Organizat pentru a treia oară la Bucureşti (desfăşurându-se odată la doi ani), evenimentul a beneficiat şi de această dată de sprijinul Fundaţiei române de chitară, concepţia şi coordonarea festivalului fiind semnate de Nicolae Costin, Mioara Bâscă, Carmen Dincă Pârvan şi Carmen Vlădescu.
Concertul asupra căruia mă voi opri este cel dirijat de Ilarion Ionescu-Galaţi, un specialist al programelor spectaculoase, care a ales pentru seara susţinută alături de Orchestra Naţională Radio Fantezia Huapango de Moncayo, Concertul pentru chitară, bandoneon şi orchestră de Piazzolla şi Suita a II-a pentru orchestră de jazz de Şostakovici.
Aşa cum ne-a obişnuit, Ilarion Ionescu-Galaţi ştie să-şi farmece publicul nu numai prin alegerea unor piese pline de culoare, ci mai ales prin maniera elegantă în care ghidează respiraţia firească a instrumentiştilor, dispuşi - în majoritate - să dea ce au mai bun. Orchestra Naţională Radio îmbogăţită cu saxofoane, acordeon, chitară, pian şi nu numai a sunat cald, colorat, atât în lucrările strict simfonice cât şi în formula redusă, de acompaniament.
Chitaristul grec Costas Cotsiolis şi bandoneonistul Peter Soave au susţinut partitura solistică a serii într-un concert atipic, cu lungi fragmente cadenţiale, care puneau în evidenţă timbralitatea de multe ori străină de lumea muzicii clasice a combinaţiei chitară - bandoneon. De altfel, muzica lui Piazzolla este atât de înşelătoare, încât aparenta ei popularitate poate părea uneori ca fiind extrem de stranie şi uneori chiar greu de înţeles.
Toate acestea devin valabile mai ales în cazul unui public venit în mod special pentru festivalul de chitară (jumătate din locurile sălii au fost ocupate de spectatori care şi-au luat abonament special pentru acest festival) a cărui lipsă de familiarizare cu concertul ne aminteşte de primele ediţii ale Festivalului "Enescu" reluate la Sala Palatului la finalul anilor 90, aplauzele între părţile suitei sau concertului fiind greu de stăvilit. În final, dacă omului îi place... În America nici măcar nu ar fi jenant.
Primul concert al festivalului a fost susţinut de Orchestra de Cameră Radio dirijată de Horia Andreescu şi avându-i ca solişti pe Ionuţ Zamfirescu şi Aniello Desiderio, în deschidere publicul putând asculta în primă audiţie absolută un Concert pentru chitară şi orchestră aparţinându-i compozitorului român C. Ştefănescu-Pătraşcu, restul programului fiind familiar iubitorilor chitarei clasice (Concertul în re major pentru chitară şi orchestră op. 99 de Castelnuovo-Tedesco şi Fantezia pentru un gentilom pentru chitară şi orchestră de Rodrigo). De-a lungul întregii săptămâni în recital au putut fi urmăriţi Stan Zamfirescu, Aniello Desiderio, Costas Cotsiolis - cel mai important invitat străin al festivalului -, tineri laureaţi români ai concursurilor internaţionale, Eos Guitar Quartet, Duo Melis, Ionuţ Zamfirescu şi Maxim Belciug (secondaţi la flaut de Ion Bogdan Ştefănescu). Concertul final a fost susţinut tot de Orchestra de Cameră Radio, aşa cum am mai spus, mult mai solicitată în această stagiune decât în anii trecuţi, ceea ce s-a simţit în repetate rânduri în sonoritatea ei, la concertul de închidere dirijor fiind italianul Gian Luigi Zampieri, iar solişti Stan Zamfirescu în Concertul din Aranjuez pentru chitară şi orchestră de Rodrigo şi Duo Melis într-un interesant aranjament al Concertului pentru două mandoline şi orchestră de Vivaldi.