Reușita depinde de actori, regizori, scenografi, creatorii înscenării

Roxana Croitoru, critic și istoric de teatru, membră a Uniunii Teatrale din România, UNITER și a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, Secția Română (AICT.Ro). Absolventă a Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Secretar literar și consultant artistic la Teatrul Național "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca (1978 - 2020). Autor în volume colective: Teatrul Național Cluj-Napoca, studiu monografic. 1919 - 1994, volum editat de Teatrul Național Cluj-Napoca (1994); Teatrul de Păpuși Puck. 1950 - 2000, studiu monografic (Editura Remus, 2000); Vlad Mugur, spectacolul morții, dosar gândit și alcătuit de Marta Petreu și Ion Vartic (Cluj, Biblioteca Apostrof, 9/2001); Ștefan Braborescu. Portret din crâmpeie, Galeria Teatrului Românesc (volum apărut cu sprijinul UNITER, București, 2017). Cronici de teatru publicate în revistele: Teatrul azi, România literară, Steaua, Tribuna, Scena, Apostrof ș.a. Piese de teatru traduse: Maryline și Păsările de Sylvaine Zaburowski (1991) și Castel în Suedia de Françoise Sagan (1996). Dramaturg la spectacole în regia lui Vlad Mugur, Andrei Șerban, Gábor Tompa, Sanda Manu, Alexandru Dabija. Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria D, Arta spectacolului.

Liviu Malița: Dramaturgia românească din perioada comunistă este, după 1989, puțin prezentă în repertoriile teatrelor. Care credeți că sunt explicațiile?
Roxana Croitoru: În perioada comunistă, după furia primilor ani ai perioadei proletcultiste, când ponderea o aveau titlurile traduse din dramaturgia sovietică, fiecare stagiune teatrală urma directivele de partid, conform cărora erau aprobate în repertoriu în primul rând piese românești contemporane inspirate din realitatea comunisto-socialistă, piese românești din dramaturgia clasică într-un număr mai mic de titluri și una-două piese din dramaturgia universală. Este normal ca, după 1989, aerul de libertate să se reflecte și în repertoriul teatrelor. Regizorii puteau, în sfârșit, să-și impună preferințele fără nici o îngrădire ideologică. Era normal să atace toate acele texte interzise atâta amar de ani și nu era vorba de dramaturgia autohtonă, poate doar de Eugen Ionescu, pe care îl considerăm al nostru și este mai ales al francezilor.

L.M.: Puteți avansa titluri de piese din perioada 1948 - 1989 pe care le considerați necontaminate de ideologia / propaganda comunistă?
R.C.: În primul rând, chiar dacă în mică măsură, regăsim titlurile autorilor interbelici. Ei sunt: Alexandru Kirițescu cu Gaițele, Tudor Mușatescu: Titanic vals, Sosesc diseară, Visul unei nopți de iarnă, Mihail Sorbul cu Patima roșie, Victor Ion Popa cu Take, Ianche și Cadîr sau Mușcata din fereastră, Mihail Sebastian cu Steaua fără nume și Jocul de-a vacanța, Barbu Ștefănescu Delavrancea cu piesele istorice. Din cei, să spunem, contemporani perioadei comuniste, i-aș reține în primul rând pe Horia Lovinescu cu Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă, Marin Sorescu cu Iona, Paracliserul, Răceala, A treia țeapă, Teodor Mazilu cu Proștii sub clar de lună, Frumos e în septembrie la Veneția, Acești nebuni fățarnici, O sărbătoare princiară.

L.M.: Ce autori din această dramaturgie continuă să vă rețină atenția? De ce?
R.C.: Un loc aparte îl reprezintă dramaturgia lui Eugen Ionescu, puțin reprezentat în acei ani și care rămâne extrem de actual și ofertant și acum, poate tot atât cât Ion Luca Caragiale. Așa cum am amintit mai înainte, sunt cei trei dramaturgi: Horia Lovinescu, cu un teatru de idei cu personaje extrem de bine conturate în situații limită, de criză, cu conflicte și procese morale. Marin Sorescu, cu un teatru simbolic și de parabolă, cum s-a mai spus, și Teodor Mazilu, destul de greu de clasificat, dar cu o satiră ascuțită a falsității, a ipocriziei și a naivității omului mărunt.

L.M.: Ce piese considerați că au un potențial scenic inclusiv astăzi?
R.C.: Toate titlurile enumerate la răspunsurile de mai sus sunt perfect reprezentabile, reușita depinde de actori, regizori, scenografi, creatorii înscenării.

Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/produs/sa-nu-privesti-inapoi/.