Arhitectura la zi din România

Săptămânile, două, dinaintea Crăciunului sunt întotdeauna mai pline decât cele obișnuite. Am participat, de aceea, la mai multe evenimente decât de obicei. Am ajuns la lansarea celui mai recent număr al revistei Arhitectura, care este, de fapt, un catalog al Bienalei de arhitectură 2023, unul în care sunt prezentate nominalizările și premiile fiecăreia dintre categorii în parte, astfel încât să ne facem noi înșine o idee despre ce și cum a decis fiecare dintre juriile respective. Bienala a devenit foarte sofisticată în ultimii ani, se desfășoară în mai toate centrele mari ale țării, așa încât foarte mulți colegi arhitecți pot lua act de creațiile celorlalți, a celor care participă.

Cum e arhitectura la zi din România, din acest punct de vedere? Cred că media lucrărilor a crescut spectaculos față de acum douăzeci de ani, arhitectura bună s-a dez-centralizat și în plus, se văd câteva locuri de coalizare a unor arhitecturi locale, cu identitate colectivă. Pe vremuri, era (doar) Timișoara. Acum, de pildă, e interesant ce se întâmplă în județele cu populație maghiară; am mai scris despre acest fenomen, mă bucur că dl. Köllö Miklos, cel care a primit onorantul premiu decernat de președinta UAR, dna arh. Ileana Tureanu, a remarcat că am scris mai demult despre modul elegant, discret, cu rezonanțe identitare, în care dânsul și alți colegi ai dumisale (mulți absolvenți de la Cluj, nu doar de la București, ca Miklos care, în plus, a și scris o carte interesată și cântă din lăută și cobză) își regândesc, restaurează, pun în valoare și înnoiesc patrimoniul construit local. Așa se face că un număr de revistă-companion al Bienalei, post-factum, ne ajută să ținem minte lucrurile importante și după ce se vor fi strâns panourile diferitelor expoziții, itinerate peste tot prin țară și, mai ales, să putem face trimiteri, dacă vom avea de invocat, cândva, în cercetări comparative, lucrările cele mai remarcabile ale acestui timp.

Numaidecât, în aceeași seară de joi, am fost la festivitatea de decernare a premiilor Fundației Juxta, a colegelor noastre Monica Frangulea și Iulia Toader, ambele arhitecte, care tot ambele, ba chiar în aceeași ședință, și-au susținut recent doctoratele. S-a întâmplat la restaurantul NOR, unde se accede greu de tot, dar merită priveliștea, foarte probabil cea mai spectaculoasă din București, dar sigur de la cea mai mare altitudine. Doar că nu noaptea, când vedeți doar luminițele de jos, necum, ca într-o zi senină, Carpații.

Juxta (juxta.ro) dă premii și burse anuale artistelor care sunt și mame, anul acesta tema competiției fiind ROȘU (se pare, sugerată de dl. Erwin Kessler, care nu a putut însă veni la eveniment). Mărturisesc că mă simt, uneori, depășit de cele ce se petrec în propria mea profesiune, ca să mă mai consider competent și în altele, dar mă încred în judecata estetică a altora, precum dl. Zgondoiu, bunăoară, sau dl. Kessler însuși, ca să citez doar pe doi dintre jurați. Oricum, apreciez mult eforturile colegelor mele și, câteodată chiar particip la ele, ținând câte o conferință.