Când a plecat domnul nostru, și-a scos un ochi și mi l-a lipit în palmă. N-am avut curaj să-l privesc câteva mii de ani. Când mi-am făcut, în sfârșit, curaj să mă uit spre el, doar amintiri îmi veneau în minte, de parcă trecutul lumii era acolo, cu mine. Să știți că nu e poveste. E adevăr curat și n-am cum să vă conving, pentru că voi nu credeți. Voi vă uitați la mine și vă gândiți că sunt tânără și poate pe lumea asta de câțiva ani. Dar, nu, când s-au întâmplat toate astea, eram deja bătrână. Mai bătrână decât el.
Paul Dârvariu
Fac parte dintr-un lung șir de bărboși. Pe cei vechi îi știu din poze, dar pe cei de mai încoace i-am cunoscut în carne și oase. Bunicul Petrache a fost preotul satului. I se spunea Popa Uriaș. Tata i-a moștenit locul în altar. Eu m-am făcut inginer. Când m-a cunoscut, viitoarea soacră i-a spus Cocuței: băiatu ăsta îmi place, da' parcă-i lipsește ceva pe obrazu ăla bucălat. Și uite-așa m-am procopsit cu barba asta. Acuma-i albă. În mod sigur e ultima din familie, că am două fete și niciun nepot.
Daniel Onofrei
Moșul se scărpină în barbă, mormăind satisfăcut de șopronul plin cu lemne tăiate. Urcă în pod privind părintește șuncile afumate. Merse în pivniță, unde damigenele-și făceau cu ochiul. Gătase partea materială, urma cea artistică. Luă pensula, tuburile cu acril și începu să picteze. Începu cu ochii mari, negri, focoși. Continuă cu buzele roșii, cărnoase. Insistă asupra sânilor cu sfârcuri obraznice apoi coborâ sfios în locurile tainice. O umflă și-o puse-ntre perne. No, de-acu poa' să vină iarna.
