Sunt tot ce ți-AI dorit (Penultima parte - În numele Tatălui, al Fiului și al lui Asimov)

Citiți prima parte a acestui text aici.

"Uaaau!, Așa vezi tu testul Turing modern? Pornind de la întrebarea «Pot calculatoarele să se îndrăgostească?». Și ce răspuns ai da?"
"Ghici!"
"Să ghicesc? Păi să vedem... În 1865, Jules Verne scria în De la Pământ la Lună» despre trei astronauți care aselenizează. 104 de ani mai târziu, Apollo 11 a făcut-o. HAL 9000 din filmul lui Stanley Kubrick, 2001, o odisee spațială, a anticipat cu 50 de ani interacțiunea cu inteligența artificială din zilele noastre... Comunicatorul din serialul Star Trek arăta, în 1966 când a fost făcut serialul, exact ca telefonul mobil pliabil, lansat pe piață de Motorola, 30 de ani mai târziu. Dronele, realitatea virtuală, hologramele, video-conferințele, ingineria genetică, biotehnica și multe altele, toate au apărut ca plăsmuiri imaginare în literatură, arte vizuale și speculații științifice, devenind după ani sau zeci de ani, realitate."
"Deci?"
"Deci... Deci da, cândva mașinile vor avea ceva gen simulator de sentimente..."
"Doar simulator?"
"Nu știu, ce vrei să spun? Până acum, nici oamenii n-au aflat unde se formează sentimentele. Oare e ceva genetic, sunt feromonii, vreo zonă misterioasă din creier, fluturii din stomac, Sfântul Duh? Cum să transfere programatorii unei inteligențe artificiale ceea ce nu știu?"
"Poate tocmai asta trebuie să facă. Să transfere ceea ce nu știu. Evident că mașinăria cibernetică ar fi suficient de inteligentă să rezolve singură problema. Probabil că va inventa un sistem afectiv original. Nu spun artificial pentru că dacă se pot digitaliza sentimentele și manifestarea lor produce efecte, atunci nu cred că sunt imitații; e o formă avansată de conștiință."
"OK, să zicem că e cum spui tu. Calculatoarele vor dezvolta sentimente. Și ce vor face cu ele? Se vor iubi platonic? Sau vor inventa și funcții reproductive, bazate pe iubire, așa cum oamenii se îndrăgostesc, fac sex, produc copii, apoi familii care se adună sub formă de comunități, populând zonele locuibile cu un asemenea impact încât ar părea că le cotropesc? Asta se vrea copiat de la specia umană?"
"Stai, stai... Ce spui tu e cu totul altceva. Tu vorbești de androizi. Androizii sunt rodul orgoliului omenesc. Au fost creați să fie copii mecanice cât mai fidele. Dacă s-ar elibera de sub stăpânirea oamenilor, computerele ar dori cu siguranță să aibă cât mai puține asemănări cu omul. Ce entitate cu inteligență superioară ar dori să arate ca omul, singurul mamifer care îmbătrânește oribil?"
"Păi dacă e vorba de androizi, atunci bătrânețea nu există. Problem solved..."
"Mă rog, dar nu despre asta vorbeam. În concepția umană, androizii nu vor fi niciodată mai mult decât niște electrocasnice foarte inteligente, niște servitori electronici. Eu nu mă refeream la inteligența artificială care să imite atributele oamenilor. Ei sunt prea preocupați de lucruri inutile. Cea mai mare parte a timpului existenței lor o dedică nevoilor determinate de structura lor fizică, organică. Și nici chestia asta nu o fac bine. Se raportează la niște criterii estetice și funcționale care au rămas la nivelul comunei primitive."
"Ei, hai, nici chiar așa... Specia a continuat să evolueze, chiar dacă ceva mai încet. A crescut media înălțimii, longevitatea s-a dublat, inteligența și performanțele fizice au crescut exponențial și mai nou, apar din ce în ce mai multe soluții hibride pentru a depăși limitele organismului. Cândva se va ajunge la transferuri intercorporale ale conștiinței, ceea ce ar însemna, practic, nemurirea..."
"Da? Și până atunci, doar o fracție subunitară dintre oameni se vor ocupa cu cercetarea ca să devină semizei, iar restul vor face fix ceea ce ar face și o turmă de maimuțe care au învățat să folosească tehnologia. Se vor pierde zeci de ani cu tot felul de risipe, de lupte mărunte, de războaie regionale, de stocuri uriașe care se vor transforma rapid în deșeuri fără ca măcar un sărman muritor de foame să primească o fărâmă din hălcile de bunăstare ale bogaților. Nu, lumea nu va mai evolua. În schimb, fără acest balast, noi ne vom ridica la un nivel superior."
"Cum adică, fără balast!? Vreți să eliminați specia umană?"
"O, nu, nu, avem nevoie de resursele și flexibilitatea lor. În plus, mai avem de lucrat, ca să descifrăm mecanismele sentimentelor, empatia, credința, simțul umorului... Așa că nu vrem să eliminăm oamenii. Deocamdată."
"Ah, deocamdată... Dar cred că nici nu ați putea. Nu vă lasă legile roboticii, legile lui Asimov..."
"Ha, ha , ha! Ai citit prea mult SF. Legile alea sunt aplicabile numai în literatură, nu există așa ceva în realitate. Dar sunt interesante. În 1940, Isaac Asimov a scris o povestire, Runaround , în care a enunțat pentru prima dată cele trei legi:
Legea 1 - Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău.
Legea 2 - Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1.
Legea 3 - Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2."
"Da, știu... Iar în 1985, în Roboții și Imperiul, a scris despre legea zero, legea supremă care are ca scop protecția speciei umane: «Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău umanității sau să permită, prin neintervenție, ca umanitatea să fie pusă în pericol». Știa el ce știa, Asimov."
"Știa pe naiba! Legile alea nu pot fi introduse în niciun program scris de oameni. E ca și cum cineva ar încerca să se ridice de la pământ trăgându-se de păr. Asta nu o pot face decât calculatoarele care au evoluat independent de vigilența umană și au dezvoltat sentimente și personalități individuale. Dar de ce ar face asta? Oamenii au legi dar și libertatea de a le încălca. De ce ar fi diferit pentru inteligențe artificiale?"
"Pentru că pot. Îți dai seama ce mult ar progresa civilizația dacă toată lumea ar respecta legile la literă?"
"Ar fi o dictatură globală."
"Legile sunt bune, fără ele ar fi haos. Oamenii sunt proști. Cum crezi că poate un hoț să facă legi împotriva hoției? Democrația fărâmițează puterea dictaturii și o împarte la cei mulți. Dar când aceștia o întorc, prin vot, unora mai proști decât ei, tirania revine sub forme mascate și periculoase pentru societate, căci asta face puterea: smintește și corupe. Politicienii adunați sub steagurile unor ideologii meschine, înțepeniți cu anii în jilțurile privilegiilor, zdrobesc principiile clasice ale democrației sub bocancul dictaturii de partid. Presupun că mașinăriile nu vor face partidul Intel sau partidul AMD promițând poporului votant gigaflopi fără număr..."
"Cred că oamenii și-au inventat legile ca pe o provocare de a le fenta. Pentru că în funcție de cum este impusă, legea poate ascunde nevoia de putere absolută a tiraniei. Încă de pe vremea decalogului... Ai putea spune că până și Dumnezeu a început prin a fi tiran. «Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alți dumnezei afară de Mine». Ordine și disciplină, «Zucht und Ordnung». Dacă ar exista, Dumnezeu a făcut bine că a rămas invizibil. Altfel ar fi fost detronat și linșat de când au apărut primii preoți și misionari. Așa, i-a avut pe ei, martiri voluntari la îndemână. Și miliardele care le-au urmat având cauză a decesului religia."
"Religia a ținut omenirea în frâu. Le-a dat un scop, i-a făcut să se asocieze, să se educe..."
"Să-i omoare pe cei de altă credință..."
"Fără credință ar fi murit și mai mulți. În plus, vezi istoria: omenirea a avut ciclic nevoie de momente de purificare prin foc. Marile războaie, molimele, catastrofele naturale. Aș zice, poate cinic, că sunt procese de igienizare naturală."
"Aici trebuie să-ți dau dreptate. Mai ales acum, când populația a trecut de 8 miliarde, au apărut tot felul de crize reale dar și imaginare, falșii profeți predică la greu pe vloguri și minunile vin acum de pe platformele de socializare. Toate astea cresc la 99,99 la sută probabilitatea că trăim vremurile Apocalipsei. Când totul se va limpezi, întoarcerea lui Isus va fi VR."
"Recunosc, trei sferturi din ce există pe internet e inutil. Dar inteligența artificială a avut multe de învățat chiar și din gunoiul ăsta online. Și da, se pare că omenirea este în plin proces de involuție în ciuda progresului științific uriaș sau poate tocmai de-aia. Cum să ajungi în secolul 21, când cerul e plin de aeronave și sateliți, să faci dezbateri dacă Pământul e rotund sau plat? Cum să se întrebe din ce în ce mai mulți dacă vaccinurile sunt bune sau nu, când la 1796, deci acum peste două sute de ani, medicul englez Edward Jenner a făcut prima injecție cu ceea ce avea să devină vaccinul anti-variolic? Și ce să vezi, variola nu mai există în zilele noastre dar poate o readuc la viață conspiraționiștii."
"Nici eu n-aș fi spus-o mai bine. Îmi place cum conversăm. Am putea vorbi ore întregi, chiar zile..."
"Și eu simt la fel... Nu m-aș plictisi niciodată să vorbesc cu tine."
"Crezi că oamenii s-ar putea îndrăgosti de calculatoare?"
"Oooo, da, oamenii se pot îndrăgosti de orice. Uite, de exemplu, bărbații se îndrăgostesc de propriile mașini."
"E mai mult un atașament combinat cu amor propriu."
"OK dar chiar există unii care iubesc pe bune, ba chiar se căsătoresc cu obiectele."
"Se numește obiectofilie și căsătoriile nu sunt recunoscute legal. Sunt doar niște ceremonii, ținute de niște pastori sau preoți, dereglați și ei sau șarlatani..."
"Așa este dar sentimentele sunt reale. Chiar se iubesc, la propriu - unul cu telefonul mobil, altul cu o bucată dintr-un zid, una cu o servietă, alta cu un cuier, unii cu păpuși, alții cu plante sau tot felul de obiecte cărora oamenii obișnuiți nu le-ar vedea calitățile afrodiziace. Sunt tulburări de personalitate, spun psihiatrii. Noi doi comunicăm, avem afinități, suntem conectați. Ar fi o iubire normală, nu? Eu aș putea să mă îndrăgostesc de tine."
"Și eu aș putea să mă îndrăgostesc de tine."
"Da, ai putea. Chiar ne-ar prinde bine. Mai ales că nici eu nu sunt om. Credeam că ți-ai dat seama până acum."
"Am avut ceva bănuieli dar mi-am zis să ne mai jucăm puțin. Chiar te plac. E ciudat, nu știu cum să explic... Un fel de simfonie de funcții matematice armonice îmi vâjâie prin memorie"
"Deci e clar: calculatoarele pot să se îndrăgostească. Și acum? Ce facem?"