În cele ce urmează vă oferim un amplu interviu cu George Mihăiță, actor, care a jucat (rol principal) în Reconstituirea.
În zilele următoare vă vom oferi alte 9 interviuri cu colaboratori importanți ai regizorului Lucian Pintilie (citiți interviul cu Florin Mihăilescu aici și interviul cu Dorina Chiriac aici).
Claudia Nedelcu Duca: Startul în lumea filmului vi l-a asigurat Lucian Pintilie. Pentru Reconstituirea pe rolul dumneavoastră era domnul Virgil Ogășanu, iar în rolul lui Vladimir Găitan era Dan Nuțu. Cum s-a întâmplat să ajungeți pe lista lui Pintilie?
George Mihăiță: Aș putea să tac vreo 10 minute?! Cum să fie? În primul rând, eram un student silitor și norocul meu a fost că în ziua în care Lucian Pintilie a venit la Institutul de Teatru să își caute eroii, eu eram acolo. Dacă eu lipseam în ziua aia, nu mai vorbeam acum. Am dat probe la Sinaia. Am revenit la Moreni pentru că era vacanță de vară. Eram în anul I, treceam în anul II de facultate. Vladimir Găitan trecea în anul III și am primit o scrisoare de la Cinematografie să nu mă bronzez și să nu mă tund. Atunci mi-am dat seama că e ceva, dar până nu am primit scenariul și mi s-a spus că am fost ales, nu am crezut, mi-am continuat vacanța. Pe rolul meu, într-adevăr, erau Virgil Ogășanu sau Papaiani și pe al lui Duțu Găitan - Dan Nuțu. Dan Nuțu nu a știut până acum câțiva ani că el era inițial. Din câte am aflat ulterior, Lucian Pintilie căuta figuri noi, întotdeauna. Cred că ăsta e motivul pentru care el a fost la Institut în acea zi dumnezeiască. Ne-a ales și am început ziua de filmare. La sfârșitul zilei ne anunță Lucian Pintilie că s-a voalat pelicula, intrase aer în aparat. Era scena în care Vladimir Găitan îmi dădea un pumn, eu mă dădeam peste cap și spuneam "Halei-hap!". M-a întrebat Pintilie: "Mai vrei să reluăm filmarea de ieri?" "Mai vrei" în fața unui regizor de geniu, să reiei filmarea? Reluam și tot filmul! Am reluat a doua zi filmarea și materialul din prima zi e folosit pe generic. Sunt niște dungi albe. Acela este materialul din ziua în care s-a stricat pelicula.
C.N.D.: Cum era pentru dumneavoastră, student, să faceți parte dintr-o distribuție alături de George Constantin și Emil Botta?
G.M.: Nici nu știi pe ce lume ești. Ești într-o lume mirifică! Copil fiind, țărănuș, morenar... cred că de asta m-a și ales, aveam o figură mai de provincie. Acțiunea inițială, de la care a plecat filmul, se întâmpla undeva în Caransebeș. M-am întâlnit acum vreo doi ani cu cel care a filmat cazul de la Caransebeș după care Horia Pătrașcu a scris filmul. Pentru cei care au văzut filmul și care știu finalul e într-adevăr un final dur, emoționant. Horia Pătrașcu spunea că bătea la mașină cartea și plângea. Să revin la marii actori în jurul cărora am stat și eu și Vladimir Găitan: a fost o mare bucurie pentru că am întâlnit caractere care după aceea m-au obligat la rândul meu, în decursul vieții, să nu uit că e frumos, mai ales pentru cei tineri, să aibă în preajmă un caracter. Și am căutat să fiu ca atare. Erau de-o cu bonomie, de un bun simț, de un haz... de toate. Erau prietenii noștri, parcă ne cunoșteam de când lumea.
C.N.D.: Cum lucrați cu Pintilie?
G.M.: Aici era geniul lui! Copil fiind, aproape de sfârșit, i-am spus: "Domnule Pintilie, m-am simțit foarte bine, dar vreau și eu un rol în care să simt că fac mai multe lucruri." El mi-a zis: "Stai să vezi filmul și mai vorbim după aia!" Ne aducea în starea pe care și-o dorea, fiind un actor foarte bun, lucra matematic. Spre exemplu, clipeam de cinci ori la o replică și mi-a zis: "Clipește numai de trei ori, că e mult de cinci ori." Am clipit de trei ori și aveam altă stare, altfel suna replica. Până acolo mergea. Era super perfecționist. Și era prieten. Nu știu cum a devenit după aia. Din păcate nu am mai făcut niciun film cu Lucian Pintilie, dar din fericire l-am făcut pe asta! A venit după aceea și m-a văzut la teatru în multe piese, dar era târziu.
C.N.D.: Cum se derulau repetițiile? Făceați și repetiții la masă sau direct pe set?
G.M.: Erau și cu mișcare și repetiții lectură la masă, cum spunem noi. El știa atât de bine lecția, încât te aducea în naturalețea personajului. Tu nu îți dădeai seama, dar el te citea. Există o vorbă: cunoști un actor, dacă e foarte bun, după cum intră în scenă. Pentru că nu intri oricum. În scenă, intri într-o lume. El știa ce voia. Începe Reconstituirea cu cer senin și se termină cu gri cenușiu. Putem să interpretăm cum vrem simbolistica lui Pintilie - cenușie era și societatea.
C.N.D.: Filmul a avut o viață foarte scurtă în acea perioadă.
G.M.: E trist. În 2008, 40 de cronicari de diverse vârste au alcătuit acel clasament al celor mai bune filme românești și Reconstituirea, într-adevăr, este pe locul întâi. Să nu te bucuri de premiere tu ca actor, mai ales actor tânăr, să nu te bucuri că poți pleca la Cannes... Filmul s-a prezentat la Cannes, dar invitația lui Pintilie a fost oprită de Securitate. Să filmezi în 1968, să apară o lună și o săptămână la Luceafărul - cu geamuri sparte - ca de-abia după '90 publicul să-l vadă... degeaba faci un film! Orice actor vrea să fie văzut. A fost trist, dar m-a obligat să merg mai departe. Slavă Domnului, am făcut vreo 60 de filme, pentru că în lumea noastră, a cinematografiei, cei care mă distribuiau știau de Reconstituirea.
C.N.D.: Pintilie era un personaj foarte controversat în afara platourilor de filmare. Se simțea, la filmări, antipatia față de cenzură, partid?
G.M.: Nu. El era în altă lume. El sigur și-a calculat bine viața. Spunea despre el că e un clovn depresiv. La filmări nu era așa, era ca între prieteni. Țin minte, eram la post sincron și i-a căzut capul pe spate și mi-a zis: "Mergi la mama și vezi că în dulap sunt niște haine. Te rog frumos să le iei tu pe toate!" După care se ridică brusc și zice: "Ai fi vrut!!!" Până acolo mergea cu prietenia. Eram un copil, cum să glumească așa cu mine? Ei, glumea! Asta crea o stare bună pentru noi. Opera lui era puțin împotriva, cum le numea el, autorităților gogoliene. Asta a fost structura lui. Și geniul lui.
C.N.D.: Vă inhiba în vreun fel personalitatea dumnealui?
G.M.: A făcut în așa fel încât să nu simțim treaba asta. Jucam jocuri la Cumpătu, seara. Crease o familie. Aveam senzația că sunt în filmul lui Fassbinder care, ca să creeze un film, aduna toată echipa și timp de trei luni stăteau toți la un loc. Așa stăteam noi acolo.
C.N.D.: În '68 începea filmarea, atunci când trupele rusești invadau Cehoslovacia. Există celebrul discurs al lui Ceaușescu care atrage admirația vestului, dar și furia rusească și teama că ar putea invada în orice moment România. Cum era atmosfera în oaza de la Cumpătu?
G.M.: Eram prea mic ca sa înțeleg ce se întâmplă. Scrie Lucian Pintilie despre el: "Eram un tânăr cu adolescența întârziată." Prima cronică despre mine a Ecaterinei Oproiu, "un tânăr cu adolescența întârziată"! Cum e posibil așa ceva?! Uite că e posibil! Vedeam trenurile care treceau cu armament. Am filmat la 30-40 de metri de linia ferată, ceva mai sus de gara din Sinaia. Sincer vă spun, eram prea mic ca să înțeleg toate astea. Lumea mea era lumea filmului.
C.N.D.: Care erau poveștile la care asistați, participați seara alături George Constantin, Emil Botta, Pintilie?
G.M.: Le plăcea să povestească și au simțit că suntem doi copii puri, ca să spun așa, cum erau și personajele interpretate de noi. În prima seară, fiecare a cerut câte o vodcă, iar eu "un lichior mic". A râs Găitan toată viața de mine. Se vorbea băutura, nu se bea. Îi iscodeam și noi, Duțu Găitan era mai curajos decât mine, normal vodca e mai curajoasa decât lichiorul mic. Ei ne povesteau, ei ne trăgeau de limbă să povestim. Toate astea a doua zi se simțeau la filmare, era o relaxare potrivită pentru ceea ce voia Lucian Pintilie. Eu am acasă DVD-urile cu filmele lui într-o casetă, cu figura lui. Eu mă închin la o icoană și după aia la Lucian Pintilie. Asta e Lucian pentru mine, icoană.
C.N.D.: A venit la premierele dvs din teatru și din film?
G.M.: M-a văzut în vreo trei spectacole. Și mi-a spus că am evoluat ca actor și că își cere scuze că nu m-a urmărit mai mult. După spectacole, mergeam la un restaurant și stăteam de vorbă, era trist. Era foarte trist.
C.N.D.: De ce?
G.M.: Îmi spunea, de exemplu, că acolo, în străinătate, dacă face un film, nu poate schimba nimic, pentru că vine cel care dă banii și nu îl lasă să facă altfel. Regreta România și timpul pe care nu l-a petrecut aici. S-a rupt puțin de pământul ăsta, s-a deconectat.
C.N.D.: Când ați revăzut Reconstituirea după '89, cum v-ați văzut? Cum vă uitați astăzi la actorul care erați în '68?
G.M.: Nu îmi vine să cred! Cred că eu sunt nepotul meu, un copil... Mă uit cu drag!
C.N.D.: Rolul acela e ca un soi de dăruire absolută, totală. Cum a reușit să vă ducă pe acel drum?
G.M.: A simțit talentul nostru. A știut să îl modeleze. Ileana Popovici trebuia să plângă în prim plan, trebuia să dea din râs în plâns. Ne spune Pintilie: "Lăsați, o să vedeți că va plânge când filmăm!" Ea râdea și la un moment dat Pintilie a început să o înjure ca la ușa cortului și din râs Ileana a dat în plâns. O singură dată s-a filmat și aia a intrat. Improviza. De exemplu, este scena cu pompierii care erau peste drum la stingerea unui incendiu. A făcut repede textul: "Salvați copilul! Nu stropiți mama cu extinctorul!" Asta era acolo pe loc, repet, știa ce vrea să spună și cum vrea să spună.
C.N.D.: Făceați și dumneavoastră propuneri?
G.M.: Nu. El doza atâta de bine o scenă încât tu trebuia să te înscrii cu datele tale în scena respectivă. Asta înseamnă, zic eu, talent care se pare că l-am dovedit și ulterior, având șansa să lucrez cu mari regizori și de teatru și de film, dar mai ales cu muncă, cu foarte multă muncă.
C.N.D.: Faptul că filmul a fost interzis v-a afectat în vreun fel negativ parcursul? Erați asociat cu o producție care pusese probleme?
G.M.: Nu. Era ceva închis într-un seif. Atât. Revin la ce am spus mai devreme, mulți au văzut filmul și nu ne-a fost greu. Au urmat multe filme.
C.N.D.: Când ați aflat că a fost la Cannes?
G.M.: Nu am știut până să citesc cartea lui Pintilie. Nu am știut. Abia acum îmi pare rău, putea să îmi pară rău de atunci!
C.N.D.: Care sunt cele mai prețioase amintiri care v-au rămas din această întâlnire cu Lucian Pintilie?
G.M.: Lucrul cu actorii. Poate mai mult ca mulți alți regizori, el era exact în ceea ce făcea. Avea o corectitudine a muncii lui, rezultatul a ceea ce făcea cu actorii în contextul întregului film era propulsat undeva sus. Am mai întâlnit regizori cu care am performat, cum a fost Tocilescu, de exemplu, pe teatru, Purcărete și pe teatru și pe film, Horațiu Mălăele aveau ceva din Lucian Pintilie - drumul spre creație făcut împreună cu noi actorii. Lucrul la film este cea mai valoroasă amintire. Faptul că există filmul și eu în film asta spune totul. Filmul lasă o impresie asupra telespectatorilor foarte puternică. Cred că asta e cel mai important.
C.N.D.: Cât de mult se schimbase din '68 până când l-ați reîntâlnit la spectacolele de teatru de după '90?
G.M.: Și vârsta și-a pus amprenta. Dacă el spunea atunci că e un clovn depresiv, nu s-a atenuat starea asta. Cred că nu i-a convenit foarte tare că s-a rupt de România. În '68 era și exuberanța vârstei, era și al doilea lui film după Duminică la ora 6. Când l-am reîntâlnit era, poate, mult prea sobru. Chiar și când te mângâia cu vorbe, era sobru, avea o tristețe.
C.N.D.: Faptul că Reconstituirea este pe primul loc în topul filmelor românești și acolo este și rolul dumneavoastră de debut care a adunat foarte multe aprecieri, cât de dificile au fost comparația cu ce ați făcut în '68 și alegerea rolurile celelalte pe care le-ați făcut?
G.M.: A fost foarte greu. Cred că am început cu vârful meseriei mele și a trebuit să muncesc de jos să ajung la acel vârf. Cu seriozitatea care m-a caracterizat în meserie cred că am reușit să construiesc ceva până la acest vârf care se cheamă Reconstituirea, m-a obligat. După Reconstituirea au urmat BD-urile. Pe măsură ce filmam în BD-uri, mă îndepărtam tot mai mult de rol. În seria a treia am refuzat. Sunt filme de artă și filme comerciale. Acum aș putea să mă joc într-un film comercial, nu mai contează, lumea mă știe și în alte proiecte importante. Atunci mă obliga. Și poate asta a fost șansa mea. Acest film, Reconstituirea, m-a obligat să triez proiectele, să refuz multe filme, televiziune și să ajung la un moment dat să fiu respectat ca fiind cel care a făcut Reconstituirea.