Căutând prin arhivă, am realizat că s-a împlinit anul de când am participat ca membru al juriului la concursul pentru un ansamblu nou în centrul Iașilor, câștigat de firma UN Studio. Mi se pare că merită reamintite împrejurările în care a avut loc acest concurs cu patru firme care fac starchitecture invitate, fie și măcar pentru accelerarea punerii în operă a rezultatului, care să nu fie schimonosit de cerințe maximaliste ale feluritelor comitete și comiții locale și naționale.
Adrian Mihălțianu / Press One: Care este moștenirea arhitecturală a Iașului? Care sunt straturile istorico-arhitecturale pe care se construiește acum orașul?
Augustin Ioan: Este o întrebare grea. Evident, există clădiri importante, de nivel național, din toate vârstele istorice ale orașului, dar există și intenții de rescriere radicală, cu siguranță e cazul Palatului Culturii și a unei părți importante din arhitectura perioadei comuniste.
Coabitarea de clădiri de patrimoniu din perioade diferite reprezintă caracteristica foarte pregnantă a centrului. Și nu e o problemă de scară, neapărat: Casa Dosoftei mi se pare mai importantă decât catedrala, care e mai interesantă acum, împreună cu lucrările de subzidire și spațiile obținute cu cele două corpuri care anturează intrarea principală, ale lui G. M. Cantacuzino, decât era inițial. Și, în plus, Iașii au ceea ce alte orașe din România nu au: starchitecture îi spunem astăzi, e vorba de o lucrare de Gustave Eiffel (Grand Hotel Traian). Se dorește ca, în urma concursului internațional de arhitectură cu invitați să primească și un ansamblu de semnătură prestigioasă și să dea tonul unei înnoiri radicale a modului în care se proiectează și se construiește în țară.
A.M.: Cum facem ca arhitectura contemporană să fie edificată cu respect și gratitudine pentru trecut, în care acesta să nu fie doar o notă de subsol, ci elementul cheie de la care se pornește?
A.I.: Nu există un singur răspuns la întrebarea aceasta, ci, din fericire, nenumărate. Cu siguranță, blocarea dezvoltării, în numele unei realități deja constituite, nu se numără printre aceste soluții, după cum nici demolarea vechiului și înlocuirea lui cu arhitecturi inferioare pre-existentului nu e nici legitimă, nici de dorit, deși se practică deșănțat la noi.
De la preluarea elementelor de scară și vocabular formal la clădirea-fundal pe care să se proiecteze monumentul-vedetă și de la co-prezența vechi-nou în / pe aceeași clădire, toate metodele s-au propus, cu varii grade de succes. Un oraș bogat este un oraș în care toate sau cele mai multe din vârstele sale au lăsat urme însemnate.
A.M.: La Iași se desfășoară în prezent singurul concurs internațional de arhitectură cu participarea unor birouri prestigioase la nivel global, iar dvs. sunteți unul dintre membrii juriului. Care sunt provocările sit-ului respectiv și de ce a simțit promotorul concursului nevoia unei soluții venite din exterior?
A.I.: Eu am acceptat invitația tocmai pentru că investitorul și-a asumat acest risc, al convocării unui concurs internațional. Am scris despre concursul de arhitectură în ultimii 25 de ani și, când ți se oferă ocazia să fii parte din exact ce propovăduiești, nu poți refuza invitația, dimpotrivă, trebuie să faci tot ce poți ca să fie un succes acest experiment.
Dacă va reuși acest prim exemplu, cred că și alți dezvoltatori vor avea curajul să facă un pas similar, chiar dacă va fi un concurs cu invitați doar din țară, sau un concurs național / internațional deschis.
Ca membru al juriului, am aceleași așteptări ca și ceilalți colegi implicați: să fie găsită o soluție valoroasă, exemplară, la problemele ridicate de amplasament.
A.M.: La ce fel de dezvoltare trebuie să se aștepte ieșenii în zona Sfântului Andrei? Care au fost criteriile furnizate concurenților și cum integrează ele opinia comunității?
A.I.: Trebuie să insist pe faptul că tema include, de bună seamă, cerințele dezvoltatorului, fără de care această competiție nu ar fi existat, dar că este condusă în primul rând de relevanța socială a ansamblului care va fi propus acolo. Nu este doar o chestiune de estetică, deși este esențială și aceasta. Modul în care tema cere ca ansamblul propus să se poziționeze în raport cu monumentele din vecinătate, cu poziția urbană foarte complicată, cu funcțiunile multiple cu caracter public cerute - toate acestea doresc să ducă la obținerea unui edificiu care să sporească în primul rând calitatea spațiului public din zonă, a parterului urban (deși acolo, din pricina cornișei, sunt două partere diferite, unul la nivelul pieței Palatului Culturii și unul jos, spre Bahlui). În temă sunt integrate cerințele formulate, prin diferite consultări publice, de către societatea civilă care a dorit să fie parte din proces.
Evident, nu trebuie să fie o clădire foarte înaltă sau una care să pună în umbră clădirile de patrimoniu, dar nici plicticoasă, ci să fie un viitor obiect de patrimoniu; nu trebuie să concureze cu Palatul Culturii, ci să fie într-un dialog.
Este complicat și pentru că lumea este foarte atentă la ceea ce se întâmplă acolo, și nu numai lumea din Iași. Este un semnal care va stabili priorități ulterioare, va crea, va schimba pentru încă o generație discursul arhitectural național și în Iași dacă va fi o reușită.
A.M.: Dincolo de viziunea arhitecților, de ce mai este nevoie ca o clădire să devină cu adevărat emblematică, să devină un reper cultural?
A.I.: Adoptarea de către o comunitate este un mister, calitatea arhitecturii fiind, evident, unul dintre criterii, deși nu singurul.
Cred că relevanța socială a intervenției, acolo / atunci, joacă un rol, modul în care răspunde unor nevoi colective, poate doar bănuite, dar neformulate încă, înainte de apariția intervenției respective.
Contează dacă e parte din voința colectivă a unei comunități care dorește să se afirme inclusiv prin edificii reprezentative.
A.M.: Credeți că acest concurs internațional este soluția cea mai bună?
A.I.: Cine e mai bun proiectant: cineva de-al locului, care simte și înțelege sau cineva din afară? Suntem blocați și atunci avem nevoie de o privire din exterior. Nu avem neapărat nevoie de arhitecți mai buni, ci de oameni care vin din cu totul altă cultură profesională și tehnologică. Este un tip de soluție atât de complexă, încât cu toții avem niște așteptări uriașe de la viitoarele propuneri.
Concursul nu este întotdeauna egal cu soluția. Eu cred că rezultatul concursului plus discuțiile care vor urma în lungul proces de avizare vor conduce către o soluție.
Ieșenii ar trebui să ceară cel mai mult cu putință de la cei care fac dezvoltare imobiliară, și în general toți ar trebui să cerem acest lucru. Pentru că este un amplasament atât de dificil, s-ar putea ca ieșenii să înceapă să aibă răspunsuri la întrebări pe care nu și le-au pus încă.
Cele patru firme înscrise în concurs reprezintă patru dintre direcțiile cele mai importante ale arhitecturii mondiale. Într-un top zece, acestea sigur ar apărea în el. Concursul este totuși doar un început. Cu soluția propusă se va lucra mai departe, însă aceasta va suferi modificări în procesul de avizare.
A.M.: Aveți vreun mesaj pentru ieșeni?
A.I.: Dați șansa acestui obiect să se adauge și să împrospăteze, pentru că sigur cu acest ansamblu de semnătură Iașul taie coada și se așază în față. Această șansă readuce în discuție un tip de pact care s-a făcut și nu s-a respectat. Anume, Iașul, capitala culturală a României. E un câștig pe care orașul îl poate avea și care va schimba relația nu tocmai fericită pe care spațiul public o are cu dezvoltarea imobiliară. Orașul are șansa de a ieși din toropeală, iar România câștigă arhitectură mondială.