În fiecare 22 mă gândesc la bunicul, el a prins și războiul din '44. Mă gândesc la tricolor, mă gândesc la oameni care au murit nevinovați, mă gândesc la oameni care n-au clipit în fața pericolului. Mă gândesc la oameni care puneau garoafe în țevile de tancuri, mă gândesc la onoare, mă gândesc la prostie, mă gândesc la Revoluție, mă gândesc la sacrificiu, mă gândesc la veterani, mă gândesc la Rege, mă gândesc la eroi, mă gândesc la nopți cu trasoare, mă gândesc la banane.
Și mă gândesc și la cei care au scris M..E PSD pe steagul țării. Atunci, când s-a dat știrea la televizor și bunicul încă trăia, atunci l-am văzut lăcrimând. Tatăl lui a fost pe front la Oituz în 1917, primul război - Divizia a II-a Cavalerie, sergent transmisiuni Ion Ungureanu, apoi bunicul (Constantin Ungureanu) a trăit pe viu venirea rușilor în '44, pensionat locotenent-colonel în 1983 - batalion 631 tancuri Oituz-Bacău, iar bunica a fost înjunghiată cu baioneta de un soldat rus la retragerea trupelor sovietice. Ca ei mai sunt zeci de mii. Și cineva scrie pe steagul țării M..E PSD. Pentru steagul țării au murit oameni, pentru steagul țării am ieșit la Revoluție, pentru steagul țării am strigat cu toții în stradă "România".
Steagul țării nu este al tău. Nici al meu. Și nici nu poți să scrii pe el ce vrei tu.
Am avut un an bun în 2023. Doar că indiferent de ce an am, indiferent de ce trăiesc, indiferent de ce mi se întâmplă, în 22 decembrie mă gândesc la români, la cei care au murit pentru noi și pentru libertatea noastră.
Și mă gândesc și la cei tineri care poartă tricouri cu CCCP că e "cool", mă gândesc și la timpurile pe care le trăim, mă gândesc și la Sandokan și la cinematografele pe care nu le mai avem, la cozile de la pâine sau ulei, la Obeliscul de la Costinești și la Radiovacanța, la politicienii de azi, la camerele din beciurile Securității, la libertatea pe care azi o avem, la călătorii, la tot ce e bun și rău de ieri și de azi. Și apoi mă gândesc la Crăciunul din 1989 când am avut portocale și stăteam toată familia împreună și trăia și tata și bunica și bunicul. Și mă gândesc dacă fata mea se va gândi la fel peste niște zeci de ani.
Și mă gândesc cum mă gândeam când citeam reviste cu benzi desenate - că peste treizeci de ani o să zburăm cu mașinile prin oraș și acum mă gândesc cum să fac să ocolesc intersecția de la Moșilor cu Paleologu ca să nu-mi rup mașina de la șinele de tramvai, neschimbate de fix treizeci de ani. Și mă gândesc cum naiba de fac cu trenul până la Sibiu tot opt ore, că atât făceam și acum treizeci de ani. Și cum naiba, indiferent că ești la Constanța, Timișoara, Cluj, Iași sau București, când mergi la târgurile de Crăciun găsești aceleași cabane de lemn la care se vând magneți chinezești, vin fiert la plic și kurtoskalacs. Și mă gândesc că asta o să vândă și AI peste alți treizeci de ani, după ce merge fără bilet de la Armata Poporului la Universitate.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Un prim termen orientativ este 15 ianuarie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și mult după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)