Roman-puzzle, subintitulat Roman(e), opera majoră a lui Perec este o formidabilă împletire de povești, personaje și obiecte în jurul unui imobil parizian, descris din pivnițe până la camerele de bonă de sub acoperiș, așa cum este în data de 23 iunie 1975, la ora 8 seara (există un motiv pentru această datare exactă), cu toate istoriile tuturor celor care locuiesc sau au locuit de-a lungul vremurilor acolo, istorii care uneori țâșnesc la suprafața Istoriei mari, alteori rămân, cuminți și fragile, în hățișurile istoriei mici. Unele sunt povești amuzante și detensionante, altele adevărate poeme în proză, tulburătoare așa cum doar marea poezie poate fi, unele sunt mici romane picarești sau polițiste, altele proze scurte fantastice care amintesc de Borges, jocuri de cuvinte încrucișate și multe alte năzdrăvănii textuale.
Și, cum puține romane intrate în canon reușesc să-și mențină poziția acolo fără contribuția vreunui personaj emblematic, în Viața... personajul-cheie este Bartlebooth, bogătașul excentric care își dedică viața în întregime unui misterios proiect devenit, ulterior, sursă de inspirație și de obsesie pentru un pictor și pentru critici de artă uluiți - și, mai mult ca sigur, ca să ieșim din labirint, pentru nenumărați cititori. Frate bun cu căpitanul Ahab și cu Don Quijote, Bartlebooth a intrat definitiv în imaginarul viu al iubitorilor de literatură.
Cu atât mai necesară era această carte azi, în România, cu cât limba franceză, deși încă este studiată și iubită aici, pierde totuși teren în fața limbii engleze. Sperăm ca Viața mod de întrebuințare să ajungă la toți cei care au nevoie de ea și care vor ști să o aprecieze și să înțeleagă ce comoară este - unii dintre ei nu o pot citi în original, iar lor le spunem de pe acum: "Cu cea mai mare plăcere!".
*
Din colecția consacrată a Editurii Univers, Romanul Secolului XX - Romanul Secolului XXI vă mai recomandăm:Un nou roman de Per Petterson, E OK, nu-mi pasă. Puțini scriitori norvegieni au avut în străinătate succesul de care s-a bucurat Per Petterson: a câștigat IMPAC Dublin Literary Award, The Independent Foreign Fiction Prize și The Nordic Council Literature Prize. Romanul său La furat de cai (publicat de Editura Univers în 2007) a intrat pe lista de bestselleruri a New York Times și a fost tradus în mai mult de 50 de limbi. La Univers i-au mai apărut și romanele Blestem curgerea timpului, Refuz și Bărbați în situația mea.
E OK, nu-mi pasă aduce în scenă un personaj recurent în romanele lui Petterson, Arvid Jansen, prieten cu protagonistul romanului, tânărul Audun. Traumatizat de evenimentele violente care i-au afectat copilăria, adolescentul Audun își ascunde ochii în spatele unei perechi de ochelari de soare vechi timp de săptămâni întregi, creând o barieră de protecție între el și lume. Atenuând strălucirea dură a realității, ochelarii de soare ai lui Audun sunt o modalitate de a lua distanță și de a ascunde lucrurile pe care nu le poate înfrunta. Audun locuiește singur cu mama sa în Oslo, în anii '70, în clasa muncitoare, și își umple orele petrecute în afara orelor de școală lucrând ca vânzător de ziare, cu ore la sala de sport pentru întărirea musculaturii și lungi discuții despre Hemingway și Jack London cu prietenul său, Arvid. Deși Audun a renunțat la ochelarii de soare până când îl reîntâlnim în următorul capitol al romanului, la vârsta de 17 ani, există încă evenimente despre care nu vrea să vorbească: episoadele de beție ale tatălui său și violența care le însoțește, perioada în care a locuit în cutii de carton lângă calea ferată, moartea prematură a fratelui său. La fel ca tatăl lui Audun, care trăiește într-o cabană de lemn, în pustietatea pădurilor de pini din jurul orașului Oslo, și apare uneori pe neașteptate în viața fiului său, trecutul amenință în mod constant să invadeze existența cotidiană a lui Audun.
E OK, nu-mi pasă explorează apatia tulburătoare care însoțește încercările lui Audun de a-și evita trecutul. Spre deosebire de Arvid, care folosește literatura revoluționară ca sursă de inspirație pentru revoltele pe care le conduce la școală, cărțile pe care le citește Audun nu-i inspiră nicio acțiune de acest fel: ambițiile sale de a deveni scriitor rămân nerealizate, iar el se lasă de școală pentru a accepta o slujbă măruntă într-o tipografie. Proza minunat de sobră a lui Petterson surprinde subtil efortul pe care îl presupune această aparentă inactivitate, această renunțare la luptă, oferindu-ne o lentilă prin care ajungem să vedem inerția sumbră a lui Audun ca pe o luptă paralizantă pentru a uita trecutul și a începe să trăiască.
Fiul zeului furtunii de Arto Paasilinna, un roman savuros de la cap la coadă, cu o vână satirică șfichiuitoare. Cea mai bună descriere posibilă este un scurt citat: "Rutja, fiul zeului furtunii, coborâse din ceruri. Avea treabă în Finlanda."
Mii de tunete și fulgere! În caz că vă pomeniți într-o perioadă în care pur și simplu nu aveți chef de citit și vă temeți că poate nu veți mai reuși vreodată să regăsiți plăcerea lecturii, luați cu încredere!
Muntele albastru de Meir Shalev face parte dintre cele mai importante romane israeliene scrise vreodată. Stilul lui Shalev este adesea asemănat cu cel al lui García Márquez, dar este de fapt un realism magic de factură orientală, venit pe filiera marilor romane rusești ale secolului XIX - ce-ți poți dori mai mult de la o amplă poveste despre crearea unei națiuni? Partea minunată, atunci când citești, este că nu simți niciodată că ar fi vorba despre o ambiție de asemenea anvergură, ci că intri în pielea personajelor sale fabuloase, prinse în istoriile lor de dragoste, de familie, în nostalgiile după patrii pierdute și în speranțe de viitor cum nu se poate mai omenești.
Divisadero de Michael Ondaatje este alt roman care merită citit cât de curând posibil; numele autorului său, cunoscut la noi, este o recomandare suficientă.
"Structurat în trei părți, romanul se prezintă mai degrabă drept o succesiune de secvențe într-un scenariu misterios, cunoscut pe de-a-ntregul numai autorului ce alege să dezvăluie, aparent aleatoriu, porțiuni. Pagina care precedă primul capitol oferă indiciul inițial referitor la liantul istoriilor de viață din roman. Ea aparține Annei, venită să anunțe ferm liniile de forță și de confruntare ale poveștii: trecut vs prezent, realitate vs artă, asumare vs irosire. Se creează un orizont de așteptare legat de destinele triunghiului de personaje anunțat fără echivoc: Anna, Claire și Coop. Un tată generos îi crește ca frați, dar lucrurile nu stau chiar așa. Anna e singura fiică naturală a fermierului din nordul Californiei; mama îi moare la naștere, iar Claire, orfană de vârstă apropiată, este adoptată și îi devine soră. Li se adaugă Coop, băiatul ceva mai mare din vecini, ai cărui părinți sunt omorâți. Rezultă o familie experimentală într-o epocă a căutărilor: anii '70 americani. Rezultă și inevitabilul: atracția fetelor pentru «fratele» alături de care locuiesc și alegerea pe care acesta o face. În urma ei, căminul se destramă, drumurile se despart, urmele se pierd în lume. Divisadero: explicat în text, cuvântul poate veni de la termenul spaniol pentru despărțire, dar și de la cel ce indică efortul de a discerne lucruri de la distanță. În cazul romanului, distanțele sunt spațiale, temporale, mentale, emoționale. Îndepărtarea fizică e cea mai concretă, mai ușor de realizat ori de surmontat. Când protagoniștii revin în obiectiv, Anna (rezidentă americană a simbolicei Străzi Divisadero) locuiește în Franța, Claire lucrează în avocatură la San Francisco, iar Coop colindă cazinourile din Nevada. Încă un prilej pentru Ondaatje de a cerceta arii geografice și culturale diferite, dar și de a jongla cu discursuri, cu naratori, cu perspective și cu raportări personale. Bazându-se pe cunoașterea marilor răscruci și redefiniri identitare, își urmărește personajele pe parcursul destrămării nucleului tare ce le unise cândva. Nonconformist și abil în a-și tachina cititorii, nu ține la rotunjirea destinelor. Odată protagoniștii plasați într-un prezent al maturității, prozatorul pare a-și pierde interesul și recurge la un truc pentru a putea redirecționa atenția. Anna, care trăiește fugind de trecut, este fascinată de viața scriitorului francez Lucien Segura. Pentru a-l înțelege și, implicit, pentru a-și ordona propria relație cu sine și cu ceilalți, ajunge la Dému pe urmele lui. Urmează proiectarea hipnotizantă a Annei în arhivele și în frânturile de adevăr descoperite. Ondaatje își transferă cititorii într-o lume apusă, susținută în echilibru prin acest subțire fir narativ. Fereastra deschisă brusc dezvăluie farmecul inegalabil al Franței rurale de început de secol XX, recreată, din fotografii în sepia și din drame nespuse, cu arta și cu răbdarea ceasornicarilor de modă veche. Scriitorul compune un portret de epocă din umbre fără chip și din tăceri pe viață. Măști se suprapun, poteci neumblate se intersectează, secrete supraviețuiesc amintirii și boli fără leac răvășesc trupuri, minți, suflete. Este porțiunea în care poetul (primă vocație a lui Ondaatje) are primul și ultimul cuvânt. (...) Simultan seducătoare și devastatoare este varianta biografiei lui Segura oferită de Anna, care o reconstruiește creativ, umplând golurile faptice cu ficțiune, dând viață trecutului din reacții, din traume și din dorințe intuite. Tipice pentru Ondaatje, glisarea între timpuri, spații și voci, coincidențele și discontinuitățile, trădările și momentele de grație ale memoriei, meditațiile asupra naturii și asupra mecanismelor scrisului țin cartea în mișcare și cititorul în suspans. Expunându-se criticilor, mimând neglijența și renunțând la pretenția omniscienței, Ondaatje lasă romanul deschis pentru tot ce va urma; amintirile au recuperat și recolorat trecutul, viitorul rămâne de scris, de trăit, de imaginat". (Cristina Chevereșan, Michael Ondaatje, Ecouri, umbre, reveniri în Noua Literatură)
Și în Globus am publicat în 2023 câteva titluri excelente, printre care unele reeditări necesare, Femeia-războinic de Maxine Hong Kingston (autoficțiune intrată în toate manualele despre postmodernism, republicată la aproape 30 de ani de la prima ediție) și Prințesa Bari de Hwang Sok-Yong (superbă suprapunere de mit și actualitate în povestea unei tinere emigrante din Coreea de Nord la capătul lumii, tocmai la... Londra).
Merită semnalat cititorilor interesați de autobiografii un titlu care se adresează iubitorilor de folclor autentic: Fericirea nu costă nimic de Iuliana Tudor, autobiografie a autoarei, îndrăgita vedetă TVR care nu se comportă ca o "vedetă", ci ca un om cu o misiune în viață. Veți găsi în aceste pagini incursiuni cu gust de literatură în viața în satele de altădată. Citindu-le, veți descoperi farmecul povestirii, jocurile memoriei, nostalgie, inspirație și pasiune.
Acasă este cea mai recentă apariție non-fiction a scriitoarei Ioana Chicet-Macoveiciuc, o îmbinare de jurnal personal ținut pe parcursul emigrării în Olanda din România și amintiri din țară. Un mic dans între memorie și speranță, cu un pas înainte și unul înapoi. Este genul de mărturie personală, uneori foarte intimă, care rezonează totuși cu ceea ce au trăit și trăiesc atâția români care se confruntă cu dilema: să plec sau să nu plec, am făcut bine că am plecat / am rămas?
Editura Univers a găzduit și debutul unui tânăr scriitor român, Toma Bucuroiu, O poveste de dragoste aproape banală. Un cuplu de studenți bucureșteni își trăiesc iubirea într-o lume complicată și reușesc să-și complice și mai tare viețile ei înșiși. Banalitatea nu e acolo unde credeți în această carte care știe să atingă puncte nevralgice din memoria oricărui cititor. Microromanul care dă titlul volumului este însoțit de patru texte în care circulă același personaj, naratorul la persoana I al povestirilor Tinder, Săpături pe centură, Însemnări arheologice și Un om cu o ușă albastră.
"De parcă o poveste de dragoste nu ar fi suficient de complicat de analizat atunci când două firi foarte diferite ajung să formeze un cuplu, Toma Bucuroiu (...) adaugă un plus de suspans în poveste și își imaginează exact coșmarul prin care ajung să treacă multe cupluri atunci când își complică inutil viața inventând tot soiul de motive de ceartă și subiecte de discuție fără de care traiul împreună ar fi mult mai lin. Dar poate și mai puțin lipsit de evenimente. O studentă la Litere cunoaște prin intermediul unei prietene un student la Istorie care vrea să se specializeze în arheologie. Ea este o fire extrovertită și-i place să-și trăiască viața, în timp ce el este introvertit, bonom și pare permanent închis în sine și preocupat de ceva. Ceva gânduri absconse, sensul vieții, rolul omului în lumea. Și caută aceste răspunsuri în sticlele cu vin pe care le consumă cam fără măsură. (...) el pare cel mai liniștit om din lume, în vreme ce fata începe să devină tot mai preocupată de gândurile învăluite în mister ale băiatului și să-și pună întrebări de genul «Oare ce face el când nu este cu mine?» «Oare se gândește la mine?» "Oare am zis ceva și l-am supărat?» «Oare unde dispare când dispare?» «Oare nu cumva mă înșală?» Știm cu toții cum e, sau cel puțin știm toți cei care am fost îndrăgostiți că e imposibil ca la un moment dat să nu începi să-ți pui asemenea întrebări, mai ales când nu sunteți tot timpul împreună cu partenerul. Deși fata se mută aproape de tot la el și trag amândoi vârtos din țigări și din paharele cu vin, discuțiile lor nu capătă, cel puțin în opinia mea, destulă profunzime. Poate e și acesta un motiv pentru care fata ajunge să își pună întrebări, întrebări ce duc mai întâi la îmbufnări, apoi la certuri. Căci ce ar mai fi o poveste de iubire fără certuri? S-ar stinge flacăra, ar gândi unii. Totul culminează cu ultima parte a primei povești, întrucât cartea este alcătuită dintr-o poveste mai lungă, O poveste de dragoste aproape normală, împărțită în capitole care descriu povestea dintre studentul la Istorie și studenta la Litere (spusă din perspectiva ei), plus patru povestiri mai scurte. Prima, un lucru foarte interesant, de altfel, este spusă din perspectiva fetei, iar lui Tom Bucuroiu îi iese foarte bine acest lucru, să surprindă trăirile, sentimentele, ideile unei tinere femei implicate într-o relație foarte complicată și pe care parcă se străduiește dinadins să o complice și mai tare (e drept că și partenerul îi oferă destul material), unde totul culminează, cum ziceam, în final, cu zilele de dinainte de primul lor Revelion împreună (...) în vreme ce restul celor patru povestiri mai scurte descriu ceea ce ar putea fi viața băiatului de dinainte, dar și după relația cu fata, deoarece destinele lor, poveștile lor, par să o ia în direcții diferite după terminarea facultății." (Liviu Szoke, Relații complicate și foarte complicate, în revista online Ficțiunea)
Editura Univers a dezvoltat în ultimii ani două colecții noi, mult iubite de cititori. Le-am continuat și în 2023, cu numeroase titluri noi. În colecția pentru copii, Junior, au apărut atât traduceri, cât și cărți de autori români consacrați, ca Ioana Chicet-Macoveiciuc, Alec Blenche, Olina Ortiz, Claudia Oprescu, Szabo Eniko, sau aflați la începuturi, ca Bianca Partenie, Dorothea Ko și alții.
Câteva dintre cele mai îndrăgite titluri:
Mami, ce e războiul? de Ioana Chicet-Macoveiciuc, unul din trei titluri publicate în această serie, credem că este pur și simplu necesar. Într-o vreme când copiii se pot întoarce de la grădiniță speriați că și la noi ar putea cădea bombe, o asemenea carte va veni ca o mare ușurare pentru părinții nevoiți să răspundă pe înțelesul lor la o întrebare atât de grea. Celelalte două titluri, Mami, ce e familia? și Mami, ce e viața? răspund pe înțelesul copiilor, în narațiuni simpatice, la întrebări la care părinților le e greu să răspundă când cei mici îi prind în focul încrucișat al celor mai năstrușnice și neașteptate curiozități.
Erus și Lumile Nevăzute (vol 4): Karagul de Alec Blenche. Prima serie cu personajul Erus este folosită în școli, în cabinete terapeutice, se regăsește în manuale, teste și alte activități extrașcolare și a stat la baza unor piese de teatru care se joacă în toată țara. Acesta e cel mai recent volum din cea de a doua serie cu Erus. Este unul dintre preferatele copiilor de la 9 ani în sus.
Timpul cu tine e neprețuit de Szabo Eniko este pentru aceia dintre cititori care își doresc un basm frumos și curgător, cu atmosfera aceea de poveste pe care și-o amintesc din copilărie.
Cum sare piper pe Lună? de Dorothea Ko aduce în România o legendă din folclorul japonez, iar Tărâmul poveștilor uitate de Bianca Partenie îi va împrieteni pe copii cu dragonul Hapciu, un ajutor de nădejde (mai în glumă, mai în serios, cu toții avem nevoie de un dragon Hapciu!).
Aceste cărți pentru copii cu texte foarte bine scrise și superb ilustrate sunt rezultatul unei munci editoriale foarte laborioase: este colecția cea mai importantă pentru viitorul publicului nostru; altfel nu avem cum să scăpăm vreodată din capcana analfabetismului funcțional și a numărului limitat de cititori pe plan național.
Tot în 2023 a apărut Copilul tău scrie de Oana Moraru, pandant al volumului Copilul tău citește, publicat în anul precedent. "În anii de școală, scrierea deține un rol esențial, datorită eficienței sale, între mecanismele care îi ajută pe copii să își dezvolte gândirea, să îi antreneze numeroasele paliere, pornind de la banala recunoaștere a alfabetului și a altor semne convenționale, apoi trecând prin memorare către ordonare, clasificare, analiză, sinteză și creație. Abilitatea de a scrie texte este o competență fundamentală pentru viitorul copiilor, mai ales în contextul unei societăți aflate într-o dinamică uimitoare, conectată și fundamentată pe capacitatea noastră de a comunica. O situație cu care părinții se confruntă adesea, atunci când cei mici încep școala, indiferent cât sunt de inteligenți sau de pricepuți sunt la alte activități, sunt dificultățile sau neplăcerea de a scrie." (Claudia Tokacs, Răsfoiala)
"În noua mea carte despre cum ajung copiii să scrie bine găsiți modele concrete de activități pentru dezvoltarea scrisului, de la clasa I la liceu, cu o poveste la final despre propriul meu copil, în cheie pedagogică: ce i-a influențat devenirea sau cum arată un traseu școlar bun, cu un viitor deschis de puterea de a scrie «cu voce». Cartea vorbește și despre lupta părinților și a copiilor cu temele pentru acasă, și despre cum anume facem pași mici, dar siguri, către educarea scrisului creativ, logic și relevant. Pentru sine, pentru examene, pentru creștere personal. Ea vine însoțită de o poveste incredibil de bine scrisă, Fetița care a salvat Iubirea - o poveste în capitole, pentru copiii între 6 și 12 ani, despre iubire, onestitate și încrederea în dreptate - carte semnată de Olina Ortiz. E o poveste pe care o vor îndrăgi, cu siguranță, și părinții, pentru că este scrisă pentru inimi - acolo unde nu există vârste sau timp. Pe marginea acestei povești și nu numai, am propus exemple de lucru în cartea mea - adică exerciții amuzante de scriere creativă, pentru plăcerea și curajul exprimării". (Oana Moraru).
O colecție în plin avânt a Editurii Univers este Trend: cărți care se citesc pe nerăsuflate, captivează și relaxează în timp ce adaugă cu fiecare pagină câte ceva la bagajul de cunoștințe generale ale cititorului. Anul acesta au apărut Mâine începe o nouă viață de Virginie Grimaldi (o autoare care nu încetează să-și fascineze fanii cu romanele ei care descriu firesc și cu tandrețe vieți obișnuite), Secretul jurnalului de la Kiev de Erin Litteken (roman despre destine feminine bulversante pornind de la Holodomor, dar cu o poveste atractivă pentru cititorul obosit de atâta duritate văzută în jur sau la televizor) și altele.
"Hacienda. Unde se termină noaptea de Isabel Cañas este un roman gotic de excepție, diferit, impredictibil, care te ține cu pielea de găină și cu fiori reci, de la prima la ultima pagină. Excelent scris, cu substanță, cu delicatețe și talent literar, foarte bine tradus, un roman al emoțiilor umane care se impregnează în pereții unei case prin care s-au perindat peste șapte generații; cartea este istoria unei case. A unei hacienda, mai exact.
În tradiția mexicană sau spaniolă, o hacienda este un fel de moșie, un teritoriu condus de proprietar și familia sa și populat de slujitorii acestora, care muncesc pământurile. Hacienda San Isidro devine singura scăpare a lui Beatriz, fiica unui general ucis ca trădător în Războiul de Independență al Mexicului. Rămase fără sprijin, Beatriz și mama sa se refugiază la singurele rude care le tolerează, în urma acțiunilor și viziunilor politice ale tatălui său. Deși sunt primite sub acoperișul rudelor, acestea au reguli clare pentru tânăra Beatriz, care devine, în casa lor, o versiune nefericită a Cenușăresei: nu se va afișa public, în compania fetelor familiei, nu va participa la baluri, își va petrece timpul muncind, cu mama sa, în locuință, alături de slujitori.
Când Beatriz este cerută de soție de Rodolfo Solorzano, aceasta nu ezită să accepte, în ciuda faptului că Solorzano face parte din clica politică a ucigașilor tatălui său, că afacerile sale prosperaseră în timpul războiului, deși cei mai mulți proprietari de haciende sărăciseră și că fosta sa soție murise în circumstanțe neclare. Mama lui Beatriz nu o va susține în această decizie, așa că, atunci când tânăra soție a lui Rodolfo Soloranzo pășește pe pământul haciendei San Isidro, se simte singură, a nimănui și fără speranță. Dar casa, această casă se deschide în fața lui Beatriz ca un coșmar gata să o înghită: aude șoapte, simte un frig care îi îngheață sângele în vine, vede chipul palid al unei femei. Beatriz va deveni o victimă a haciendei pe care și-a dorit-o atât de mult.
E o poveste în straturi, o poveste a lui Beatriz, dar și a donei Maria Catalina, care nu a părăsit niciodată hacienda. O poveste a slujnicei Ana Luisa, care a complotat la crimă, dar și a Palomei, care înțelege mai multe decât spune. O poveste a unei femei rănite, Juana și a unui bărbat care încearcă să își îngroape întunericul în sine, îmbrăcând haine de preot.
Hacienda nu se încheie, pentru că hacienda este o casă, iar casele păstrează în pereții lor secrete, dureri, umbre.
O carte bună, care m-a dus cu gândul la Rebecca lui Daphne du Murier, la atmosfera umedă și cețoasă din La răscruce de vânturi, în lumea marilor proprietari și a segregării rasiale din Pe aripile vântului, dar m-a ținut și aici, în noua Republică a Mexicului din 1823, când Beatriz, preotul Andres și hacienda și-au împletit, inalienabil, destinele. " (Bianca Partenie)
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Un prim termen orientativ este 15 ianuarie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și mult după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)