Sincer, mă bucur că s-a încheiat, pentru că a fost unul (iar) tumultuos.
În șanț, dar, de data asta, încă pe (lângă) drumul corect.
După încheierea poveștii de anul trecut, în același mod abrupt și pe nepregătite, o primăvară ca pădurea la dezgheț, umedă și amorțită, anul meu pot zice, de fapt, că a început prin mai. Același mai care a reprezentat începutul sfârșitului pentru mine, cu un an înainte. Coincidență? Poate că nu...
Îmi amintesc ce mi-am propus de Anul Nou, în 2022 - să nu mai repet aceleași greșeli ca în anii precedenți. Pe scurt? No more drama. Să am alt mod de a-mi administra emoțiile. Să nu-i mai las pe alții, nu să mi le guverneze, ci să aibă un rol în a le determina, cu totul.
Așa că am pus de un burnout, în martie. Superb, nu?
A fost de fapt cel puțin al doilea episod de acest fel prin care trec, doar că acum a și fost diagnosticat și tratat corespunzător. Unii ar zice? Ah, ești nebun, acum și cu acte în regulă Dar aceia nu mă cunosc... Alții ar spune, păi, prin câte ai trecut, mai ales în ultima vreme, era și firesc. Aceia mă cunosc...
Adevărul e că nu sunt făcut din piatră nici eu. S-au acumulat multe, într-adevăr, dar asta nu înseamnă că, după o cădere, rămânem acolo. Eu cel puțin mereu mă ridic și așa cum zice și în reclamă - Keep on walking.
Toate peste toate, acele luni au fost definitorii pentru restul anului și tot ce a urmat după.
Am petrecut foarte mult timp cu introspecția. M-am analizat la sânge. Am făcut plimbări lungi, pe canicula zilei sau pe înserat privind același cer ca și toți ceilalți, dar cu alți ochi. Mereu reflectând, rumegând gânduri.
Am folosit recuperarea pentru a-mi face o curățenie generală, nu doar în minte, viață și în suflet, ci și prin casă. Se pare că aveam nevoie. Și mi-a prins bine.
Am aruncat cel puțin jumătate din lucrurile de prin casă; printre haine, colecții de CD-uri, dulapuri, două computere etc. Ca să fac loc altor "lucruri" în viața mea, pe care acum nu doar că le consider mai importante, ci îmi dau seama că nu puteau să existe în viața mea, fără aceasta curățenie majoră.
Realizez acum câtă nevoie aveam să fiu omul pe care mi-l promisesem, copil fiind. Nu doar în capul meu, nu doar principial, ci și ad litteram. Cât de mult eram blocat în propria miriadă de puncte fixe, adunate pe parcursul vieții, care îmi deserviseră ca puncte de reper, dar acum deveniseră bariere, ziduri după care îmi ascundeam propriile limite. Și că doar acum îmi permit circumstanțele, statutul și propriul liber arbitru, să și fiu acel om.
Știți cum se simte? Ca și cum ai fi mers la croitor (acum 30 de ani) pentru un costum la comandă, ți-a luat măsurile atunci, ai fi plătit în rate, pe parcurs, dar abia acum e gata, ți se potrivește la milimetru și îți ajunge și acasă. Ți se potrivește atât de bine pentru că i-a luat atâta timp croitorului să ți-l perfecționeze - 30 de ani, da.
Privind retrospectiv acea perioadă, pot spune că m-am schimbat. Asta e senzația, însă nu vă gândiți la ceva fabulos, la vreo reverie spirituală, vreun guru care m-a ghidat pas cu pas spre nirvana. V-am descris mai sus exact ce s-a întâmplat. Priviți-o obiectiv: da, uneori chiar de atât de puțin e nevoie ca să te schimbi - o curățenie majoră prin casă. Și un diagnostic de sindrom burnout (tehnic de fapt a fost "epuizare cronică"), okay, dar pe ăla evident că nu vi-l recomand.
Începând din mai, lucrurile s-au așezat sau au picat urmând acest parcurs, al schimbării. Da, în bine, cred eu, că știu că asta vreți să mă întrebați. De ce? Pentru că, deși lucrurile sunt departe de a fi roz, eu mă simt împăcat cu mine însumi.
A urmat ruperea definită ca "pauză de țigară" și definitivă de povestea de anul trecut (da - înainte de a întreba - și ea e împăcată cu ideea) și purcederea spre viața de familist pe care mi-am dorit-o încă de la 19 ani. No more drama.
Au urmat luni de zile de lupte cu mine însămi în a rămâne pe calea asta, cu orice preț; de sacrificii, de trădări și interminabile incertitudini, grijile inerente schimbării, de haos.
Totodată, la lucruri pozitive asupra cărora voi mai reflecta, pe plan creativ, am fost mai prolific și mai liber în exprimare. Dar am pierdut legătură cu mulți oameni pe care îi consideram dragi...
Etapa în care sunt acum poate fi una în unanimitate de voturi și irevocabil de constructivă. Toți o sesizează și îmi spun că m-am schimbat. Dar ce știu ei?
Sau se poate încheia și asta, așa cum a început ea, în mai a acestui an. Nu știu ce-mi mai rezervă viitorul. Dar știu cât de al naibii de greu mi-a fost să ajung până aici. Și că nu mai pot da înapoi. E calea pe care am ales să merg nu acum, nu anul trecut, ci acum... o viață de om.
Deja știu ce îmi voi spune, în câteva zile, în noaptea dintre ani: Bravo, puștiulică! Acum să te văd cum te menții. Același om, altă viață.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Un prim termen orientativ este 15 ianuarie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și mult după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)