Bine e să fii motan

Citiţi un fragment din această carte.

Între experienţa mea de prea vechi cititor de cărţi pentru copii şi calitatea prea recentă de tată, ar fi trebuit să ignor cărţile dedicate minorilor. Dacă mă ţin încă la curent cu genul, trebuie să mulţumesc Editurii Corint Junior, care mă provoacă permanent oferindu-mi noile sale apariţii.

Dar ţin să precizez de la început că Uluitorul Maurice şi rozătoarele lui educate (în româneşte în versiunea izbutită de Mirela Acsente la editura numită) nu este tocmai o carte pentru copii. În orice caz nu este una numai pentru ei. Faptul că am citit-o fără a o lăsa din mînă, abandonînd alte volume ba chiar şi alte preocupări mai urgente în acel ultim week-end al Tîrgului Gaudeamus nu se datorează vreunei nostalgii puerile sau întoarcerii premature la infantilism. Cel puţin aşa îmi place să cred!

Terry Pratchett, autorul acestei cărţi, printre multe altele de acelaşi tip, are un succes mondial care mă pune la adăpost de suspiciunea că am dat în mintea juniorilor. Dar, ţin să adaug, are şi o abilitate de prozator de un înalt profesionalism, de la nivelul căruia nu contează genul sau targetul, dacă e vorba să-i admiri reuşitele.

Prozatorul ştie să edifice succesul, cunoaşte reţeta gloriei pe degete, dar în acelaşi timp e scriitor în toată puterea. El reciclează postmodern mitul cîntăreţului din Hamlin, cel care a alungat şobolanii cîntîndu-le o melodie vrăjită şi luîndu-i după el. Un motan de excepţie, Maurice, prinde ideea din zbor. Cotoiul găseşte nişte şobolani superdotaţi, educaţi şi un nătărău din specia umană şi pune la cale o imensă afacere rentabilă faţă de care FNI şi Caritas s-ar cuveni să pălească de invidie sau să roşească de ruşine, dacă nu cumva invers! Sub managementul lui Maurice, educaţii şoareci atacă un oraş metodic şi violent, cu echipe de "stropipire" care infestează, prin micţiuni elaborate, în special făina gospodinelor, cu dezactivatori de capcane şi trupe de intimidare care nu se lasă pînă cînd toate femeile din urbe ţopăie pe mese. Cînd cetăţenii sînt în delir, apare providenţialul cîntăreţ şi, contra unor sume exorbitante, face să se retragă rozătoarele din echipa cărora face parte. Acestea, conduse de pitoreştii Fasole Periculoasă şi Şuncădeporc, obţin succese în serie pînă cînd...

Dar n-o să vă dezvălui punctul cel mai tare al cărţii, aventura lui Maurice şi a complicilor săi în oraşul Bad Incontra. Îl veţi descoperi singuri sau alături de copiii dumneavoastră, lăsîndu-vă fascinaţi deopotrivă de fantezia lui Terry Pratchett şi de cinismul motănesc al lui Maurice.

Coerenţa cu care autorul construieşte lumea lui Maurice şi a oamenilor care i se opun, exceptîndu-i desigur pe cei care îi devin complici, e demnă de literatura cea mai înaltă. Şi unde scrie că aceasta, de la Lewis Caroll la Tolkein, nu poate trece prin vietăţi precum şoarecii şi mîţele?

Un lucru e sigur: cînd fiul meu va creşte, dacă nu voi fi în stare să-i scriu o carte precum aceasta, i-o voi citi pe a lui Terry Pratchett cu modestie şi încîntare.

(Articol preluat din Săptămâna Financiară, decembrie 2006)