Sabrina și păpușa pierdută
de Oana Iuga
Despre autoare: Oana Iuga a terminat Facultatea de Științe ale Comunicării în cadrul departamentului de Jurnalism din Cluj-Napoca în 2020, urmând studiile masterale în Marketing. Locuiește în Baia Mare, Maramureș și este pasionată de mediul digital și crearea de conținut în zona online. Lucrează în domeniul media și a scris diverse articole de content marketing pentru bloguri. În 2022 a câștigat locul doi ca Studentul Anului pentru secția de Comunicare și a participat în proiecte de Voluntariat cu teme privind drepturile omului și recunoștința. Este pasionată de comportamentul uman, de gestionarea emoțiilor și a studiat acest subiect din cărți de specialitate și cursuri specifice de înțelegere a emoțiilor.
*
Într-o zi de weekend la începutul primăverii, Sabrina și părinții ei mergeau împreună la mall pentru cumpărăturile săptămânale. Sabrina era încântată pentru că părinții ei i-au spus că astăzi îi vor cumpăra păpușa pe care și-o dorea de ceva timp.- Mami, am ajuns?, întreabă nerăbdătoare Sabrina.
- Imediat ajungem. O să mergem să căutăm împreună păpușa pe care ți-o dorești, iar dacă va fi disponibilă în magazin o să o cumpărăm, o asigură mama pe Sabrina.
- Yay, de abia aștept.
Când au ajuns în parcare, Sabrina a coborât repede din mașină și a pornit alături de părinții ei spre magazinul cu jucării. Era entuziasmată de fiecare dată când intra în acel magazin, iar jucăriile colorate de acolo o făceau să se simtă ca într-un parc de distracții. Câteva jucării i-au atras atenția, dar ea era concentrată pe misiunea ei: să o găsească pe păpușa Lizzy. Aceea era păpușa pe care și-o dorea de mult timp, de când o văzuse la prietena ei, Melinda. Trecu de câteva rafturi cu jucării, dar încă nici urmă de păpușa Lizzy. Nu se dădu bătută și mai verifică. Trecu la alte două rafturi cu jucării unde erau mai multe păpuși de data aceasta și atunci o zări:
- Uite mama, am găsit-o, e aici pe raft! spuse cu o voce plină de surpriză Sabrina către mama ei.
- Haide să o cumpăram dacă aceasta este păpușa pe care o vrei, spuse mama Sabrinei binevoitoare.
Sabrina luă singură păpușa de pe raft și se duse cu ea spre casa de marcat alături de mama ei.
- Mulțumesc, mami. Chiar îmi place mult această păpușă și promit că o să am grijă de ea.
- Nu mă îndoiesc de asta, draga mea.
Acum Sabrina avea păpușa pe care și-o dorise atât de mult chiar la ea în mână. Era foarte fericită și se uita într-una la păpușa nouă, dar voia să o desfacă din ambalaj doar când ajungea acasă. De când a văzut acea păpușă la prietena ei voia să aibă și ea una și uite că acum și-a îndeplinit dorința. Știa că va fi o jucărie pe care o va adora.
Devenise în scurt timp jucăria ei preferată de care nu se mai putea dezlipi. Îi plăcea să stea cu ea și să se joace ore în șir. Sabrina avea mai multe jucării, dar acum acea păpușă îi acapara toată atenția.
Într-o zi senină în care soarele își făcea simțită prezența, Sabrina voia să meargă afară cu prietenii ei să se joace. Știa că atunci când afară era vreme plăcută părinții ei o lăsau să se joace în parcul din fața blocului lor. Era destul de mare la cei 10 ani ai ei încât să poată să iasă singură afară în fața blocului.
- Mami, tati, pot să ies afară în parc să mă joc? Am văzut că Melinda și fratele ei sunt acolo pe bancă și vreau să merg să mă joc cu ei. Mă lăsați?
- Poți să mergi să te joci, dar te rog să rămâi doar aici în parcul de lângă bloc, o atenționă mama pe Sabrina pe un ton serios.
- Da, mami, doar aici o să mă joc. O iau și pe Lizzy cu mine să ne jucăm împreună, spuse Sabrina în timp ce se încălța cu pantofii pentru a merge afară.
Sabrina își luă păpușa preferată cu ea și mergea entuziasmată să se joace împreună cu Melinda și fratele ei. Văzuse că ei stăteau deja pe o bancă unde aveau multe jucării și abia aștepta să se distreze alături de ei.
- Salut, Melinda! Vrei să ne jucăm împreună? Uite, am și eu păpușa Lizzy ca și tine. A ta unde este? o întrebă Sabrina pe Melinda care se juca cu un ursuleț de pluș pe bancă alături de fratele ei mai mic, George.
- Eu am lăsat-o acasă pe a mea. Acum am adus alte jucării să ne jucăm aici în parc. Vino și tu să te joci cu noi. Eu acum îi arătam lui George ce ursuleț de pluș drăguț am adus. E preferatul meu dintre toți ursuleții pe care îi am. Vrei ca noi două să mergem să îl ascundem și George să vină să îl caute?, zise Melinda către Sabrina, dornică ca aceasta să accepte propunerea ei de joc.
- Da, haide să mergem cu ursulețul să îl ascundem. George, tu să închizi ochii ca să nu vezi. Apoi vei veni să îl cauți. Eu o să o iau și pe Lizzy cu mine, zise Sabrina plină de entuziasm.
- Mai bine lasă păpușa aici pe bancă cu restul jucăriilor. Acum mergem și ascundem doar ursulețul, spuse Melinda în timp ce îi luă Sabrinei păpușa din mâini și o lăsă pe bancă lângă celelalte jucării. Sabrina nu apucă să obiecteze că Melinda zise:
- Haide să mergem repede până nu deschide George ochii să ne vadă.
Melinda o luă repede de mână pe Sabrina și o trase în fugă spre o altă bancă din parc unde era un mic gard cu multe frunze.
- Uite aici este un loc bun să ascundem ursulețul, nu cred că George îl va găsi, spuse Melinda cu încântare.
- Ce zici să îl punem în spatele acelui tufiș, puțin mai departe? Îl putem pune între frunze să nu se vadă, propuse Sabrina încântată.
- Bună idee, să mergem acolo repede.
Fetele fugiră împreună cu ursulețul pentru a-l ascunde cât mai bine. Ajunseră lângă tufișul plin de frunze și încercau să îl poziționeze astfel încât să nu se vadă. De lângă tufiș Sabrina nu putea să vadă banca unde rămăsese George cu jucăriile. Era convinsă că acela era un loc bun să ascundă ursulețul.
Deodată fetele auziră că cineva strigă.
- Melindaaaa! Vino să mergem acasă, se auzi o voce de femeie în depărtare.
- Mă strigă mama, spuse Melinda, vrea să mergem acasă. Va trebui să plec acum, îi spuse Melinda Sabrinei cu o ușoară dezamăgire în glas.
- Bine, atunci o să plec și eu acasă, se auzi răspunsul cu tristețe al Sabrinei. Să mă anunți dacă mai ieși afară astăzi.
Melinda luă ursulețul de unde îl ascunseseră și fugi spre mama ei care o aștepta pe o alee a parcului alături de George. Ei urmau să plece acasă și Sabrina se gândi și ea să plece. Nu voia să stea singură în parc și nu cunoștea alți copii cu care să se joace. Așa că pornește înapoi către banca cu jucării.
Ajunge la banca unde lăsase păpușa alături de restul jucăriilor și vede că pe bancă nu mai era nimic. Nici urmă de păpușă, dar nici de jucării. Sabrinei nu îi venea să creadă și nu știa unde au dispărut toate jucăriile, dar în special păpușa ei.
Sabrina începe să o caute speriată în locul unde a lăsat-o pe bancă și în jurul băncii, dar nu o găsește. Se uită din nou în jurul băncii și observă că nu e nicăieri. Se așază pe bancă și începe să plângă. Era păpușa ei preferată pe care a pierdut-o. Nu știe unde poate fi și îi este frică să nu o mai găsească.
Sabrina nu vrea să meargă încă de acolo în speranța că păpușa nu e pierdută așa că stă pe bancă și plânge fără să se mai gândească la altceva. Ea stă cu fața în palme și plânge cu hohote.
Deodată aude un fâșâit lângă ea. Își ridică ochii sperând să vadă o față cunoscută și zărește ceva la care nu s-a așteptat. Se sperie și privește atent ce se întâmplă. În fața ei stă o creatură simpatică ca un balon de săpun sub forma unui bec colorat. Arată ca o mascotă cum obișnuia să vadă la locurile de joacă. Vede că este o creatură aproape rotundă cu mâini, picioare și o față umană. Creatura ca balonul de săpun este de culoare albastră și se uită atent la ea cu o față îngrijorată. Pe fața lui se citește grijă și mirare. Stă lângă ea și o privește în timp ce culoarea i se schimbă ușor de la albastru la bleumarin exact ca baloanele colorate.
- De ce te uiți așa la mine? întreabă Sabrina care acum s-a oprit din plâns.
- Mă îngrijorează că plângi atât de tare, îi răspunde sincer vietatea albastră.
- Dar tu cine mai ești?
- Nu mă cunoști? Eu sunt Mikiduș. Am venit aici la tine deoarece te văd foarte supărată și vreau să te ajut. Credeam că mă știi deja.
- Să te cunosc? De unde? Nu te-am mai văzut niciodată, îi spuse Sabrina.
- Noi ne cunoaștem de mult timp, dar poate nu ți-ai dat seama până acum.
- Cum așa?, spuse confuză Sabrina/
- Vrei să îți spun un secret? Ne cunoaștem pentru că eu știu care sunt sentimentele tale în fiecare clipă. În funcție de emoțiile și sentimentele tale eu am altă culoare. Vezi? Acum sunt albastru închis pentru că tu ești supărată. Când tu ai orice fel de emoție eu am o culoare care exprimă acea emoție.
Sabrina se uită atentă la Mikiduș și la forma sa de balon care într-adevăr era de un albastru care parcă oscila de la o nuanță mai închisă spre o nuanță mai deschisă. Nu știa că poate exista așa ceva până acum. Dacă stătea să se uite mai atent la acea culoare chiar i se părea că e o culoare închisă care transmite supărare. Și ea chiar simțea acea supărare pe care acum o vedea reflectată în fața ei.
- Cum de ești tu albastru pentru că eu sunt supărată?
- Vezi tu, Sabrina, noi suntem mai legați decât crezi tu, iar eu îmi schimb culorile în funcție de starea ta de spirit și de emoțiile tale. Astfel că dacă acum ești supărată eu am o culoare de albastru închis. Dacă ești fericită și relaxată eu îmi schimb culoarea și devin galben sau roz.
- Nu știam că sentimentele mele au culori.
- Oh, ba da, poți genera multe culori cu sentimentele tale. În inima ta cu fiecare emoție tu îți schimbi gândurile și mă colorezi pe mine.
- Păi și ție ce culoare îți place să ai?
- Mie îmi place să fiu galben lucios precum soarele. Când sunt galben înseamnă că tu ești fericită și împlinită. Dar nu pot să fiu galben mereu și accept că îmi schimb culorile constant, până la urmă așa sunt eu. Nu mă deranjează să am mai multe culori. Asta înseamnă că și tu ai mai multe emoții care se schimbă constant. Și este normal să fie așa.
Sabrina nu înțelegea ce vrea să spună Mikiduș. De ce acesta nu ar vrea mereu să fie galben, dacă așa își dorea.
- Dacă tu ești galben, asta înseamnă că ești fericit? întrebă Sabrina.
- Da, dar dacă eu sunt galben, asta înseamnă că și tu ești fericită. Eu îmi schimb culorile în funcție de emoțiile tale.
- Nu știam asta. De multe ori nici nu eram atentă la emoțiile pe care le simțeam. Acum că te văd în fața mea și ești albastru închis îmi dau seama că eu chiar sunt supărată, îi mărturisește Sabrina lui Mikiduș.
- De aceea am venit eu aici. Să te ajut.
Sabrina se uita mirată la vietatea albastră din fața ei. Înțelegea că e supărată, dar nu știa cum poate Mikiduș să o ajute. Poate știa el unde îi este păpușa.
- Știi unde este păpușa mea Lizzy?, întrebă Sabrina cu speranță în glas.
- Din păcate nu știu, dar putem să încercăm să o găsim împreună.
- Nu cred că o mai putem găsi, eu am lăsat-o aici și a dispărut, se plânse Sabrina în legătură cu pierderea păpușii ei dragi.
Mikiduș se uită la ea nedumerit și se așeză pe bancă alături de ea. Sabrina îl privi și credea că acum a înțeles situația ei și va fi și el supărat și fără speranță. Doar era albastru, deci avea un motiv.
- Sabrina tu știi ce înseamnă când ești supărată?
- Că sunt supărată pentru că un lucru rău mi s-a întâmplat, îi răspunde ea.
- Da, dar supărarea îți arată mai mult de atât. Supărarea o simți atunci când ți se întâmplă un lucru și tu nu ești de acord cu el și nu îl accepți. Deci mai simplu spus, nu îți place.
- Normal, cum să îmi placă că mi-a dispărut păpușa preferată, îi spuse Sabrina de parcă nu era deja evident că de asta era ea supărată.
- Dar supărarea îți arată că acea situație nu îți place și trebuie să faci ceva să o schimbi. Aici ai două alternative: ori accepți situația așa cum este și nu mai ești supărată, ori încerci să găsești o soluție pentru a rezolva problema, spuse Mikiduș cu un glas blând. De asta am venit aici. Nu te-am mai văzut niciodată așa de supărată și vreau să te ajut. În primul rând e important să înțelegi că acum ești supărată, dar că tot timpul există o soluție pentru problemele tale.
- Și care este soluția acum?, întrebă Sabrina neîncrezătoare și încă supărată.
- Trebuie să o găsim împreună. Dar nu putem gândi o soluție bună dacă suntem în continuare supărați. Supărarea ne face să nu mai putem avea idei bune și ne afectează gândurile negativ. Așa că trebuie să facem ceva ca să îți schimbi starea. În așa fel și eu o să îmi schimb culoarea. Iar cu o culoare mai deschisă vom fi mai pozitivi și vom putea să ne gândim împreună la o soluție. Doar așa putem să o găsim pe păpușa Lizzy.
- Deci eu trebuie să fiu mai fericită și cu o atitudine pozitivă ca tu să ai o culoare mai deschisă? Doar cu o emoție mai pozitivă putem să găsim o soluție?, întrebă Sabrina pentru că nu înțelegea la ce se referă Mikiduș. Eu nu pot fi acum fericită deoarece mi-am pierdut păpușa preferată.
- Sabrina, nu trebuie să fii fericită, eu voi putea să îmi schimb culoarea dacă tu măcar vei încerca să crezi că situația nu este pierdută. Speranța este emoția care ne va ajuta și gândul că se poate să rezolvăm problema, iar tu să ai din nou păpușa ta favorită.
Sabrina se gândi la cum ar putea ea să creadă asta când acum câteva minute plângea și credea că a pierdut păpușa și nu o va mai vedea niciodată. Nu credea că putea să facă asta, dar se gândi să încerce totuși. Poate Mikiduș avea dreptate și dacă îl va ajuta să își schimbe culoarea o va putea ajuta cu o soluție. Se gândi că o culoare mai deschisă pentru Mikiduș va aduce și o soluție bună pentru găsirea păpușii Lizzy.
Sigur dacă ea nu reușește, Mikiduș se va descurca și o va ajuta, se gândi Sabrina, până la urmă a spus că de aia a venit aici.
- Bine Mikiduș, am să încerc. Cred că tu o să mă ajuți să o găsesc pe Lizzy, spuse Sabrina răspicat în timp ce se uita atentă la culoarea lui Mikiduș.
Ea așteptă ca Mikiduș să se deschidă la culoare, dar el rămăsese tot albastru închis. Era încă în această culoare tristă.
- Nu a funcționat. Am știut eu, zise Sabrina acum și mai dezamăgită pentru că Mikiduș nu își schimbă culoarea.
- Sabrina, tu trebuie să crezi că TU o vei găsi pe Lizzy. Eu sunt aici să te ajut, dar doar tu poți să găsești o soluție cu adevărat bună pentru a rezolva problema. Tu trebuie să crezi că poți. Cum tot tu poți controla culoarea corpului meu, tot așa poți să crezi că poți să rezolvi această problemă.
- Eu chiar pot să fac asta?, șoptește Sabrina ca și cum nu îi vine să creadă ce spune Mikiduș și nu ar vrea să o audă.
- Da, poți să o faci, o încurajă Mikiduș. Eu știu că poți și o să găsim o soluție împreună. Asta doar dacă reușești să crezi în tine că ești capabilă să faci asta și să o aduci înapoi pe Lizzy.
- Ai dreptate, Mikiduș, pot să fac asta, sau măcar să încerc de dragul lui Lizzy, zise Sabrina cu ceva mai multă hotărâre de data aceasta. Chiar cred că pot să o găsesc pe Lizzy, zise ea răspicat cu mai multă încredere decât înainte.
Deodată văzu că Mikiduș începe să se deschidă la culoare. Acum el trecu de la acel albastru închis și supărător către un albastru deschis, apoi un verde primăvăratic până ajunse la o culoare de verde deschis. El avea acum o culoare mai veselă de verde care părea că îi oferă speranță și prospețime. Mikiduș arăta acum mult mai bine, gândi Sabrina. Chiar îl prind mai bine culorile deschise.
- Mikiduș ți-ai schimbat culoarea! Acum ești verde deschis și arăți mai binedispus.
- Așa e, tu ai reușit să îmi schimbi culoarea deoarece ai crezut în tine și că o poți găsi pe Lizzy. Dacă crezi că poți rezolva o problemă atunci te simți mai bine și ai speranță, nu mai ești supărată. Atunci culoarea mea se schimbă în una mai deschisă. Cu o stare mai bună și o culoare mai deschisă vom putea găsi o soluție. Ține mine: niciodată nu poți găsi o soluție la o problemă atunci când ești supărată. Dar dacă începi să crezi în tine, jumătate din problemă e ca și rezolvată.
Sabrina rămăsese uimită de cât de repede se schimba culoarea vietății din fața ei doar dacă ea se simțea mai bine și credea că va putea reuși.
- Acum că ți-ai schimbat culoarea, care este soluția? Cum putem să găsim păpușa? întrebă Sabrina nerăbdătoare.
- Hai să ne gândim. Deci tu ai lăsat păpușa aici și ea a dispărut. Cine putea să o ia?
- George a rămas aici lângă banca cu jucării, dar stătea cu ochii închiși. Apoi eu am mers cu Melinda către celălalt colț al parcului și nu am văzut ce s-a întâmplat cu toate jucăriile, povestea Sabrina. Iar apoi eu am venit la bancă și am văzut că păpușa nu mai este. Poate a fost furată, spuse Sabrina cu o ușoară deznădejde în glas. Încă nu credea că poate să găsească păpușa, dar nu voia să spună nimic pentru a nu-l lăsa pe Mikiduș să își schimbe iar culoarea.
- Deci tu ai spus că aici era o bancă cu jucării, iar George a rămas lângă ea, repetă Mikiduș pentru a-și imagina cum s-au petrecut lucrurile. Haide să îl găsim pe George să îl întrebăm unde au dispărut jucăriile de pe bancă. Poate așa găsim și păpușa cu restul jucăriilor.
- Dar George a plecat acasă cu Melinda acasă, îl informă Sabrina.
- Ei locuiesc departe de aici?, vru să știe Mikiduș.
- Nu, Melinda și familia ei locuiesc chiar lângă blocul meu, dar nu știu exact unde.
- Haide să mergem la blocul lor și să aflăm, propuse Mikiduș acum de o culoare verde puțin mai închisă.
Sabrina observase că culoarea lui s-a închis, dar nu voia să îi spună nimic. Credea că și-a schimbat culoarea pentru că acum nu mai simțea așa de mult că va putea găsi păpușa. Se gândi să încerce în continuare să fie optimistă și să vadă cum vor decurge lucrurile. Până la urmă îl avea pe Mikiduș cu ea și el o va ajuta.
Porniră împreună spre blocul Melindei care era foarte aproape de parc, la fel ca și blocul ei. Se uită la Mikiduș cum pășește ușor în culoarea sa de verde. Era atentă la el deoarece voia să vadă în orice clipă dacă i se schimbă culoarea sau rămâne la fel. Acum că știa cum emoțiile ei influențează acea culoare era mai grijulie cu ce credea și voia să fie plină de speranță pentru a o găsi pe Lizzy. Totuși trebuia să recunoască, Mikiduș arăta mai bine când avea o culoare mai deschisă. Era curioasă dacă o să îl vadă și într-o culoare fericită precum galben sau portocaliu.
Dacă ea va fi fericită credea că își va îndeplini dorința și îl va vedea pe Mikiduș galben. Sau oare putea să fie multicolor? "Ce caraghios", gândi Sabrina.
Ajunseră la blocul Melindei și Sabrina se uită lung către acesta. El avea 4 etaje și nu știa care este apartamentul unde trebuia să meargă pentru a găsi familia Melindei.
- Acum ce facem? întrebă Sabrina îngândurată.
- Trebuie să găsim o soluție, răspunse Mikiduș în timp ce se gândea cum puteau face asta.
Între timp o doamnă în vârstă venea încet către scara blocului. Sabrina o văzu și se gândi că venea de la cumpărături deoarece avea două sacoșe în mână. Aceasta se opri în fața scării pentru a căuta ceva în geantă.
- Haide să o întrebăm pe doamna de acolo!, spuse Mikiduș dintr-odată ca și cum găsise o soluție magică.
- Dar nu o cunoaștem, ce să îi spunem?, se rușină Sabrina.
Mikiduș văzu că Sabrina nu știa ce să facă în această situație așa că o îndemnă cu blândețe:
-Mergi la doamnă și oferă-te să o ajuți cu sacoșele de cumpărături. Este frumos să ne oferim să ajutăm oamenii dacă îi vedem că au nevoie de asta și apoi o să o întrebăm dacă știe unde locuiește familia Melindei.
Sabrina încuviință propunerea lui Mikiduș și porni spre bătrânica de la scară care acum a găsit cheile cu care să poată deschide ușa și voia să intre în scara blocului.
- Bună ziua, se adresă Sabrina doamnei. Aș putea să vă ajut cu sacoșele de cumpărături?
Doamna se întoarse mirată spre Sabrina și se uită o clipă la ea.
- Scumpa de tine, chiar aș avea nevoie de puțin ajutor. Mulțumesc că te oferi să faci asta, spuse bătrânica plină de recunoștință. Eu locuiesc aici la etajul unu, poți lua tu o sacoșă să mi-o aduci până la ușă? Nu e mult de mers.
- Sigur, vă ajut cu plăcere.
- Drăguța de tine, spuse bătrânica în timp ce lua cealaltă sacoșă și deschise ușa.
Sabrina intră în scară și duse sacoșa până la etaj, iar doamna în vârstă ajunse imediat în urma ei.
- Îți mulțumesc, draga mea. Ești un copil bun și harnic.
- Mă bucur că v-am ajutat. Acum puteți să îmi oferiți răspuns la o întrebare pe care o am?
- Sigur că da.
- Prietena mea Melinda și familia ei locuiesc în acest bloc, dar nu știu la ce apartament. Mi-am pierdut păpușa în parc și m-am gândit că ei mă pot ajuta să o găsesc.
- Oh, știu la cine te referi, Melinda fetița familiei Stanciu. Ei locuiesc la apartamentul de la etajul doi, ușa din dreapta. Urci pe aici și o găsești imediat, îi arătă bătrânica calea pe unde să meargă.
- Vă mulțumesc, spuse Sabrina surprinsă că a aflat unde locuiește Melinda atât de repede și fiind recunoscătoare bătrânei.
- Eu îți mulțumesc, draga mea, spuse doamna cu zâmbetul pe buze. Și sunt sigură că îți vei găsi păpușa în curând.
Bătrânica intră în casă și Sabrina își dădu seama că și aceasta credea că ea își va găsi păpușa, la fel ca Mikiduș. Dar, stai, unde este Mikiduș, se întrebă ea. Se uită în spatele ei și el era chiar acolo acum cu o culoare schimbată de rozaliu.
- Mikiduș, unde ai fost?
- Eram chiar în spatele tău, spuse el încet.
- Acum ești roz! Ți-ai schimbat culoarea pentru că eu mă simt mai încrezătoare? Acum că și doamna mi-a spus că îmi voi găsi păpușa chiar am mai multă încredere.
- Acum sunt roz pentru că tu ai ajutat o persoană și asta îți oferă o stare de împlinire. Rozul înseamnă recunoștință. Tot timpul când ajuți pe cineva acel ajutor ți se întoarce și ție. Și uite chiar așa s-a întâmplat, doamna te-a ajutat și acum știm unde locuiește Melinda.
- Da, hai să mergem la ei, spuse Sabrina cu entuziasm în timp ce urcă scările către etajul doi.
Bătu la ușa unde îi spuse doamna și așteptă. Mikiduș era chiar în spatele ei și strălucea frumos în noua sa culoare rozalie. Chiar reuși să îl facă să își schimbe culoarea prin faptul că a ajutat o altă persoană. Era o emoție plăcută și Mikiduș arăta parcă și el mai vesel. Sabrina era mulțumită că a ajutat și așa reuși să creadă mai mult că va putea rezolva problema.
Mama Melindei deschise ușa și se uită la ea din prag.
- Bună, Sabrina, o cauți pe Melinda? E în camera ei, poți merge la ea pe aici, o pofti aceasta în casă pe Sabrina care intră imediat.
Merse glonț în camera Melindei după cum o direcționă mama ei și îi spuse ce se întâmplase cu păpușa și faptul că nu o mai găsește. După ce îi povesti Melindei care stătea la birou și o asculta atent, Sabrina își întoarse capul și pe un raft o văzu pe păpușa Lizzy. Atunci își dădu seama că aceea e păpușa ei și că era pe raftul Melindei.
- Asta e păpușa Lizzy, păpușa mea care a dispărut! strigă Sabrina cu un glas revoltat. Tu mi-ai luat păpușa!
- Nu, asta e păpușa mea Lizzy! Și eu aveam aceeași păpușă, știi și tu asta, îi explică Melinda.
- Dar e păpușa mea! strigă Sabrina mai tare și atunci îl văzu pe Mikiduș venind aproape de ea. Arăta precum o boabă de strugure copt deoarece era de un mov închis și înecăcios.
El veni rapid către ea și cu un glas ușor și blând îi spuse:
- Sabrina, te rog, calmează-te și nu da vina pe Melinda. Nu știm sigur că aceasta este păpușa ta. Hai să o ascultăm și să înțelegem și punctul ei de vedere. Nu e nevoie să fii furioasă și să strigi pentru că așa sigur nu vom rezolva situația. Furia ta este acum destul de mare, uită-te la mine, sunt mov din cap până în picioare. Așa se exprimă furia ta prin culoare.
Sabrina văzu culoarea schimbată a lui Mikiduș și simți că e și mai supărată. A fost așa fericită când a văzut că era rozaliu încât nu îi vine să creadă cum a trecut atât de repede la culoarea mov închis. Această culoare îl făcea să pară mai întristat și confuz.
- Dar acum cum o să mai rezolvăm problema?, se plânse Sabrina lui Mikiduș.
- Haide să vorbim cu Melinda calm, fără să o acuzăm și să vedem dacă aceasta chiar este păpușa ei, spuse cu glas subțire Mikiduș.
Sabrina se gândi să asculte ce îi spune Mikiduș și să vadă cum poate rezolva problema. Încerca să facă ce a învățat-o Mikiduș și să creadă în ea pentru a putea găsi o soluție. Începu să simtă emoția plăcută de speranță și văzu încet cum culoarea lui Mikiduș se transformă din mov în albastru și apoi într-un albastru mai deschis ca un cer senin. Această schimbare o uimi din noi și apoi se întoarse pentru a vedea dacă într-adevăr Melinda spunea adevărul.
- Deci aceasta este păpușa ta?, întrebă Sabrina acum cu un ton mai calm fără să o acuze.
- Da, îi răspunse sincer fata, știi că și eu aveam aceeași păpușa. Îmi pare rău că nu o găsești pe a ta, dar știu sigur că nu ți-am luat-o eu.
- Ce s-a întâmplat cu jucăriile de pe bancă atunci?
- George le-a luat pe toate când ne-am întors acasă. Hai să mergem să vedem dacă nu cumva este și păpușa ta acolo.
Fetele au ieșit împreună pentru a merge la George în cameră.
- George, îl strigă Melinda, știi unde este păpușa Sabrinei? Este exact ca păpușa mea Lizzy. A lăsat-o pe bancă în parc și acum nu o mai găsește. Tu ai adus toate jucăriile de pe bancă, nu?
George se uită mirat la cele două fete care așteptau un răspuns de la el și nu știa ce să facă. El avea 8 ani, era mai mic decât Melinda și acum cele două așteptau să le spună ce a făcut cu păpușa. Cu un glas subțire și fragil răspunse:
- Da, am luat jucăriile în rucsacul meu și le-am adus acasă, dar păpușa Sabrinei nu am adus-o.
- Ai lăsat-o pe bancă? Pentru că nu era acolo când am mers eu, clarifică situația Sabrina.
- Când voi ați plecat să ascundeți ursulețul a venit la mine Maria și m-a întrebat dacă îi pot da păpușa câteva minute să se joace cu ea. Am zis că o poate lua, dar să o aducă înapoi. Apoi m-a chemat mama repede să mergem acasă și eu nu am mai văzut-o pe Maria nicăieri ca să îi cer păpușa înapoi.
- Mi-ai dat păpușa unei alte fete?, întrebă uimită Sabrina. Era păpușa mea preferată, nu pot să cred că mi-ai dat-o, mărturisi aceasta plină de tristețe și dezamăgire.
- Nu am știut că nu o va mai aduce înapoi. Îmi pare rău, spuse George cu o voce abia auzită.
Mikiduș se apropie de Sabrina și se uită cu o expresie plină de blândețe la ea. Acum acesta era schimbat într-un albastru verzui mai închis și Sabrina știa deja ce voia să îi spună. Simțea că era supărată din nou și putea vedea asta în culoarea lui Mikiduș. Trebuia să creadă în continuare că putea să găsească păpușa și să îi schimbe culoarea, doar așa va putea găsi o soluție. Sabrina respiră adânc și își propuse din nou să creadă în ea și să aibă speranța că situația va merge în direcția bună.
- Poți să mergi să vezi dacă o găsești pe Maria în parc și să îți recuperezi păpușa, veni George cu ideea. Poate încă e acolo.
Sabrina se gândi că aceasta e singura soluție pentru a putea rezolva problema. Se uită la Mikiduș care din nou era verde deschis. Speranța, gândi ea. De aceea acum Mikiduș e verde deschis, pentru că am din nou speranță că voi rezolva problema. Văzând asta prinse mai mult curaj și porni înapoi spre parc.
Fugi repede în parc și se uita pe alei în căutarea Mariei. O știa pe Maria de la școală și o va recunoaște ușor, numai să o găsească. Pe o bancă văzu mai multe fete care se jucau împreună și merse în direcția lor pentru a vedea dacă nu cumva era și Maria acolo. Mikiduș era pe urmele ei și fugea plin de speranță cu corpul său luminând într-un verde deschis.
Ajunse la banca unde erau fetele și o zări imediat pe Maria care se juca cu păpușa Lizzy. Era împreună cu restul prietenelor ei care toate aveau câte o păpușă. Recunoscu păpușa ei și simți un imbold de fericire. Dar în scurt timp momentul de fericire trecu pentru că păpușa era în mâinile altei persoane, fără permisiune din partea ei. Deja putea simți cum devine furioasă din nou.
Mikiduș o privi duios și îi reaminti:
- Știi ce am învățat până acum, nu? Dacă te înfurii eu mă transform într-o bulă mov ca o boabă de strugure și din acea stare nu mai putem gândi pozitiv. Când ești furioasă nu rezolvi nici o problemă în felul în care ar trebui, cu bunătate și iubire. Acum hai să rezolvăm totul cu calm, spuse Mikiduș.
Sabrina știa că Mikiduș avea dreptate și nu lăsă emoțiile să îi acapareze din nou gândirea. Se concentră să fie optimistă și să păstreze în continuare un gând bun și speranța că își va recupera păpușa. Acum că o vedea atât de aproape era sigură că asta se va întâmpla. Simți un imbold de curaj, iar când se uită la Mikiduș văzu că acesta lumina intens într-un portocaliu deschis. Acum chiar avea curaj și speranță în același timp. Mikiduș arăta plin de viață și bucuros în acea culoare. Simți că în acea stare era imposibil să se întâmple ceva rău. Acum avea încredere.
- Salut, Maria, spuse Sabrina și toate fetele se uitară în direcția ei. George mi-a zis că i-ai cerut acea păpușa cu care te joci acum. E păpușa mea și aș vrea să o iau înapoi acum, spuse cu calm și zâmbetul pe buze.
Mikiduș se uită la ea plin fericire și mândru de cum Sabrina a abordat situația, în timp ce corpul lui crea o culoare roz spre galben strălucitoare și caldă. Sabrina înțelesese că emoțiile ei erau acum pe drumul cel bun.
- Da, scuze nu am știut, spuse Maria în timp ce îi întinse păpușa Sabrinei să i-o dea. I-am cerut-o lui George pentru că pe a mea am lăsat-o acasă și toate fetele aveau câte o păpușă. Am vrut să am și eu una cu care să mă joc acum. Dar ți-o dau înapoi, uite, zis Maria zâmbind.
- Mulțumesc, spuse Sabrina în timp ce luă păpușa în mâini. Simți o bucurie care îi învălui întregul corp. Zâmbea cu toată inima și se uită la Mikiduș. Acum era galben deschis și strălucea ca un soare. Bucurie, își spuse ea, aceasta este bucurie. E o emoție frumoasă care îl prinde bine și pe Mikiduș.
- Poți să stai și tu să te joci cu noi dacă vrei, spuse una dintre fete.
- Poate data viitoare, acum trebuie să merg acasă, răspunse Sabrina care deja se îndepărta de banca fetelor ținând strâns păpușa în brațe.
Mikiduș veni către ea luminând la fel de tare ca zâmbetul Sabrinei.
Aceasta observă că nu era nevoie de cuvinte să vadă bucuria pe care o simțea ea și Mikiduș, amândoi știau asta.
- Mulțumesc, Mikiduș, fără tine nu reușeam să o găsesc pe Lizzy.
- Sabrina, eu doar te-am ajutat să găsești o soluție, dar tu singură ai găsit-o pe Lizzy.
- Fără tine nu o găseam. Tu m-ai ajutat să am speranță și să cred în mine. Iar culorile tale mi-au arătat că sunt pe drumul cel bun, explică Sabrina cu certitudine în glas.
- Eu doar ți-am arătat cum trebuie să privești situația, dar tu singură ai rezolvat problema. O să te descurci de acum încolo să rezolvi toate probleme care îți vor mai apărea în cale.
- Da, cu ajutorul tău. Vei fi aici să mă ajuți tot timpul, nu?, așteptă Sabrina plină de speranță un răspuns afirmativ.
- Sigur, voi fi chiar aici, spuse Mikiduș arătând către inima Sabrinei. Voi fi aici când ai nevoie de mine și de un impuls de încredere și speranță. Doar concentrează-te pe zona inimii și mă vei putea simți. Așa vei vedea ce emoție ai prin culoarea mea și îți voi șopti ce trebuie să faci. Doar ascultă-mă și fii atentă la zona inimii.
- Dar dacă nu o să știu să fac asta?, spuse confuză Sabrina, deoarece nu credea că va putea reuși singură.
- Ai încredere, o să știi. Ai văzut astăzi cum ai rezolvat singură problema, eu doar am fost aici să îți arăt că poți să o faci. Dar de acum mă vei găsi unde ți-am spus. Voi fi acolo mereu când ai nevoie de mine. Eu știu că o să te descurci și o să luminez în cele mai frumoase și deschise culori prin emoțiile tale. Eu cred în tine, Sabrina.
Apoi Mikiduș dispăru dintr-odată în luminoasa culoare galbenă în care era învăluit și se făcu nevăzut. Sabrina se uită mirată și se gândi la spusele lui. Acum avea încredere că poate să rezolve orice problemă îi iese în cale. Iar dacă se simte fără speranță, trebuie doar să fie atentă la zona inimii, după cum i-a spus Mikiduș, iar el o va ajuta.
Plină de încredere și compasiune față de ajutorul primit se duse către casă. Avea alături păpușa ei preferată pe care cu câteva minute în urmă credea că nu o va mai găsi niciodată. Acum avea dovada chiar în mâna ei că ceea ce a crezut a fost total greșit. Acum credea în ea.