Tur-Retur (II) - Alte convorbiri despre munca în străinătate

"Zoltán Rostás recidivează, dar de data aceasta nu mai face el însuşi înregistrările. Fiind profesor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea Bucureşti, el are studenţi din toate zonele ţării. Studenţi pe care i-a instruit în tehnica interviului etnologic, axat pe întrebări minime, de tipul "de ce?" şi "cum?", care să stimuleze fără să influenţeze subiecţii, astfel încât ei să-şi comunice adevărata viziune asupra propriei vieţi. Subiecţii trebuiau să fie în vârstă, în general rude si cunoscuţi ai studentului, pentru ca între cel care povesteşte şi cel care înregistrează sa fie o relaţie de încredere. Textele transcrise cu respectarea întocmai a particularităţilor de vorbire ale povestitorului au contat ca lucrări de examen şi au primit note. Ele nu erau iniţial destinate publicării, dar văzând probabil cât de interesante (puţin spus) sunt ca documente sociale, profesorul, împreună cu un tânăr prozator foarte talentat, Sorin Stoica, au selectat şi au încredinţat tiparului un prim volum dintr-o anunţată serie de istorie orală. (...) Dacă, peste ani, cineva va fi interesat să afle cum s-a trăit la nivel individual în România în secolul XX, lucrările studenţilor lui Zoltán Rostás sunt cea mai fiabilă sursă."

(Adriana Bittel, 2003)"Trebuie să recunosc că în timp ce citeam aceste transcrieri n-am dorit nicio clipă să fi fost în locul lui Zoltán Rostás, deşi am ajuns să-l invidiez pentru capacitatea sa de a se mula pe felul de a fi al fiecăruia dintre interlocutori, fără să facă însă concesii de la ghidul de interviu pe care şi-l propusese, iniţial, ca ţintă. În acest fel - şi, desigur, ca efect secundar - volumul poate fi citit şi în ipostaza sa de model de realizare de interviuri: cât să vorbeşti ca să câştigi încrederea interlocutorului, cum să refuzi politicos, cum să te retragi diplomatic atunci când eşti condus înspre situaţia de a dezvălui lucruri neplăcute despre alte persoane, dar mai ales cum să ajungi la ceea ce doreşti în mod firesc, lăsând celui din faţa ta bucuria de a spune anumite lucruri care sunt interesante şi pe care el le ştie foarte bine. Sunt tehnici pe care Zoltán Rostás le stăpâneşte şi care îl fac, după părerea mea, maestrul incontestabil al interviului antropologic în România, la ora actuală."

(Otilia Hedeşan, 2004)"Istoricii vor trage un mare folos citind volumul dlui Zoltán Rostás, Secolul coanei Lizica. Autorul, un eminent sociolog, preocupat de istoria orală, domenii în care a dat contribuţii fundamentale, a făcut un experiment original. A intervievat-o în anii 1985-1986 pe doamna Elisabeta Odobescu-Goga, atunci nonagenară, şi a publicat jurnalul ei din anii 1916-1918. Este fascinant să se compare consemnarea în scris a faptelor din jurnalul personal şi evocarea lor, şapte decenii mai târziu. Istoricilor, dl Zoltán Rostás le-a oferit o preţioasă «materie primă» pentru studiul memoriei, o temă de actualitate, mai ales în istoriografia occidentală."

(Florin Constantiniu, Amintiri, amintiri, în Dosarele Istoriei, an X, nr. 2 (102), 2005 pp. 3-4)"O lectură atentă va descoperi, de altfel, fără eforturi prea mari, printre pasajele ample şi savuroase ale istorisirilor, figura mereu atentă dar şi mereu destinsă a cercetătorului. Zoltán Rostás este, adesea, pus în situaţia de a comenta evenimentele mărunte din viaţa cotidiană, fapte care creează între el şi subiectul cercetării sale un fluid al încrederii."

(Otilia Hedeşan, 2003)

Bogdan Popa: Povesteşte-mi cum te-ai decis să pleci la muncă "afară".
Gh.Ş.: Păi, de ce pleacă românii din ţară? Din lipsă de bani, că dacă ar exista slujbe mai bine plătite poate nu ar mai pleca aşa mulţi din ţară. Da' cum ţara e de căcat, să fim şi noi de căcat, nu? Ce vină avem noi că nu ne permitem dracu' să ne luăm o garsonieră. În fine, era pe la începutul lui 1999, când mai mulţi prieteni de-ai mei plecaseră în Spania la muncă şi la furat... Vezi să nu scrii faza cu furatul. Eu lucram ca macaragiu şi aveam trei milioane jumate. Şi tot mă sunau ăştia: "Hai, bă, ţărane, că e marfă aici. Se câştigă bine, ne distrăm..." şi astea. Îţi dai seama că mă tenta. Şi mi-am luat sufletul în dinţi şi am zis să îmi fac şi eu paşaportul. L-am făcut repede şi i-am sunat pe ăştia să îmi zică cum să fac. Mă gândeam şi eu că o să merg cu autocarul în condiţii şi astea. Pe dracu. I-am sunat şi mi-au zis să fac rost de 600 de mărci ca să am acolo şi să îi dau şi lu' ăla care mă trecea graniţa. M-am împrumutat de la tata şi de la nişte prieteni, mi-am făcut bagajele şi cu încă patru tovarăşi am zis să mergem să vedem ce iese. Soarta: ori la bar, ori la spital. Am plecat dimineaţa cu trenul spre graniţă. Am ajuns uşor la sârbi, da' de acolo au început problemele. Noi vroiam să ajungem înainte la greci, la alt prieten, şi dacă mergea bine acolo, nici nu mai treceam prin Spania. Şi să vezi acolo, tată, la sârbi, rupere: trebuia să avem grijă să nu ne prindă jegoşii ăia de vameşi că vrem să trecem graniţa spre Grecia. Am mers numai noaptea prin păduri şi lanuri de grâu şi ziua băgam somn de voie. Şi dă-i, mergi ca terminaţii, cu bagajele în mână, nebărbieriţi, jegoşi, uzi leoarcă. Eram terminaţi şi de oboseală şi astea. În a treia zi de mers pe jos, am trecut printr-un sat pe unde trecea mereu călăuza asta cu ăia, pe care îi ducea în Grecia, şi ne-a zis să fim atenţi să nu ne vadă vreun ţăran, că ne dă în gât. Cică, aveau boală pe români de când i-au furat unii odată. Mă, şi mergeam noi pe acolo, şi un amărât de ţăran, futu-i morţii mă-sii, îl vede pe unu dintre noi şi i s-a părut că seamănă cu ăia de i-au ciordit. Cum să îţi zic, din satu' ăla se vedea la mare distanţă, că era ditamai câmpia, şi astea. Maamăă... şi se văd în depărtare vreo două jeep-uri. Ăsta de ştia drumul zice: "Vameşii, băăă!" Când am auzit de vameşi, am zburat spre pădure. Şi dă-i, frate, şi urcă prin mocirlă şi boscheţi. Când ajungem pe partea cealaltă a dealului, erau unii cu cagule pe faţă şi cu puştile îndreptate spre noi. Ziceau numai: "Commando UCK, commando UCK!" Şi bombăneau în limba lor. Când i-am ginit am zis: "Gata, am pus-o!" Am ridicat mâinile, am pus bagajele jos şi coboram spre ei. Călăuza mai ştia sârbă şi tot zicea: "No UCK! Rumanski, rumanski." Când am ajuns la ei, pac, direct cu patu' puştii lu' unu din noi în cap. L-a lăsat blană. Ne-au dat nişte picior în bot, ne-au legat la mâini şi la ochi şi ne-au băgat în jeep-uri. Îţi dai seama, când m-am văzut în pădure legat la ochi şi cu puşca spre mine, am zis că ne duce să ne omoare. Am ajuns la un fel de cabană, unde ne-au băgat pe toţi într-o cameră fără geamuri şi astea, şi au scos doar călăuza. După vreo două ore, îl bagă şi pe ăsta cu noi. Şi l-am întrebat ce i-au zis, dacă ne dă drumu'. A zis că am avut noroc că nu ne-au împuşcat, că unu' dintre noi era mai mic de înălţime şi au crezut că e copil. Şi când au văzut că avem bocanci în picioare erau siguri că suntem ceceni d-ăia, UCK. În fine, dup-aia ne-a scos pe rând din cameră şi ne-a băgat la "interviu". Am vorbit cu unu' mai tânăr, el părea de treabă; ne-a dat şi ţigări şi astea. A zis că îi pare rău că ne-au bătut, da' nu ştia că suntem români. Cică, când fugeam de ei ţineam amândouă bagajele în mâini şi alergam ca Hagi. Era de caterincă omul. Ne-a luat paşapoartele şi banii şi a zis dacă vrem să ne mai întoarcem în ţară. I-am zis că normal că da. Şi atunci îl cheamă pe unu' mai gras, în haine de gabor, cred că era un fel de şef de post ceva, şi a început să vorbească cu el în sârbă. După ce au vorbit, i-a dat lui banii şi mi-a zis în engleză: "Now you go to party!" Şi ne-a luat grasu', ne-a dus la baie să ne spălăm şi astea, şi am plecat cu el cu maşina spre afară din pădure. Şi am mers vreo oră şi ceva cred şi am ajuns în oraş. Am intrat într-un bar cu striptease şi a zis să consumăm ce vrem. Am băut, am mâncat, a fost marfă. La plecare, jegosu' morţilor lui ne-a dat 400 de mărci "să avem de drum". A sunat la vameşi cred, a venit ăla mai tânăr cu încă doi cu paşapoartele şi cu bagajele şi ne-au dus până la tren. Până la Timişoara, am avut bani da' după am rămas lefteri. Am mers cu "ia-mă, nene" cu astea şi am ajuns acasă în sfârşit. Aaa, şi am luat şi interdicţie pe Serbia cinci ani.

B.P.: Şi ai mai încercat să pleci?
Gh.Ş.: Îţi dai seama. Ce căcat să fac? Aveam şi datorii. Era aiurea rău. Cam peste un an am plecat singur în Ungaria. Da' ştii cum? Sub garnitura de tren. Ca băieţii. Şi am şi ajuns acolo. Da' o săptămână, să moară mama, dacă nu am făcut cea mai mare foame. Am dormit numai în boscheţi şi când mai trecea câte un biciclist obosit pe lângă noi, zbang, una în bot şi îi furam pâinea. După o săptămână, cam aşa, am găsit ca măturător. Se câştigă ca dracu' de prost, da' eu vroiam să fac rost de bani să plec în Spania. Am băgat cam un an, de am mâncat numai pâine şi cartofi, şi am reuşit să strâng bani să plec. Aaaa, dormeam la o uscătorie, apropo. Ştii cum eram, frate? Câine, să mor eu! Şi am plecat în Spania cu unu' pe care l-am cunoscut acolo, tot cu călăuză şi astea. Pe drum nu am avut nicio problemă. Şi am ajuns, frate, în sfârşit, în Spania. Acolo, cunoşteam o grămadă, pe undeva pe lângă Tenerife. M-am întâlnit cu băieţii şi am zis că stau la ei până îmi găsesc ceva de muncă. Şi am stat vreo două luni, unii munceau în construcţii, alţii la vopsit paleţi. Mai era şi un handicapat de culegea ceapă, şi mai muncea şi pe la ţărani ca sclav. Şi m-au băgat fraţii mei prima oară la construcţii. Ce să faci acolo, bă, eşti nebun? După două săptămâni, îmi venea să plâng. Munceam de dimineaţă până seara ca ultimul terminat, şi era şi super căldură. Aveam pe la 12 o pauză de o oră şi atât. Nici pipă nu puteai să faci. Şefu' de echipă era un moldovean jegos şi patronul era român. Băi, decât să munceşti în străinătate la patron român mai bine îţi bagi un deget în cur şi mori de foame. Ăştia sunt şi cei mai zgârciţi şi mai sunt şi bulangii. Şi, după două săptămâni, m-am mutat la paleţi. Acolo era treabă uşoară, dădeam cu vopsea d-aia pe ei şi gata. Luam cam 800 de euro în banii de acum, era bine. Da' nu ştiu, parcă tot nu îmi convenea. Şi într-o zi vine unu' cu care fusesem eu coleg de liceu, Sile, cu o combinaţie: cică, ştia el pe unii cu bani care erau plecaţi în excursie, şi dacă ne băgăm la un buf de vreo câteva zeci de milioane. Atât mi-a trebuit! Ştii cum îmi sticleau ochii? Am fost singuru' care s-a băgat la combinaţie, la ceilalţi le-a fost frică. Am fost vreo două seri pe acolo să vedem cum e: era o căsuţă mică, mişto, nu arăta a fi de bogătani. În fine, a treia seară, hai la buf. Am spart geamu' şi am intrat. Am căutat în toată casa după aur şi astea. Am găsit un telefon mobil, nişte bijuterii şi ceva bani. Pula mea, i-am luat şi televizorul din casă. Da, bă, şi Sile ăsta avea o grămadă de tovarăşi care se ocupau cu astea, şi ştiau unde să plaseze astea ciordite, şi ne-am scos nişte bani frumoşi. După bufu' ăsta numai de combinaţii ne ocupam. Intram în magazine cu o pereche de blugi pe noi şi o geacă groasă, şi ieşeam de acolo mai grei cu 15 kile de haine. Ce scoteam la combinaţii trimiteam în România. După câteva luni nu mă mai săturam şi am început să mă bag şi la d-alea grele: mergeam cu băieţii la ciordeli d-alea, de intram peste om în casă şi îl băteam până zicea unde e suma şi astea, dădeam bufuri la vile mari, ne luasem şi o maşină de "mafioţi". Mai naşpa ca noi erau gorjenii. Deci dacă vedeai maşina de Gorj în Tenerife şi te gineau că eşti român, o beleai! Te luau şi te puneau să munceşti pentru ei sclav. Da' nu am avut probleme, dă-i în morţii lor de ţigani borâţi. Aşa e frate, acolo! Nu contează că eşti şi tu român ca ei şi astea. Dacă e să le iasă banu', se pişă că eşti de-al lor. Da' adevăru' că şi noi la fel! Păi am ciordit şi grupuri de turişti români, ce pula mea. Ăia nu sunt tot bani? Da' mă, şi după ce am strâns ceva sumă şi am mai şi trimis în România, mi-am permis să fac combinaţie şi să mă întorc în ţară. Când am venit aici, fraatee, toţi îmi erau acu' prieteni că ştiau că venisem cu bani. Da', oricum, mă gândeam să plec înapoi. Eu vroiam să fac combinaţie cu fete, să le duc la produs în Spania. Da' acolo nu au loc decât jmecherii ăia mari de tot. Am ars-o vreo două luni prin ţară şi după am plecat în Italia. Acolo era mai naşpa că erau mai cunoscuţi românii şi mai vânaţi aşa de carabinieri. Şi cum eu aveam acte, pula, îţi dai seama. Da' mă, şi în Italia pe lângă ciordeală mai făceam şi combinaţii pentru basarabeni. Le căram marfă cu maşina, habar nu am ce era acolo, chestia e că mă durea undeva, ieşeau o grămadă de bani, mă duceam cu ei la recuperări de bani, mai multe prostii d-astea. A, şi mai trimiteam haine în România, le vindea frate-miu că erau originale. Ieşea şi de acolo, da' nu cine ştie ce. Băi, pentru mine a fost clar: nu mai aveam chef să muncesc şi îmi şi plăcea să ciordesc şi astea. După un timp, m-au băgat basarabenii la combinaţii cu fete şi cu ciorditori. Adică, eu îmi făceam ciorditorii mei, ei ciordeau, îmi dădeau parte, eu le dădeam la basarabeni parte şi aşa mai departe. Curgeau banii belea de tot. Când am văzut că merge combinaţia, îl sun pe Sile din Grecia: "Hai, Gigele, să facem suma." Nebunu' când a auzit, nici nu s-a mai gândit. În trei săptămâni, a fost în Italia. Şi i-am zis de combinaţia cu fete. Noi trebuia să le găsim la basarabeni fete din România şi ei ne dădeau 400 de coco pe una. Da' asta nu a mers, că trebuia să avem pe cineva în ţară să găsească şi îţi dai seama că nu ne riscam. Ieşea bine din ciordeli şi nu avea rost să ne băgăm şi în astea.

B.P.: Vă era frică sau ce?
Gh.Ş.: Nu, mă, nene, de frică şi astea, da', pula mea, trebuia mereu să fie cineva în ţară şi, în plus, nu aveam noi chef să fim peşti pe acolo. Da' stai să îţi zic. Într-o seară a ieşit bou' de Sile singur prin oraş. S-a îmbătat cu nişte pizde şi s-a dus într-un club. Şi acolo a început să facă scandal şi astea, şi au chemat săracii ăia garda. Şi l-au săltat pe bolovan. Pac, interdicţie pe paşaport, bani luaţi, şi îţi dai seama că era naşpa şi pentru mine să stau de unu' singur şi astea. Că basarabenii ăia nu erau tovarăşi sau ceva, erau numai de combinaţii. Cre' că dacă le dădea careva o mie de euro îmi tăiau şi mie beregata, că ăştia sunt terminaţi rău de tot. E, şi cum o frecam eu aiurea p-acolo, m-am împrietenit cu o puştoaică de lucra prin agricultură, tot din România. Io i-am zis că muncesc la o fabrică de mobile. Nu trebuia să ştie tot ce făceam eu acolo, nu? Da' mă, şi proasta pusese botu'! Zicea să ne luăm şi astea, da' mie numai de asta nu îmi ardea. Îmi spăla, făcea mâncare. Era marfă femeia. Da' nu de însurat şi astea. Şi într-o zi trebuia să ne vedem prin oraş după ce termina cu munca, şi nu a venit. Da' nici nu am mai auzit de ea de atunci. Ştii care cred că a fost combinaţia? În Italia, pe lângă mulţi români care muncesc acolo, mai sunt şi mulţi negri. Cre' că sunt mai mulţi ca românii, oricum, ăia sunt mai cinstiţi şi astea, majoritatea chiar muncesc, nu la ciordeală ca noi. Da' mai sunt şi alţii care la fel: ciordesc femei şi le bagă la produs, ştii? Şi mă gândesc să nu fie curva pe acolo. E, asta e, soarta. Da' era simpatică pizda. Cu negrii am mai avut eu belele că atunci când mai ieşeam cu fraierii ăia de basarabeni să le dau partea şi astea, mergeam în vreo terasă jegoasă, ne îmbătam şi ne distram şi noi. Şi ciorile numai pe acolo o ardeau, şi cam mereu făceau gât. Mai ieşea câte un scandal, da' ne potoleam repede, că altfel chemau ăştia garda şi o beleam toţi. De obicei, se termina scandalul cu câte o bere la comun.

B.P.: Şi cât ai mai stat în Italia? Mai vroiai să te întorci?
Gh.Ş.: Păi, normal că vroiam să mă întorc. Toţi ăştia plecaţi din ţară vor să se întoarcă, îţi zic eu. Păi faci bani acolo şi buf, îi spargi prin România. Şi aşa bagi bani în ţară. Da' fraieru' ăsta de preşedinte ce dreacu să ştie. Eu ziceam să îmi deschid o afacere ceva, da' nu merge, frate, nimic în România. Şi eu cum eram şi varză cu şcoala şi astea, îţi dai seama că mă lichidau ăştia imediat la bani. De bani, oricum, nu era problemă că deja se puseseră ceva coco deoparte. Da' şi afacerea înseamnă să munceşti, şi eu numai de muncă nu mai aveam chef. Oricum, am mai stat un timp liniştit p-acolo, mi-am făcut şi nişte tovarăşi care munceau legal, mai ieşeam şi la o băută ceva, oricum, venea suma de la ciorditori. Eu stăteam şi veneau banii. Stăteam cu chirie, mai luam şi câte o mulatră două-trei zile pe la mine. Maamăă, o mulatră e 50 de euro pe zi, da' ştii cum e? Nota zece. Nici unguroaicele nu te fac aşa. Ai dat vreodată într-o mulatră?

B.P.: Nu comentez. Hai, continuă.
Gh.Ş.: Ce să mai continui? Păi, am mai dat vreo două, trei bufuri mai mari, şi uite-mă în România. Mi-am luat apartamentu' ăsta, o maşină mai frumoasă, o ştii şi tu, şi deocamdată o duc bine.

B.P.: Şi nu o să te mai întorci în străinătate?
Gh.Ş.: Băi, combinaţiile sunt făcute deja. Acu' ştiu şi eu cum merge şi astea, cunosc o grămadă de lume pe acolo. Nu mai e ca prima dată. Acu' iau maşina şi plec dacă vrea pula mea, ştii? Da' încă mai sunt bani şi chiar mă gândesc acu' să bag banii care au rămas în ceva. Nu ştiu, maşini ceva. Alea merg cel mai bine. Cre' că o să plec în Austria. Iau de acolo maşini şi le aduc în România. Da' îţi dai seama că nu stau să le cumpăr. Puteam să mă bag şi în combinaţii d-astea, da' e mai greu. Oricum, te anunţ când plec în afară iar. Poate te iau cu mine.

B.P.: Nu mersi... Nu încă!
Gh.Ş.: Lasă, mă, termină tu facultatea întâi, bagă-te la un service cu şapte milioane şi du viaţa aia de sclav de care mi-era mie frică. Dacă toţi românii care sunt în afară s-ar băga la combinaţii şi astea, ar fi România patria bogaţilor. Da' lasă să fie aşa cum e, că mie mi-e bine. Hai că trebuie să mai şi dorm. Gata! Mâine mai povestim dacă vrei. Hai, pa!