Prima audiţie a
Concertului pentru vioară şi orchestră de Şostakovici avea loc la Moscova în urmă cu mai bine de jumătate de secol, în interpretarea celui căruia îi fusese dedicată lucrarea, violonistul David Oistrach.
Între timp, Şostakovici s-a clasicizat. Face parte dintre cei mai populari compozitori ai secolului XX. Totuşi, publicul nostru rămâne excesiv de conservator, lăsându-se greu atras de o altă muzică decât Mozart, Beethoven, sau în cazul repertoriului concertelor de vioară, Paganini, Bruch sau Ceaikovski.
Violonistul Alexandru Tomescu a depăşit, însă, epoca în care să mizeze doar pe succesul sigur de public pe care i-l oferă opusurile celebre de mare virtuozitate şi cu riscul de a-şi surprinde admiratorii, "calcă" tot mai des în zona repertoriului mai profund, chiar dacă mai puţin spectaculos. În cazul concertului prezentat în compania Orchestrei Naţionale Radio dirijată de Milen Nachev săptămâna trecută, riscul a meritat pe deplin, solistul fiind rechemat la rampă minute în şir. Compus de Şostakovici la o vârstă similară celei pe care o are acum Alexandru Tomescu, dar într-un context istoric şi personal ce nu putea exista decât la sfârşitul anilor 40 în Uniunea Sovietică, superbul concert pentru vioară oferă solistului posibilitatea de a sonda rafinamentele unei scriituri lipsită de tabu-uri. Alexandru Tomescu a ştiut să pună în valoare printr-o frazare inteligent dozată culorile catifelate ale
Nocturnei, continuate în vibraţia superbă a
Passacagliei. Pentru amatorii de virtuozitate, cele două mişcări rapide ale concertului -
Scherzo şi
Burlesca - au oferit solistului ocazia de a epata prin simţul ritmic şi prin capacitatea de a se dovedi la fel de incisiv şi prezent, pe cât de liric şi visător era în părţile lente.
"Îmi place foarte mult acest concert pentru că se mulează pe o parte a personalităţii mele: şi anume aceea care nu acceptă jumătăţi de măsură! Este o reală plăcere, o provocare atât în plan muzical, cât şi în plan fizic, pentru că solicită interpretului o cantitate impresionantă de energie.", îmi mărturisea solistul înainte de concert.
Cu siguranţă, şi acel public care încă se... "teme" de Şostakovici şi a venit la Radio cu gândul de a asculta acest concert ca preludiu la
Simfonia "Manfred" de Ceaikovski, care în versiunea lui Milen Nachev a oferit spectatorilor ceea ce-şi doreau şi anume o doză consistentă de romantism rusesc autentic, a fost convins de viziunea lui Alexandru Tomescu asupra mai modernului compozitor rus, iar data vitoare nu va ezita să deguste alte pagini din creaţia lui Şostakovici.
P.S.: Cu un simţ al marketingului pe care îl descoperim, din păcate, la prea puţini artişti români, Alexandru Tomescu a dedicat bisul din Bach memoriei tinerei Raluca Stroescu, despre care este convins că dacă şi-ar fi găsit timp să vină la concerte şi azi ar fi fost printre noi.
