Spaţiul public / Spaţiul privat / Spaţiul virtual

Un prieten, educat pe vremea cînd acest cuvînt avea acoperire, a descoperit (relativ recent) avantajele "messenger"-ului. Bineînţeles, îşi păstrază manierele de-o viaţă şi în spaţiul virtual; drept care, atunci cînd deschide "mess"-ul, fiind atent la lunga listă de prieteni, primul gest pe care-l face este acela de a-i saluta pe toţi cei prezenţi acolo. După ce schimbă şi cîteva cuvinte cu ei, nu lasă neoservate alte intrări pe "mess"; imediat îl contactează pe noul venit, îl salută şi face o scurtă conversaţie. Durează ceva timp pînă duce la capăt acest ritual. E de la sine înţeles că atunci cînd se pregăteşte să părăsească "mess"-ul deschide ferestre către toţi cunoscuţii pentru a-şi lua rămas bun. Doar aceste două momente, cel cu "bună ziua" şi cel cu "la revedere", consumă descurajant de mult timp.

Prietenul meu aplică reguli elementare de politeţe într-un spaţiu impoliticos. Se comportă ca la pătrunderea într-o încăpere, salutînd fiecare persoană întîlnită acolo. Îi salută şi pe cei care sosesc după el. Apoi, la plecare se desparte cum se cuvine de toată lumea. În spaţiul virtual o asemenea regulă nu se aplică. Acolo nu există politeţe; altfel, o jumătate de zi s-ar consuma cu "bun găsit"-ul şi cealaltă jumătate cu "rămas bun"-ul. Pe "mess" se intră cu nesimţire, ignorîndu-i pe cei prezenţi. Este un alt fel de spaţiu. Unul antipatic. Chiar dacă spaţiul virtual îl mimează pe cel real, el nu funcţionează după aceleaşi reguli sociale.

Spaţiul virtual nu este încă un alt fel de spaţiu, ci, după caz, un surogat de spaţiu public sau un surogat de spaţiu privat. Dacă nu există o altă variantă de evadare din spaţiile cunoscute, spaţiul virtual oferă o "recreaţie". Spaţiul virtual este un barometru al singurătăţii şi al frustrării. Cel care bîntuie îndelung spaţiul virtual caută să comunice, negăsind pe cineva aproape în spaţiul real.

Spaţiul virtual îşi prelungeşte influenţele în spaţiile reale, fie cel public, fie cel privat, fie oricare dintre palierele intermediare. A şti o persoană începe să aibă un înţeles diferit faţă de cel "tradiţional". În mod normal, două persoane se pot cunoaşte sau nu au habar una de alta; dacă X îl ştie pe Y, pare să fie de la sine înţeles că şi Y îl ştie pe X. Acum apare o schimbare provocată de spaţiul virtual: o persoană poate fi ştiută şi recunoscută de multă lume, dacă a adăstat pe ecranele televizoarelor, fără ca ea să-şi cunoască toţi telespectatorii. Poate aceasta este o definiţie a vedetei - cineva cunoscut de mulţi oameni fără ca reciproca să fie valabilă. Sigur, şi înaintea apariţiei mediilor electronice se întîmpla aşa ceva; cărţile şi presa aduceau în prim plan nişte oameni; dar aceia erau mai degrabă doar nume şi erau ştiuţi pentru gesturile lor memorabile. Prezentatorul de ştiri contemporan nu este autorul unor fapte memorabile, dar există iluzia cunoaşterii omului. Cîndva, renumele avea în spate fapte excepţionale, chiar dacă nu însemna neapărat şi o "bună reputaţie". În felul acesta, în spaţiul virtual, prestigiul este înlocuit cu simpla prezenţă. Competenţa nu mai este nici ea necesară, lăsînd cale liberă "părerilor" celor care populează spaţiul virtual. Nici măcar o ierarhie a informaţiilor nu mai poate fi făcută, cele importante fiind puse pe picior de egalitate cu nimicurile.

Pare valabilă formula "eşti pe internet - exişti". Cu alte cuvinte: este important doar să apari în spaţiul virtual, prezenţa acolo ţinînd loc de orice altă calitate.