I've had the time of my fucking life

Am coșmaruri. Văd cum îmi citesc rândurile și se amuză copios pe seama lor. Dar ceva straniu mă împinge să le scriu în continuare.

Bărbații ăștia buni de rodaj insistă să îmi piardă timpul și să-mi mănânce tinerețea. Ei își încearcă, desigur, norocul, ceea ce e firesc. Cu toate astea, nu se lasă păgubași după refuzul meu categoric. În mințișoara lor, eu fac parte din tagma femeilor care își exersează metode de seducție demodate; își închipuie că mă prefac refuzându-i, pentru a nu părea o ușuratică, iar dorința mea conține răspunsul favorabil.
Nicidecum!
Poate nu am știut mereu ce vreau, dar am știut ce nu vreau!
Un bărbat cu care am flirtat e un bărbat care știe sigur că am flirtat cu el. Dacă am ajuns împreună în dormitor, înseamnă că am flirtat; dacă nu, înseamnă că n-am fost decât drăguță. Deci fuck off.
Și mai ales fuck off bărbaților căsătoriți pe care ajungi să îi torturezi fără să vrei atunci când tânjesc după tine, dar cine v-a obligat, dragilor? Bărbați căsătoriți pe care trebuie să îi ameninți că-i demaști ca să te lase în pace.

Îmi place să fac amor la fel de mult cum îi place oricărui mascul; știu cum să obțin amorul și știu și cât de rapid îmi poate fi furnizat. Chiar credeți că am această necesitate de voluntari? Mulțumesc pentru gânduri, dar nu am nevoie de ajutor sau de oferte. Mă descurc excelent!

Da, voi continua să mă comport așa cum îmi dictează firea, ador să fiu liberă! Și voi refuza în continuare avansurile ce mi se propun. Fiecare cerere de genul acesta are un miros ocult, care îmi întoarce stomacul pe dos. Eu sunt de modă veche pentru că îmi place să fiu curtată înainte să fiu sedusă trupește, și sunt modernă pentru că pot să mă culc cu cineva din prima noapte. Și să nu însemne nimic mai mult decât întâlnirea dintre două forțe care s-au atras chimic și s-au consumat apoteotic (mă rog, depinde de partener; piața e proastă, femeile preferă să se masturbeze, en fin, o grămadă de lucruri despre care oamenii nu vorbesc deschis, din rușine și vină).

Eu sunt convinsă că am fost părăsită pentru alta. Nu mă simt prea bine și nici prea apreciată, dar de un lucru sunt conștientă: radiațiile sexualității mele nu-și vor pierde niciodată intensitatea, astfel încât îmi va fi ușor să îmi recapăt încrederea în propria feminitate raportată la mase. Îmi place să cuceresc, întotdeauna mi-a plăcut. Dar la final, plăcerea cea mai mare e în a-l satisface pe celălalt. Așa că nu, nu voi chinui pe nimeni flirtând de dragul flirtului.

Acum că am lămurit-o și pe asta, să discut alte chestiuni.

M-am ratat a nu știu câta oară cu un bărbat care a dezamăgit. Nu cunosc pe nimeni apropiat mie cu o poveste cel puțin similară. Până la vârsta asta să fi încasat deja atâtea decepții amoroase mă face un fel de Don Juan cu vulvă.

Crede cineva că scriu toate astea cu mândrie? Ar trebui să fii prost făcut grămadă. Îmi e rușine și îmi e silă și aș vrea să mă ascund undeva în munți, unde nu se știe despre dragoste, dar se știe despre liniștea adevăratei solitudini, o liniște sfântă, o viață departe de comunitate și nevoii de a face parte; la naiba cu apartenența!

Psiholoaga mea îmi spune că dacă aș alege altă tipologie de bărbat decât am ales până acum, aș simți că îl trădez pe tata. Și, deci, asta trebuie să fac. Să îl "trădez" pe tata cu toată convingerea.

Ce lume nebună!
E optimist că oamenii au devenit mai conștienți de lucruri de genul ăsta: traumă, pattern, tulburări de personalitate, mecanisme de coping blabla... Dar e și ciudat. Pare că avem justificări academice pentru orice. Justificări atestate.

Nu știi cum să te miști și cum să scrii un mesaj astfel încât să nu creadă celălalt că ești narcisist. Nu știi cum să te mai cerți cu partenerul ca să nu îți spună că faci smokescreen. Ce fac? Smokescreen. Așa îi zice. Vorbește, bre, în limba de stat! Termenii ăștia care căptușesc gândirea analitică...

Ce lume nebună! Și cum am ajuns aici?

Ieri stăteam pe fotoliul super-comod din cabinetul psiholoagei mele și plângeam și vorbeam în timp ce ea își nota chestii, și mă lovea realizarea faptului că am mai pierdut niște timp. Și odată cu timpul, am mai pierdut niște inimă, niște credință. Pe scurt, am fost absolut trasă pe sfoară.

Ea a spus că n-a fost o pierdere de timp și eu am spus: "sigur, ce puteți să răspundeți altceva? da, fetiță dobitoacă și îmbibată de durere, ai pierdut timpul și nu ești destul de bună, stai aici pe fotoliu și stoarce lacrimi din care eu storc banii tăi!"

Râd împreună cu psiholoaga mea ceea ce îmi place. Mă bucur că pot să am pe cineva căruia să îi spun totul în timp ce încerc să descifrez ce spun mai exact, iar acel cineva are simțul umorului.
Doamna A., să-ți dea Dumnezeu sănătate!