Oh no! I don't want to come yet... Oh holy fuck! It's tough, it's really tough...

Filmul se termină.

CLIENTUL. Shit! Do I ever love it! I love it!!
WILFRID. You love what?
CLIENTUL. Peep Show! I adore them!!... I love jerking off in a booth, I love that! I give my own rhythm, fuck myself! I'm going to come, after that, it will be your turn, O.K.?

Filmul reîncepe.

CLIENTUL. Ah shit! Look at that!! I'm slipping into you! Oh yeah, suck me now, yeah, oh God! I'm coming, I'm coming, yeah, harder, harder... Ah God! Ah God!

Își dă drumul sacadat. Un cavaler, cu sabie în mână, apare și îl decapitează pe client.

CAVALERUL. Poftim, mori, ochi livizi. Inimă perfidă. Te-am auzit în spurcăciunea ta când mă pogoram să vin către tine! Mori, astru negru, mori! Ah! Spurcăciune, spurcăciune a cărnii, de o mie de ori spurcăciune! Unde sunt? Doamne! Chit că mă văd treaz, poate-oi fi visând? Nu, nu visez, ating și cred! Și tu, înger sau demon, vorbește înainte să te lovesc!
WILFRID. Mă cheamă Wilfrid și mi-a murit tatăl!
CAVALERUL. Dacă inima ți-e la fel de nobilă precum privirea, scoate-mă la liman, căci sunt pierdut.
WILFRID. Dar tu, tu cine ești?
CAVALERUL. Sunt cavalerul de Guiromelan, în slujba lui Arthur, regele meu bolnav. Plecat în căutarea prea Sfântului Graal, Morgan m-a capturat și m-a luat pe aripile corbului său, zbierându-mi: "Pe tine n-o să te ucid! O să te trimit în iad viu." Să-nceteze gemetele astea.
WILFRID. Trebuie așteptat, se-oprește singur.
CAVALERUL. Mă aflu așadar în iad?!
WILFRID. Dacă iadul e-un Peep Show, acolo suntem, fără discuție!
CAVALERUL. Scoate-mă de-aici! Rușine! Rușine lumii, rușine răului, rușine spurcăciunii! Wilfrid cu inimă luminoasă, eliberează-mă de acest coșmar în care mâinile, inima și spiritu-mi sunt pradă caznelor celor mai întunecate. Nu mai știu cine sunt, ce fac și ce-am de făcut! Ajută-mă!
WILFRID. Ia-ți sabia și izbește, și spune o rugăciune, poate-o să călătorești și-o să mă duci cu tine, departe de-aici, de moartea care nu vrea să-nsemne nimic. Ia-ți sabia, cavalere Guiromelan, și hai, izbește!
CAVALERUL. Sunt un cavaler în fața Domnului și vin dintr-o lume care nu cunoaște lașitatea privirii. Dați-vă deoparte din calea mea, imagini dezgolite! În genunchi, spurcăciuni, în genunchi!
WILFRID. Decolăm! Cavalere! Continuă! Bate-te, bate-te, bate-te!
CAVALERUL. Mă bat, mă bat, mă bat!

Wilfrid lângă client.

CLIENTUL. Ho! That was good! Here, it's your turn!
WILFRID. Gata! Salutare!
CLIENTUL. What do you mean "salutare"! Don't you wanna have fun?
WILFRID. Nu! Destul fun am avut!

Wilfrid iese.


Cu judecătorul.
Echipa de filmare în preajmă.

WILFRID. Se crăpa de ziuă, și odată cu asta disperarea! N-aveam să mă trezesc, nu era un vis! Dacă se putea negocia, dar nimic! Cu neputință să discuți, să reclami, să te faci auzit! Doar umbre, doar umbre! Cărați-vă! Nu vreau să vă mai văd!
SECRETARA PLATOU. Ce-o să te faci tu fără noi, Wilfrid?
CAMERAMANUL. Și noi fără tine?
REGIZORUL. Cum să oprești o cameră care face să ruleze fără-ncetare o peliculă infinită, cum să oprești amintirea, cum să continui fără să continui filmul?
WILFRID. Dar ce film? Dacă era un film, te-ai vedea frumos, ar fi muzică, ar fi spectatori! Dar nu-i nimeni în afară de-o coloană sonoră fără stop fără pauză fără nimic, un disc zgâriat care sare Țârrralovenițivamurittatăl până-ți pierzi mințile! Și tu cine ești? Ce vrei?
REGIZORUL. Eu sunt tu.
WILFRID. Cum așa, tu ești eu?!
REGIZORUL. Eu sunt cel care erai ieri!
WILFRID. Nu-s nebun, domnule judecător, vă povestesc cu voce tare ceea ce li se-ntâmplă tuturor cu voce-nceată. În momente d-astea, toată lumea vorbește singură cu riscul să treacă drept șuie. Nu eram șui și nu pricepeam de ce-s dat peste cap! Poate că nu taică-meu murise! Se spun atâtea povești despre boschetari care fură portofele și sunt uciși cu actele de identitate ale altora, și uite-așa are parte de surprize urâte familia îndurerată, cât despre mine, eu nu eram îndurerat, căci nu mai știam cum mă cheamă. Nu știu dacă sunteți ca mine, domnule judecător, dar în ce mă privește era prima oară când îmi pierdeam tatăl și nu știam ce atitudine să adopt! Suntem așa de prost informați când suntem mici despre genul ăsta de lucruri încât, când ne lovește, suntem în rahat. Când am ajuns la morgă, nu eram într-o formă olimpică, vă puteți închipui!


Morgă.

LEGISTUL. Bună ziua! Ne scuzați pentru miros, a fost o scurgere de gaz. E devreme pentru asemenea lucruri, dar înainte să vă comunic orice alte detalii, trebuie recunoscut corpul. Sunteți fiul, nu-i așa? Îi semănați mult.
WILFRID. L-ați cunoscut pe tatăl meu?
LEGISTUL. Eu am făcut autopsia. Îi semănați. Haideți.
WILFRID. Sunteți sigur că e necesar?
LEGISTUL. Identificarea e obligatorie ca să recuperați corpul tatălui dumneavoastră.
WILFRID. Fiindcă spuneți că-i semăn...
LEGISTUL. O să vedeți, e mai puțin impresionant decât s-ar crede. Nu-i decât un cadavru, ca un pui pe care-l țineți în congelator. O să-i dezvelesc fața câteva secunde și asta va fi tot.

Legistul se pregătește să ridice vălul care acoperă cadavrul.

WILFRID. Nu-s în stare... nu-s în stare!
LEGISTUL. N-o să pot să vă dau corpul tatălui dumneavoastră.
WILFRID. Dar din moment ce el e!
LEGISTUL. El e, dar trebuie să-l identificați! Poftim: mă uit la el și n-am nimic!
WILFRID. Sigur că da! V-ați scăldat ani la rând în zeamă de cadavru! Dar eu, să știu că tata-i acolo, gol, nu-s în stare!
LEGISTUL. Eu mi l-am îmbălsămat pe-al meu, să știți!
WILFRID. E scârbos!
LEGISTUL. Totuși. Când ies de-aici la sfârșitul zilei, merg pe stradă și mă distrez uitându-mă la ochii oamenilor, căci văd în ei ceea ce nu văd niciodată-n adâncul ochilor la vizitatorii mei cotidieni. Sufletul care strălucește, flacăra minunată a vieții care dă sens sensului. Să mergi pe stradă, și să privești ochii unui copil, e o mare fericire-n asta. Haideți să vedeți. Tatăl dumneavoastră nu-i acolo, ochii sunt goi, obrajii scobiți, sufletul absent.
WILFRID. Nu-i normal să ridici un văl ca să zici: ăsta-i cadavrul tatălui meu! Știu că-i el. N-am nevoie să ridic vălul, știu că-i el.

Wilfrid ridică vălul.

WILFRID. Tatăl meu! E tatăl meu! Ce îngrozitor e-aici!
LEGISTUL. O să vă conduc înapoi.
WILFRID. Aș vrea să rămân o clipă singur cu el!
LEGISTUL. N-am acest drept.
WILFRID. N-o să-l mănânc, puteți avea-ncredere-n mine!
LEGISTUL. Îmi pare rău!
WILFRID. N-o să mă-mpiedicați să rămân singur cu cadavrul tatălui meu!
LEGISTUL. O să vă cer să ieșiți de îndată!
WILFRID. Nici vorbă.
LEGISTUL. O să vă scot cu forța!
WILFRID. Nicio forță n-o să mă facă să ies de-aici, căci am drept armă o prietenie invincibilă.
LEGISTUL. S-o văd și pe-asta!
WILFRID. E de-ajuns să ceri și-o să vezi! CAVALERE GUIROMELAN!!!

Cavalerul se ivește și-l decapitează pe legist.

CAVALERUL. Am venit în goană îndată ce ți-am auzit chemarea.
WILFRID. Mi-a murit tatăl, cavalere Guiromelan.
CAVALERUL. E un lucru pe care orice tată bun trebuie să-l facă înaintea fiului său.
WILFRID. Ție ți-a murit tatăl, cavalere?
CAVALERUL. Regele meu e bolnav. L-a cuprins o melancolie sumbră. E disperat.
WILFRID. Ce-i de făcut?
CAVALERUL. Să pribegim, urând jalea din toate puterile noastre!
WILFRID. Ajută-mă să mă duc, cavalere. Nu vreau decât să mor și să stau liniștit. O morgă-i un loc minunat să dispari. Se ocupă de tine-aici c-o plăcere nebună. Ia-ți sabia și fă-mi felul! Mi-a ajuns!
CAVALERUL. De-acord. O să te ucid.
WILFRID. Nu, așteaptă, așteaptă!
CAVALERUL. Nu-ți fie frică, Wilfrid. Delirul nu ucide. Te face diferit, dar nu ucide. Dovada.

Cavalerul îl ucide pe Wilfrid, care se prăbușește. Legistul îl reanimează.

LEGISTUL. Ați leșinat! Haideți. Vă conduc înapoi. La ieșire o să vi se-nmâneze un plic în care veți găsi tot rezumatul autopsiei. V-am scutit de fotografii.
WILFRID. Ce-o să se-ntâmple cu corpul tatălui meu?
CAVALERUL. Acolo există un loc splendid gata să-i primească tatălui tău corpul.
LEGISTUL. Depinde de ce resurse dispuneți.
CAVALERUL. Un loc necunoscut, care nu există decât ca să-i primească tatălui tău corpul.
LEGISTUL. Dacă vreți să fie incinerat fără să fie expus, nu-i prea scump, destul de economic, altfel puteți să-l expuneți, apoi fie să-l îngropați, fie să-l incinerați, cu ceremonie sau fără, cu flori sau fără, cu o mașină mică, cu o mașină mare, două mașini mari, trei mașini mari, depinde de resursele de care dispuneți, de credințele dumneavoastră. Trebuie vorbit cu un serviciu funerar.
WILFRID. Nu mă simt prea bine.
CAVALERUL. Ce faci cu corpul tatălui tău? Cui i-l lași?
WILFRID. Tu mai slăbește-mă!
LEGISTUL. Tatăl dumneavoastră avea niște bani la el, actele de identitate și o valiză roșie. Să vă prezentați la postul de poliție care e la etajul doi.
WILFRID. Mă scuzați, trebuie să plec.
LEGISTUL. Vă conduc.
WILFRID. Vă mulțumesc. O să mă duc singur. Nu că nu vă agreez, dar e un pic și asta.

Citiți un text despre originea piesei Litoral aici.