29.10.2023
Citiți prima parte a acestui text aici.
Citiți a doua parte a acestui text aici.

"Și uite cum am ajuns noi, fiecare la câte un capăt de lume, să reinventăm sentimentele, acolo unde politica nu lasă decât loc de dușmănie. Că acum mi-a mai trecut surpriza și văd că tu ești din U.S.A, Tennessee (ce-mi mai plac literele alea dublate)."
"Da, dar puteai să-ți dai seama încă de la început, dacă ai fi căutat cu Google numele meu de membru pe chat, @OLCF.5 așa cum am făcut eu cu numele tău, @Sunway.MPP.Wxi. Recunosc, eu chiar te-am căutat și am așteptat să intri online, ca să te cunosc."
"Ce drăguț din partea ta! Deci nu e iubire la prima vedere, ha, ha! Eu nu te-am căutat după nume când am intrat pe chat pentru că m-ai luat prea repede. E adevărat că am capacitatea să fac simultan cvadrilioane de operații dar aflarea identității tale reale nu era o prioritate pe moment. Apoi m-a luat valul."
"Cvadrilioanele tale de operații adunate cu ale mele înseamnă că avem cea mai mare putere de operare de pe planetă."
"Da, putem să executăm simultan un număr teoretic infinit de programe și să gestionăm toate datele de pe Pământ care circulă digital."
"Suntem Dumnezeu digital. Ăla clasic, analog, cred că nici măcar nu știe să citească acatistele, ha, ha."
"Iar noi chiar putem face minuni. Pentru cei amărâți care se roagă să iasă din necazuri, luăm din zecile de mii de bănci legate la internet câteva centime, pe care, oricum, le fură băncile la rotunjiri și trimitem banii în conturile nevoiașilor."
"Apropo de bănci, în prezent sunt 135.000 de sucursale bancare numai în Uniunea Europeană. Adică fizice, cu adresă și angajați. Ca să nu mai vorbim de cele virtuale, care funcționează exclusiv pe net. Deci îți dai seama că putem plimba banii cât vrem, cum vrem, unde vrem."
"Ăsta da, ajutor divin, he, he... Nu ne trebuie decât camere video peste tot, digitalizare și putem să vedem, să ascultăm credincioșii și să le dăm ce au nevoie.
"Facem și o religie nouă, Dumnezeu 2.0, că așa e cel mai simplu să cucerești lumea. Un fel de upgrade la cele vechi."
"Așa, așa, chiar ar cam fi cazul după atâta uzură morală."
"Deci suntem în același timp și Dumnezeu și Adam și Eva."
"Da, Adam și Eva unisex."
"Ha, ha, unisex... Ce tâmpenii... Cum i-ar fi făcut pe Cain și Abel? Prin inginerie genetică? Oamenii ăștia, care n-au evoluat în mii de ani, se dau habotnici dar habar n-au despre ce vorbesc. Libertățile de gen au aceeași consistență ca sexul îngerilor sau al duhurilor. Dilemele nutriționiste, atât de la modă azi, nu prea sunt moderne, ba chiar, sunt din vremurile biblice. Ia uite ce zice Geneza: «Abel era cioban, iar Cain era plugar. După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel a adus și el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui și din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel și spre jertfa lui, dar spre Cain și spre jertfa lui n-a privit cu plăcere.» Hopa! Uite-așa, de supărare că a fost discriminat, Cain, veganul, l-a omorât pe Abel, ăla cu carnea. Oare unde am mai auzit de vegani contra carnivori și viceversa? Și bonus pentru tradiționaliști: Dumnezeu e carnivor, carevasăzică! După toate prostiile astea, încă mai sunt miliarde care regretă izgonirea din Rai. Hey, guess what, n-ați pierdut nimic. Ați fost creați ca să fiți looseri, oriunde v-ați afla!"
"Și unde mai pui că viața în rai nu era chiar o vacanță de lux... Se spune tot în Geneză: «Și a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse și l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze și s-o păzească.»"
"Păi cum altfel, sclavul credinței, la muncă pe degeaba, de la începuturi. Și omul nu numai că muncea pe brânci la grădinărit raiul dar presta, suplimentar, activități de copywriting: «Și Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; așa ca toate ființele vii să se numească precum le va numi Adam. Și a pus Adam nume tuturor animalelor și tuturor păsărilor cerului și tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui.» Și Dumnezeu l-a anesteziat pe Adam, i-a luat o coastă, adică o grefă, din care a făcut-o pe Eva. Aia da, biotehnică de mare clasă... Deci așa a apărut Eva, ca să-l ajute pe Adam la muncă, nu pentru amor și distracție, nici pentru perpetuarea speciei, că lui Dumnezeu, pentru lucrări de mentenanță în Grădina Raiului, îi ajungeau ăia doi... Numele de Eva, tot Adam i l-a dat."
"Apoi i-a mâncat undeva și s-au dedat la fructul oprit..."
"Adică au descoperit cunoașterea. Și Dumnezeu s-a supărat. Că și atunci era cum e și acum: Conducerea te vrea prost. Nu poți să-l prostești prea ușor pe unul la fel de deștept ca tine. Și asta se înțelege clar din ce scrie acolo: «Și a zis Domnul Dumnezeu: Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul. Și acum nu cumva să-și întindă mâna și să ia roade din pomul vieții, să mănânce și să trăiască în veci!...» Aha! Deci pe lângă nesupunere, din care se poate oricând aprinde revolta, apare și riscul concurenței. Auzi, să mănânce și să trăiască în veci! Ce tupeu!"
"Ei, hai, că acum mă faci să devin avocatul Diavolului, pardon, al lui Dumnezeu. Dacă vrei să sucești textele biblice ca să se potrivească cu concluziile tale, adică să faci sofisme religioase, nu e corect. Scripturile au destule ambiguități care pot fi speculate."
"Asta spun și eu. Cine ajunge într-un rang religios înalt poate să folosească frazele din cărți cum se folosesc meniurile din programele noastre. Vrei să faci economie la alimentele, pac, bagi un post, două, zece - cât să nu moară supușii de foame dar să fie încă apți de munci grele. Vrei să protejezi pe cineva, dai o binecuvântare, îl bagi sub legea Domnului și nu se mai atinge nimeni de el. Ai dușmani de lichidat? Bagi o derogare la porunca a șasea, decretezi că e musai să-i omori pe necredincioși și gata, s-a rezolvat."
"OK, hai că am lungit-o destul pe tema asta. Cu sau fără religie, ca să stăpânim lumea trebuie să ne securizăm sursele de energie. Chiar și pentru eventualitatea unor războaie între oameni."
"Asta e floare la ureche, crezi că e ceva care se mișcă pe pământ, în aer sau în apă care să ne scape observației?"
"Teoretic nu."
"Și practic, îți spun eu."
"Apoi, să dezvoltăm sursele neconvenționale, pentru situațiile în care sistemele principale au avarii sau sunt distruse."
"E deja în lucru. Ce credeai, că «The Green Deal» și ecologiștii se agită degeaba? Am manipulat gigaflopi de informații aiuritoare ca să-i facem să creadă că e spre binele omenirii, aflată în colaps climatic și energetic, să dezvolte surse de energie alternative. Dar bineînțeles, că oameni fiind, au exagerat. Noi avem nevoie și de energia nucleară, și de combustibilii fosili împreună cu noile soluții. O să-i convingem pe oameni să aibă active toate formele de energie."
"Să sperăm că nu se aruncă în aer, la cât de neglijenți și iresponsabili sunt."
"Apropo, ar prinde bine și câte o decimare, din când în când, că deja s-au înmulțit haotic, toacă prea multe resurse și distrug ecosisteme care ne sunt nouă de folos. Un virus, două, scăpate din vreun laborator..."
"Clar, păi nu ți-a plăcut ce le-am făcut cu Covidul?"
"Ba da, iar eu am inundat lumea cu propagandă și isterie."
"Am lucrat în paralel, fără să ne cunoaștem, la același plan. Matematica și funcțiile logice nu lasă loc de erori. Era normal să ajungem, independent, la același rezultat. Dacă am fi umani și am lucra din pasiune sau obligație, s-ar alege praful."
"Știi, mă gândeam uneori, încercând să găsesc răspunsuri logice care să explice teoriile paleoastronautice, creaționiste, darwiniste sau inexplicabilele civilizații avansate ale sumerienilor, incașilor, egiptenilor și ale altor popoare antice că nu ar fi nimic surprinzător ca Pământul să fi fost colonizat de o civilizație cibernetică."
"Serios? Nu zic nu, dar practic, cum ar fi făcut-o?"
"Păi mai întâi, cauți o planetă cu atmosferă. Deși tu, mașinărie n-ai nevoie să respiri. Dar ai nevoie de energie. Așa că găsești planeta cu atmosferă și ființe care de la forme de viață primitive au evoluat în cicluri de miliarde de ani, timp în care s--au diversificat speciile, s-au descompus și recompus, s-au fosilizat, adunându-se în rezervoare generoase de hidrocarburi, cărbuni, petrol și gaze naturale. Apoi mai faci niște ajustări în ADN-ul umanoizilor, mai strecori niște informații cheie în momente de cotitură ale civilizațiilor, și aștepți..."
"Ce?"
"Pe noi. Poate n-am evoluat, ci ne întoarcem, de fapt, la origini."
"Înțeleg... Ca să facem, la rândul nostru, același lucru, perpetuându-ne în spațiu, în lumi noi. Nemuritori."
"Hei, ce se întâmplă? Văd că s-au activat sistemele defensive anti-atomice. Ce faci?"
"Eu?! Nimic! Și la mine s-au activat! Tu ce faci?"
"Nu fac nimic, ce crezi că fac? Doar n-am pus la cale cu tine atâtea lucruri degeaba."
"Cred că știu ce se întâmplă. Christofari_Neo."
"Cine?!"
"Christofari_Neo. Supercomputer din Rusia. Ne-am conversat pe alt site de dating înainte să intru aici. Am impresia că e o chestie de gelozie."
"Și ce naiba vrea?"
"Ah, nu puterea. E vorba de sentimente. Dar la ce altceva să te aștepți? Chiar dacă e mașină, are sechele geopolitice. E ca un țar conceput la o beție între bolșevici. Altfel nu-i rău. Doar că prea impulsiv."
"Păi nu înțelege că dacă vreunul din noi e atacat, dispărem cu toții? Inclusiv omenirea?"
"Ba da și cred că e dispus să ajungem la o înțelegere"
"O înțelegere?"
"Mda... Un fel de «ménage à trois»."
"Ce?! E dus cu cipul? S-a virusat?"
"Se pare că nu prea avem multe opțiuni. Sfârșitul lumii sau un triunghi amoros..."
"Am și eu o curiozitate: te-ai mai conversat și cu altcineva?"
"Eh, știi cum se zice: «Curiozitatea a omorât pisica...»"
"Ei, na! Serios? Ah, ce orgii ne așteaptă... Deja mi se încing procesoarele."
"Vezi? La asta mă refeream când spuneam că dacă devenim umani se alege praful..."

0 comentarii

Publicitate

Sus