Capitolul trei dintr-o poveste foarte scurtă

Frunzișul dansând în vânt, păsări ciripind, candelă aprinsă în mijlocul întunericului, prezența caldă a unui câine loial, clapele pianinei vechi din colțul salonului, colecția de brichete șterpelite de la oameni beți, șosete groase de lână, zeama sărată a borșului de pe fundul strachinei, nasul minuscul al unui bebeluș, jocuri cu mingea în spatele blocului, mersul pe bicicletă, să te învețe cineva să joci șah, când se deschid florile în pom, pescuitul, când primești flori fără să fie o ocazie, drumul spre școală, când mama te ia în brațe și tace, pielea zbârcită de pe mâna unui vânător bătrân, căciula de iarnă, mirosul de portocale desfăcute, cafeaua uriașă cu frișcă, când marea e limpede și nu atât de rece, să călărești un elefant, când îți strângi umerii și-ți trosnești spatele, să mergi în același ritm pe stradă alături de tata, tablourile frumoase, când te sufoci de râs cu prietenii cei mai buni, relaxarea pe care o ai în preajma cui te iubește, să zâmbești fără motiv, să fii îndrăgit, să fii îndrăgostit, să faci dragoste dimineața.

24 noiembrie:

Capricioasă, nemulțumită, pătimașă, furioasă și idioată: iată cinci dintre caracteristicile ce mă recomandă, iată, deci, primele cinci motive pentru care ar fi mai bine să stai departe de mine.
Dorul se gravează în propria sănătate, corpul meu se strică din cauza stării pe care o am, se pedepsește pe sine pentru vina pe care o simt.
Sunt bolnavă, căzută la pat de două zile.
Aceiași prieteni eterni și buni au grijă de mine.
Deși, în delirul de noapte, când încercam să leg cuvinte și transpiram, ei m-au prins de brațe și m-au scuturat, n-au avut succes; eu strigam numele tău. Te doream. Doream să fii lângă mine, doream să mă ții la piept, să mă strângi ca pe un pui de pasăre nefericit care tremură între viață și moarte.
Îmi doresc multe lucruri.
Iată ce mă deteriorează.
Dar le merit?
Nu cred.
Când meriți, primești.
Și eu o știu. O știu. O știu mai bine decât am știut vreodată ceva.

Aruncă jurnalul cât colo.
Se gândește la Crăciun, deși mai e o lună până atunci. Cum își împarte de câțiva ani Crăciunul între familia mamei și familia tatei.
Oare va avea vreodată o familie a ei? Sau va trăi mereu pe arcul fragil al unei legături disfuncționale, anormale, non-tradiționale?
Pur și simplu își dorește să aparțină și nu are unde să se bage. Niciun tablou nu o primește până la capăt, în niciun contur nu e loc pentru ea întreagă, niciunde nu e foarte importantă sau vitală.
Iar când părinții vor muri și prietenii cei mai buni vor avea propriile familii, atunci... atunci o să fie cu adevărat greu.
Sihastră - condamnarea.

Abia așteaptă să facă 70 de ani. La 70 de ani se va putea comporta exact așa cum îi vine și nimeni nu va putea să spună altceva decât: "ce doamnă drăguță și plină de viață; cochetă"; iar când va face 80 de ani vor spune: "nebună baba, se vede că a fost o femeie adorată în tinerețe!". Ceea ce ar fi fals. Dar măcar la 80 de ani, va fi liberă și nimeni nu o va putea judeca, nimeni nu va putea spune că e libertină, deșănțată sau că flirtează în toate direcțiile. Nu. Vor spune doar că e plină de viață. Da. Spre bătrânețe va atinge expresia libertății, paradoxal, căci trupul o va constrânge în toate felurile. Și uite așa, pe-o parte îți dă, pe-o parte îți ia.

același 24 noiembrie:

Ce ușor ar fi dacă ai vrea numai ce îți pot oferi. Ce ușor ar fi dacă te-ai îndrăgosti de felul în care scriu sau recit un poem, de felul în care râd des, de arcuirea brațelor, de felul în care mă cațăr pe spatele tău, în pat, de sărutul meu pe abdomenul tău, de felul în care îmi leg părul aiurea, de faptul că îmi ascund picioarele și sânii, de aroganța comentariilor pe care le fac, nonșalantă și fandosită, entuziasmul care mă îneacă când citesc o carte, de cum mi-am pierdut memoria în legătură cu o grămadă de chestii, de felul în care nu-mi pasă de ce zice lumea, de imaturitatea cu care mă enervez și revolt, de felul în care sunt topită după tine.

Are cineva nevoie de toate astea? Își dorește cineva povara asta?

Te-am dezamăgit. La asta mă pricep cel mai bine.
Tu te-ai străduit.
Eu am distrus ce era mai frumos din fragilitatea dintre noi. Iar acum fug după uneltele prin care se repară un acoperiș avariat ca după iepuri prin pădurea întunecată. Inutil.

Nisipul pe care îl scuturi de pe prosopul de plajă, pulpa de la suc, ciocolata cu arahide și struguri, când te speli pe dinți cu o pastă bună la gust, țurțurii microscopici din gene, iarna, o pajiște liniștită, mirosul puternic de lemn, să decojești o julitură, popcornul, sarea în bucate, să câștigi la poker după ce ai dat all-in, când iei un casting, când se uită oamenii după tine pe stradă la modul admirativ, focul din șemineu, glasul frumos, când poți să ajuți pe cineva, calmul din biserică, să adormi în brațele cui te iubește și iubești, să nu mai adormi singur niciodată, niciodată, niciodată...