Suntem într-un turn, o clădire, nu mai țin minte exact etajul, ceva peste 100, din aia de care numai în State am mai văzut (cum le place lor să construiască pe verticală, asta m-a uimit când am ajuns prima oară în America). Revelionul. Așa începe 2023-ul. Se încurcă numărătoarea, intrăm de vreo trei ori în Noul an. Dincolo de geamul imens de pe care trebuia să vedem tot New York-ul e o ceață deasă, care, totuși, spre miezul nopții, ne lasă să tragem cu ochiul la luminile orașului. Iulia a insistat să ne aventurăm în lumea largă pentru ca eu să nu știu să fi avut un Revelion mai frumos. Iulia știe să facă lucrurile să fie cu panaș. Mă așez la marginea terasei imense, mă uit pe geam: muzeele pe care le-am văzut, picturile, expozițiile, fotografiile, micile restaurante, barurile, străzile, Broadway-ul, parcurile, metrourile, oamenii, oamenii, oamenii. În scurt timp plecăm în al doilea loc, McKittrick hotel, în care se joacă Sleep No More. O petrecere uriașă, pe cinci etaje, muzici diverse, oameni pestriți, de toate spețele și felurile, senzație de apartenență incredibilă, totul e legitim, totul e ok, eu sunt ok! O sală plină cu căzi de baie, în care se stă, în fund, întins, treaz, dormind, o alta în care se recită Shakespeare, dans. Cabaret, muzical. Pe jos până acasă la Adriana și Claudiu. A, nu, așa ar fi vrut Iulia să fie. Luăm un uber, de fapt, de departe mai rezonabil. A doua zi mergem pe plajă, privim apusul de început de an. Mulțumesc, I, A, C.
Februarie, 2023
Am fost la prânz cu Mihai, am mâncat regește, ca să nu zic altfel, a fost a cheat day, cum ar zice americanul. A meritat din plin. De o viață visez la acest moment. Timp de ani de zile, am avut un vis recurent, care s-a oprit odată cu data de 23 februarie. Visam case. Nu țin minte visele, de obicei, dar pe cele cu casele mi le aduceam mereu aminte, dimineața. Niciodată, parcă, nu erau ale mele, sau erau greșite, înconjurate de râuri, ape întunecate, sau erau strâmbe. Senzația dominantă era că nu erau ale mele, mereu undeva aproape că... și niciodată chiar să... Petrecusem toată dimineața semnând actele casei mele. Noii Mele Case. Mihai m-a sfătuit în tot procesul.
Intru în casă. Mă întind pe jos, râd cu plâns în același timp, e parte din mine, sunt parte din ea. A mea. Eu. Mă uit pe geamul din sufragerie, mare, generos. La bradul de vis-à-vis, din curtea vecinei, dincolo de care se văd copacii cimitirului evreiesc. Copaci, lumină. Inima mea e liniștită. Neprețuit. Mulțumesc, G.
Mai, după masă, 2023
Ne deplasăm cu greu pe unul din munții Turciei. Jos e abis. Autocar, toată echipa de filmare. E un drum de o bandă. Nu știu cum, totuși, Turcii cred că pot trece două autocare, în două direcții opuse. Frică. Ce bine mi-ar prinde un volănaș, atașat de scaunul din față, cât să am o minimă senzație de control. Măcar să învârt și eu de el, acolo. Am filmat pe lac. Zile întregi petrecute pe apă. Am filmat pe o insulă a pescărușilor. Cuiburi, ouă și pui de pescăruși, atât. Cel mai frumos loc pe care cred că l-am văzut vreodată. În afară de marea Adriatică, cu apa albastru-verde de acum câțiva ani. Filmări pe barcă, lungi, grele, parcă mai anevoioase ca altă dată. De o lună în Turcia. Îmi aduc aminte de o scrisoare primită de tata de la un coleg care primise ordinul de cavaler al Franței: "A fost o muncă de ani de zile, uriașă. Nici un efort major nu rămâne nerăsplătit, dragul meu prieten". Nu mă pot compara, dar știu că fac ceea ce iubesc. Joc. Mă uit pe geam, rememorez cei aproape doi ani de lucru, repetiții, improvizații, o temă grea, curajoasă, o echipă adunată cu grijă, toți, absolut toți - impecabili, rezilienți, profesioniști. Râdem mult, de oboseală, de buni și mișto ce suntem. Ne facem treaba. Mă bucur de Adi și Sili. Bogdan, discuții despre viață, treburi. Adriana, câteva video-uri pe care le facem ca să o amuzăm pe Antoaneta, la București, râdem până ne facem rotunde la față și la minte. Cosmina, Andraș, Virginia. Mulțumesc, A.
Timp nedefinit, 2023
Mă trezesc, am reușit să dorm mai mult decât dorm de obicei. Aici dorm mult. În spațiul inimii se doarme mult. Și nu ai niciodată picioarele reci. Și adormi în căldura molcomă și plăcută. Mă duc până la bucătărie, deschid geamul. Soare de vară. O sa mergem la cafea. Încă o zi de fericire. Cu câteva zile în urmă, un pescăruș se așezase pe geam. I-a dat o măslină. "Nu-i da măsline, cum să-i dai măsline". Râdea șugubăț. E cât o clipire de gene, în marele timp universal.
Mulțumesc, C.
Pădurea nu are geamuri. Trei luni de zile îi străbat zilnic, apăsat, îndârjit, în tăcere, potecile. Fără gânduri, cu multe gânduri, încerc să anesteziez totul. Să ajung din nou la punctul zero.
Început de august, 2023
Oglinda. Mă uit în ea. Zeci de Ioane mă privesc din fiecare colț. Florin ne-a făcut un infinity box! Am scris, timp de o lună, împreună cu Rucsandra, la dramatizarea primei părți a Unui veac de singurătate. Repetiții matinale. Eforie Sud. 10 oameni mișto. Mă regăsesc în pasiunea lor pentru teatru. Mirel și Anca, de la ei a pornit totul. Regizez pentru prima oară cu sentimentul că am ceva de spus. Cumva, tot ce știu, se adună la un loc și devine rotund. Prin cei 10, ai mei. Glume după spectacol, râdem până târziu în noapte. De mine, de Titi, de ploaie, de vecina care o strigă pe "Aliiinaa", noaptea, cât să nu putem noi să dormim. Mihai, muzica. Bun, foarte bun. Mulțumesc A,M.
Cândva în septembrie, 2023
Mă trezesc, fumez o țigară pe geamul camerei de hotel, casă provizorie, pentru două luni și jumătate. Două proiecte. Sunt la Târgu Jiu - acasă din partea mamei. În scurt timp, plimbarea de dimineață. Mă sună Voica: "Fată, îți fac cafea?" "Ce m-aș face eu fără tine", zic. "Dar eu fără tine," zice. Ne prostim la telefon vreo 10 min. În stânga geamului, acolo jos, o alee scundă, lunguiață, care duce spre parc. Poarta Sărutului a lui Brâncuși. Masa Tăcerii, atât de aproape. Joc din nou teatru. Uit de mine când sunt în teatru, uit de timp. Calea eroilor chiar aici, sub privirile mele. Cu aproape un an în urmă, mă uimeam în fața unei săli pline cu lucrările lui, la MOMA. Se închide cercul. Mulțumesc, M,M,M,O.
În timp ce scriu, prima zăpadă pe 2024. Băieții au venit de la liceu, mă roagă să nu meargă la antrenament în seara asta. Ok. Bucuroși, dau la o parte draperia din camera mea (aici stăm serile și vorbim, uneori discuții cu râs, alteori cu temeri). "Așa să ții când ninge, să vezi". Mă uit pe geam. Bradul, copacii, tot acolo. Zăpada, zăpadă. Mulțumesc, S,L.
Nu știu cum o să ne fie anul. De la pandemie încoace, nu mai fac rezoluții, nu mai vorbesc în exces, tind să tac. Să mă bucur de ceea ce e aici, acum. Mulțumesc, V.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Un prim termen orientativ este 31 ianuarie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și mult după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)