Ieremia (din seria Viața în 20 de minute)

Doctorița strânse călduros mâinile perechii de bătrânei ce părăsea biroul și aruncă o privire în sala de așteptare. Încă unul și-am terminat, se gândi. Dar trebuie să mă grăbesc, realiză uitându-se la ceas, e chiar târziu.

Lăfăit ostentativ pe scaun, cu brațele încrucișate, bărbatul o privea încruntat. Oare așteaptă de mult, se întrebă ea, invitându-l cu un gest să intre în birou. Îi ținu ușa deschisă.
Tânărul se ridică fără să își schimbe încruntarea din ochii albaștri. Înaintă șchiopătând. Pantalonul îi atârna larg pe coapsa dreaptă, ce părea atrofiată. Ce slab e, se gândi doctorița. Și înalt, îl examină în timp ce trecea pe lângă ea.
- Vă rog, luați loc, îl invită.

Fără un cuvânt, bărbatul se trânti pe scaun și își încrucișă iar brațele. Se uita spre ea cu o strâmbătură de superioritate, în timp ce doctorița citea în dosarul informatic. Ieremia cel slab și înalt, se amuză ea, în gând.
- Spuneți-mi, ce vă aduce azi la consultație, întrebă ea.

Bărbatul pufni, exasperat.
- Nu vedeți acolo, arătă el în direcția monitorului, la ce vă folosește calculatorul?

Ea îl privi surprinsă de reacție. Se lovi de privirea lui rece. Încă unul de ăsta, suspină ușor, acuma trebuie să mă joc de-a ghicitul.
- Văd că ați fost la urgențe acum trei zile. Vă simțeați rău?
- Urgențele, pufni disprețuitor bărbatul, am așteptat trei ore ca să îmi facă o analiză de sânge. Nici nu s-au uitat la genunchiul meu. Nu au făcut nici un examen. Doar mi-au făcut programare aici, își flutură degetele spre pereți.
- Nu cred că pentru problema la genunchi aveți programare la endocrinolog, îi replică ea. Mai degrabă pentru glicemia la 38, cu care ați ajuns la Urgențe. Bănuiesc că nu vă simțeați prea bine.
- Ha, exclamă el, mă durea capul îngrozitor. Dar am așteptat mult, înțelegeți, tremuram din tot corpul de nervi.
- E posibil să fi tremurat pentru că deja aveați prea puțin zahăr în sânge și tot corpul încerca să vă semnalizeze situația de urgență prin care treceați, îi explică. Asistentele v-au dat să beți ceva dulce, nu e așa?
- Mi-au dat o scârboșenie de sirop, se strâmbă el. Era îngrozitor. Am dat cu paharul de perete, rânji.
- Erați confuz, dădu ea din cap. Apoi v-au pus o perfuzie?

El își suflecă mâneca și își trânti antebrațul pe birou.
- Uitați-vă ce mi-au făcut, indică el hematomul destul de mare și urmele de degete strânse mai sus și mai jos de pliul cotului. Nici nu știu de câte ori m-au înțepat. Erau trei împotriva mea, unul s-a urcat peste mine pe targă, ca să nu mă lase să mă mișc, exclamă, cu privirea strălucitoare. Dar am făcut poze în fiecare zi și o să le arăt avocatului meu. Să nu creadă că pot să își bată joc de oamenii bolnavi.

Doctorița oftă.
- Știți că încercau să vă salveze, erați într-o stare critică, își frământă ea fruntea, simțind cum, în valuri pufnitoare de durere, ca un tren cu aburi punându-se în mișcare, i se instala migrena. Nu am timp de discuția asta, îi trecu prin minte, trebuie să plec în zece minute. Așa mi-e norocul, ridică ea din sprâncene, exact atunci când mă grăbesc, pică din cer câte un disperat de genul ăsta.
- Spuneți-mi, arătă bărbatul provocator spre ecran, ce scrie în analiza aceea, ce aveam eu la genunchi. De asta m-am dus la urgențe, ce au făcut ei pentru genunchiul meu!
- Mă puneți într-o situație dificilă, îi explică doctorița, căutând informații de la evaluările anterioare. Nu am un răspuns la întrebările dumneavoastră. Înțeleg de ce v-au trimis la mine, este pentru problema de glicemie prea mică, și o să vă propun un bilanț ca să ne lămurim ce se întâmplă. Asta este ceea ce se vede pe analiza de sânge. Văd că acum cinci zile ați fost de asemenea la Urgențe, dar la un alt spital, pentru genunchi de asemenea, bănuiesc. Văd că au făcut o radiografie pe care nu se vede fractură. Dacă nu ați avut un alt traumatism între cele două prezentări la Urgențe, eu bănuiesc că de asta nu au repetat radiografia.
- Traumatism, se foi enervat bărbatul, ce e asta. Tot amețesc și cad, uneori mă lasă brusc picioarele.
- Ați fost evaluat în neurologie până acum, pentru problema aceasta, dacă e repetitivă?

Spre surprinderea ei, bărbatul sări în picioare și începu să strige.
- Sunteți înțeleși între voi, bătu el cu pumnul în birou. Nu știți să faceți nimic, numai mă trimiteți de la unul la altul. Da, am neurolog, uitați-vă acolo pe calculator.

De pe hol se auziră tocurile asistentei, apoi un ciocănit discret la ușă. Maria tuși ușor și își băgă capul buclat în birou.
- Vrei să îți aduc o supă, întrebă, privind, ușor îngrijorată, spre doctoriță și spre tânărul agitat.
- Nu mai am timp, clătină ea din cap, urmărind secundarul ceasului de pe mână. Cum trecea timpul atât de repede?

Îi zâmbi asistentei mulțumindu-i din priviri. Își ridicară amândouă imperceptibil. umerii.
- Așezați-vă, vă rog, îi indică bărbatului scaunul. O să caut raportul neurologului.

Câteva minute trecură în liniște, în timp ce încerca să treacă în viteză prin zeci de scrisori adresate medicului de familie. Cu fiecare raport citit, neliniștea creștea în ea. Ce se întâmplă totuși cu omul acesta? Religios. Practicant fervent. Ascetic. Post prelungit. Urme de bici pe spate. Hematoame pe genunchi. Semne de traume pe frunte. Se lovește cu capul de podea? Tratamente tranchilizante, tratamente contra durerii, tratamente pentru depresie. Tratamente pentru probleme de ritm cardiac. Uite, unul care ar putea provoca hipoglicemie. Prezentări repetate la urgențe. Amenințări cu procese contra medicilor. Pfuu, ce cadou otrăvit mi-ați făcut, dragi colegi urgentiști, strânse ea din dinți.
- Ce ați mâncat în ziua aceea, înainte de a merge la Urgențe, îl întrebă.
- Nimic, ridică el din umeri. Era vineri. Nu mănânc vinerea.

Îl privi exasperată. Abține-te, își repetă trăgând lent aer în piept, nu ai timp să începi o altă discuție. Și nu o înțeleagă. Expiră profund. Și se hotărî.
- O să facem un bilanț ca să căutăm o cauză și apoi o să vă revăd cu rezultatele. Din păcate, azi nu știu să vă spun ce se întâmplă exact. Sper să am câteva răspunsuri data viitoare.
- Iarăși analize, dădu el din mâini. Nu știu exact care vi-s intențiile, se aplecă el amenințător cu indexul orientat spre ochii doctoriței, dar adevărul o să iasă la iveală.
- Nici o intenție rea nu am, își clătină ea capul pulsând de durere, simțind fiori reci pe spate. De oboseală ori de frică, recunoscu către sine, în gând.
- Medicii care mint o să ajungă în iad, articulă rar bărbatul. Toți mințiți, se ridică el în picioare și o privi disprețuitor. Eu am încredere doar în Dumnezeu. El este pavăza mea.

Cuvintele rămaseră plutind în încăpere, în urma lui, deși plecase deja. Doctorița abia se ridică, simțind furnicături de amorțire în buze, în mâini. Durerea îi lovea ritmic tâmplele. Își adună cu gesturi automate lucrurile. Trebuie să plec, își repetă de mai multe ori, trebuie să plec, începe întâlnirea cu asociația aceea în douăzeci de minute. Fac o jumătate de oră până acasă. O să întârzii oricum.

Afară ploua torențial și se întuneca vizibil, minut cu minut. Noiembrie lovește pe orizontală, se amuză, încercând să își apere fața de ploaie și să își identifice mașina în parcare printre picăturile de ploaie de pe ochelari.

Ce om ciudat, se scutură înfrigurată la volan, punând în mișcare ștergătoarele, aprinzând farurile. Am uitat să îmi șterg ochelarii, îi trecu prin minte, rotind de volan în sensul giratoriu.

Un claxon asurzitor se auzi din spate. Înainte să apuce să facă vreun gest, un scuter o depăși și apoi frână în dreptul farului ei stâng. Simți coliziunea și frâna mașinii în același timp.

Ieși terifiată. În mijlocul intersecției, scuterul era răsturnat pe o parte. Pilotul tocmai se ridica, o umbră lungă iluminată din spate de luminile tot mai multor mașini.
- Sunteți bine, îi strigă, înspăimântată.

El o îndepărtă cu mâna și își examină scuterul.
- Dacă puteți să mergeți, haideți să ieșim din intersecție. Spitalul e aproape, îi arată ea, printre rafalele de picături gri.
- Nu, auzi vocea seacă. O să chemăm poliția.
- Nu vă doare nimic, nu vreți să vedeți un medic?, se îngrijoră ea.
- Am zis deja nu, veni răspunsul. Omul își ridică viziera căștii. Îi recunoscu ochii albaștri.