E o stradă lângă o piață din București

Istoria străzii numită astăzi Cameliei (vechea denumire fiind Strada Francmasonă) este de citit, ca de altfel cea a oricărei străzi din București, urmărind evoluția acesteia, atât ca geometrie și dimensiune urbană, economică și socială, cât și în ce privește denumirea.

Istoria aceste străzi se întinde pe aproape două secole, căci încă de la începutul secolului al XIX-lea exista "strada Farmazonului"^[ii] apoi câmpul, casa sau biserica "farmazonului".

"De fapt, numele de Farmazon dat străzii se trage de la polcovnicul de origine greacă, Procopie Canasis. Acesta făcuse parte din Eterie^[iii] - organizație secretă cu ramificații în toate țările unde trăiau puternice colonii grecești, împrumutând structuri francmasonice" Cum polcovnicului i se spunea și, chiar îi plăcea să i se spună, francmason, confuzia de nume farmazon-francmason a fost ușor de făcut."^[iv]


Nu este întâmplător că scriu despre această stradă pentru că m-am hotărât să îmi reiau plimbările pline de amintiri pe străzile orașelor, cel în care trăiesc sau cele pe care le-am vizitat. Pe strada Cameliei trec săptămânal, strada fiind vecină cu Piața Matache, unde facem, săptămână de săptămână, cumpărături de legume, fructe sau mai știu eu ce, și în acest fel s-a creat obiceiul locului.


Piața Matache^[v] este un spațiu "modernizat", fără suficientă lumină naturală, ușor accesibilă, și care treptat a luat locul "abandonatei" Piața Amzei, abandonată fără motiv. E drept că din când în când, Piața Amzei, este locul unor evenimente culturale, așa ca să salveze aparențele! Ca o paranteză: Configurația spațială îi permite să se adapteze unor evenimente, de obicei de scurtă durată, în restul anului spațiul este înviorat de cele câteva florării și de două puncte de vânzare legume-fructe și asta datorită voinței celor două Doamne de a nu lăsa să moară comerțul în acel loc cu propria sa istorie. Am închis paranteza.

Strada Cameliei este o stradă care făcea și face legătura între Bulevardul Dinicu Golescu și Calea Griviței, în prezent, frântă la mijlocul ei de o prelungire și lățire a Bulevardului Gara de Nord, de fapt nefiind o stradă lungă.


E presărată cu multe case din sfârșitul secolului al 19-lea și începutul secolului al 20-lea, cu inserții ale secolului al 21-lea, adică după anii 1990. O stradă ciudată prin prezența unor case modeste, neîngrijite, ce par nelocuite, dar care de fapt sunt locuite. Un mozaic social ce este caracteristic zonelor de piață, ce-l găsim mai peste tot pe unde am umblat în lume.

Nu înțeleg de ce astfel de locuri, fie străzi, precum Cameliei, fie platforme de parcări, fie mici piațete, sunt lăsate în voia sorții, neîngrijite, parcă fără istorie. Și totuși aici erau adunați mici negustori, cu tot cu locuințele lor, cei ce au contribuit la dezvoltarea orașului. Bineînțeles proporțional cu puterea lor economică! Ceea ce vedem astăzi, anume micile magazine de la parterele caselor, sunt mărturia unui efort de a-și afirma prezența.

De exemplu pe casa de la numărul 34 există o placă, semn că această casă este monument istoric, care povestește pe scurt perioada în care a fost construită și felul în care au fost unite casele ce erau pe parcela respectivă ca să rezulte acest ansamblu cu expunerea unei fațade unitare către stradă.


În 25.03 2013 a avut loc la sediul Primăriei Municipiului București o ședință de dezbatere publică privind unele proiecte de hotărâri pentru aprobarea unor PUZ-uri^[vi] care decideau viața multor străzi din jurul Pieței Matache, printre care și strada Cameliei. În acea zi de douăzeci și cinci martie s-a definitivat soarta Halei Matache Măcelaru^[vii] (numită de-a lungul timpului și Hala Grivița, Hala Piața Haralambie Botescu sau Hala Ilie Pintilie^[viii) și nu a mai contat statutul de monument istoric pentru că primarul de atunci, Sorin Oprescu, i-a decis soarta. Hala a fost demolată lăsând loc unui soi de maidan folosit de atunci și până azi ca parcare. Fără plată. A fost culmea obrăzniciei, nesimțirii, nepăsării și impotenței intelectuale ca hala să fie demolată. Strada Cameliei nu prea a avut de suferit mult, doar că la intersecția cu Calea Griviței s-a ales cu două maidane^[ix], de-a stânga și de-a dreapta.


Aici aș vrea să-mi închei scurta istorie, într-o interpretare proprie, a străzii Cameliei.

Cu marele regret, care e mare, că pe maidanul-parcare "amenajată" în grabă și dispreț față de loc, oameni, istorie, nu a mai rămas niciun fel de urmă a Halei Matache Măcelaru.


Pe locul acesta a fost Hala Matache Măcelaru. E trist!

Hai să facem un parcurs al străzii Cameliei și să tragem singuri concluzia neputinței și nepăsării:



Traversez Strada Gării de Nord pentru a relua imagini ale străzii Cameliei:



Citiți ce scria Cristina Ianoși în 2012^[xii]. Casa a rămas la fel, deși ar trebui luată în seamă pentru proporțiile și detaliile care ne vorbesc despre o istorie pe care mulți se străduiesc să o facă uitată.

E sfârșit de toamnă 2023 și o să mă opresc din scris ca să las loc culorilor, de tot felul.


Domnițe, Domnișoare, Doamne,...

Pe curând!

(București, între 31 octombrie și 5 noiembrie 2023)