Altfel, au fost trei zile pline până la refuz, în care m-am implicat bucuros, ca întotdeauna când sunt invitat acolo. Cu niște ani în urmă, eram chemat să predau la arhitectură de către colega și străvechea mea prietenă Aurelia Carpov, care conducea programul de la UTM. Ba și în pandemie am predat online celor din anul șase un curs concluziv de cultură și cercetare arhitecturală, menit să îi orienteze în elaborarea diplomelor, care aveau și acolo o parte scrisă, ca și la noi. Apoi, colaborarea a încetat, după îndepărtarea silnică a Aureliei.
Acum am fost invitat de fundația Heritage XXI, care, prin dl. Alexandru Corduneanu și distinsă doamna sa, lucrează temeinic și constant la întrețeserea culturii din Republica Moldova cu aceea din România. Cu domnul Corduneanu mi-a făcut cunoștință domnul profesor Mircea Martin, tot ani în urmă și, iată, acum am reușit să ticluim împreună acest drum la dânșii. Am mers acolo cu ambele pălării, cea de poet vineri seara, când am citit la Muzeul Literaturii, respectiv cea de arhitect a doua zi, la Muzeul Național de Artă al Moldovei, minunat restaurat și refuncționalizat (cu, am aflat, o importantă contribuție a guvernului României) de foarte prezentul arhitect local Gigi Bulat, ale cărui alte lucrări - de restaurare, precum catedrala orașului și Sala cu orgă; dar și noi - le-am văzut apoi peste tot în centrul capitalei Republicii Moldova. M-am bucurat să revăd în audiență pe câțiva dintre colegii de la arhitectură, pe care îi socotesc prieteni. Sorina Grati, care a fost asistentă la cursul despre care am vorbit, a venit și cu prunca dânsei; ne-a adus în dar și un minuscul portret al cățelușei noastre, Bonnie și, a doua zi, o cutie cu dulciuri fără zahăr (ca între noi, diabeticii), la care pofteam demult, pentru că le postează pe FB și sunt nu doar foarte arătoase, ci și deosebit de gustoase. Bonnie a fost personaj și acolo, ba chiar încă de la sosire, căci prima oprire, după aeroport, a fost la Radio Chișinău, unde moderatorul, bine documentat, m-a întrebat cu cine am lăsat cățelușa... Iar Aurelia i-a adus, din SUA, o hăinuță tricotată, cu steagul american pe spate.
Și, între aceste două prezentări, am văzut orașul, fie singuri, eu și soția, fie însoțiți de Aurelia și Sergius, de asemenea coleg de doctorat la București, care, pedant ca orice istoric respectabil, ne-a povestit orașul de la piatra de temelie a orașului vechi, până la cel de astăzi, cel pornit din piața catedralei ortodoxe. Am văzut casa memorială a arhitectului și academicianului sovietic Sciusev, cel care a proiectat mausoleul lui Lenin. Acum vreo lună în urmă, cei din Chișinău au făcut o sesiune de comunicări dedicată celui care, din Chișinău pornind, i-a dat acestuia și un plan postbelic de dezvoltare, cu câteva propuneri care, însă, nu au mai fost respectate după moartea sa, în 1949. Dar și o biserică în manieră neoromânească într-un sat din Moldova, pentru că, înainte de a fi arhitectul prim al epocii staliniste, fusese arhitect de biserici atârnătoare de patriarhia de la Moscova. Mărturisesc că această parte m-a interesat cel mai mult din stăruitoarea prezentare a directorului casei memoriale Sciusev, pe care îl văzusem online la conferință, iar acum l-am cunoscut personal.
Așa a fost vizita la Chișinău, plus trei cine remarcabile, cu vinuri foarte bune, dar cum altfel să fi fost acolo? La mulțumesc tuturor celor care au venit la conferință, îndeosebi familiei Corduneanu și familiei de arhitecți Aurelia și Ion Carpov, în speranța că vom mai comite, acolo, asemenea city breaks încântătoare.
