Nu am ales Vaporetto ca turist fast-travel, cu o listă de bifat. M-a motivat să încerc călătoria pe apă cu acest mediu o experiență precedentă la Timișoara, în cadrul proiectului Gustul ca patrimoniu (Asociația C.R.I.E.S.), în cadrul programului Capitală Culturală Europeană 2023.
Îmi planificasem o vizită, de pauză de program, la expoziția cu lucrările lui Adrian Ghenie, găzduită la ISHO, Art Encounters. Sergiu F., gazdă culturală ad-hoc (timișoreană) mi-a sugerat să ajung la expoziție parcurgând malul Begăi, pornind de la podul din dreptul parcului Justiției.
O idee genială (deși am scos limba de un cot până la destinație). Am parcurs o pietonală extraordinară, de-a lungul a 2-3 km, mărginită pe o parte de apă, pe cealaltă de parcuri (remarcabili arbori bătrâni, fiecare o personalitate puternică). Aleea de la malul Begăi este frecventată de adepții mișcării în aer liber, bicicliști, familiști. Geografic am mers pe la limita dinspre apă a patru parcuri importante (parcul Justiției, parcul Rozelor, parcul Copiilor, parcul Andrei Mocioni).
Ce mi-a atras atenția cel mai mult, pe parcursul acestei experiențe pedestre, plutind pe Bega, au fost platformele navigatoare, Vaporetto (uneori și caiace), ce fragmentau liniștea de suprafață a râului. M-am interesat și m-au intrigat stațiile de îmbarcare, am cercetat orarul, casele de bilete. Toate la un loc, ca un spectator nomad, din punctul A în punctul B (expoziția Adrian Ghenie) mi-au deschis sufletul pentru Vaporetto și mi-am propus ca la o următoare vizită să prind o cursă pe Bega.
Ceea ce am și reușit, prinzând o pauză de program. Hotelul Central este în centrul orașului, lângă piața Unirii. Catedrala Mitropolitană în apropiere și în spate, podul Andrei Șaguna peste Bega, pe malul opus fiind debarcaderul pentru Vaporetto.
Pentru cei care au un bagaj cosmopolit de experiențe, Vaporetto poate suna precum serviciul de agrement din Veneția. Serviciul de agrement Vaporetto este operat de Societatea de Transport Public Timișoara (S.T.P.T.). O cursă Vaporetto este efectuată cu ambarcațiuni de tip platformă, ca niște lăzi-cutii, care plutesc puse în mișcare lentă ca de somnoros, pe apele canalului Bega, fără să facă valuri, cu o viteză de vreo 20 km/oră (comparativ rutier), pe ruta Timișoara - Ecluza Sânmihaiu Român, în fiecare sâmbătă și duminică.
Platforma este condusă de personal navigant fluvial, dotată cu un post de conducere-manevrare deschis publicului, care poate observa aparatura și comportamentul navigatorului, fără opreliști. Personalul navigant este echipat corespunzător, profesional, pentru navigația fluvială, de ape de interior. Mai interesant și valoros față de o banală curse rutieră cu microbuzul sau autocarul, cu Vaporetto publicul are perspectiva vizuală lineară, spre orizont, direcția de înaintare, aceeași ca a căpitanului. Ca și cum ar fi pe locul său, platforma despicând apele, privind la un ecran pe care se afișează canalul fluvial, cu malurile curgând stânga-dreapta, lăsate în urmă ca de un schior acvatic.
Platforma navigantă are hublouri pe ambele laturi, o deschidere la partea din față pentru un belvedere avansat, dar și în spate. Este ca un fel de submarin de suprafață, cu multiple posibilități de vizionare, pentru observații, dar și pentru imortalizare fotografică și videografică. Cât și posibilitatea, de ce nu? de a te plimba în interiorul spațiului de transport. Deși instinctul de proprietate asupra locului care oferă o anumită perspectivă vizuală, face ca apărarea locurilor să fie activ-defensiv asumată. Nu cumva să te așezi pe locul altcuiva care s-a dus până la proră.
Ceea ce face extraordinar de interesantă călătoria este dez-angajarea urbană pe care o oferă călătoria spre Ecluza Sânmihaiu Român (apropos, finanțată cu aproape 14 milioane euro de un proiect european INTERREG România-Serbia). Pe parcursul călătoriei, observi cum treptat dispar cheiurile betonate înlocuite cu maluri de pământ, pe măsură ce navighezi dinspre oraș spre periferie. Observi stații de autobuz care, de la un punct al traseului încolo, dispar, degresiv. Retragerea spre periferie. Din loc în loc, stații de parcare a bicicletelor, câteva, dar și ele dispar, șterse din context, pe măsură ce ieși din oraș. Pe o parte din parcurs, observi că există un carosabil pe care se deplasează autovehicule.
Sub ochii privitorului se trece de la blocuri, spații verzi cu băncuțe pe laturi cu fața spre apă, spre case și apoi spre terenuri agricole. Dacă în alte orașe riverane, de la apă spre zona construită, accesul pare ca spre o intrare, la Timișoara spațiul construit este înfrățit cu apa, face partea din schema orașului. Călătoria dinspre centru spre exterior este ca un fel de secțiune regresivă dinspre urban spre rural, cu eliminarea treptată din peisaj, de către un maestru nevăzut, a multelor semne și dotări ale modernității. Pe măsura apropierii de Ecluza Sânmihaiu Român, din loc în loc, pe un mal sau pe altul se văd pescari ori locuri de pescuit, nefolosite.
La ecluză, care face o trecere interesantă de la un nivel acvatic, la altul, Vaporetto oferă călătorilor o pauză. Ecluza este o construcție industrială interesantă, pentru copii dar și pentru adulți, care cedează din fluxul de apă al Begăi, într-un jet zgomotos cu stropi, de tip cascadă, către aval. Spațiul dimprejur este organizat ca un fel de mini-parc cu bănci.
Există și o vilă care are o curte practic deschisă către apă. De acolo a năvălit spre grupul nostru un câine ce apoi a fost potolit de proprietari.
Vaporetto a oferit o experiență relevantă și la înapoiere, măcar pentru faptul că parcurgerea în revers a canalului Begăi, a fost un prilej de re-observare, de consolidare a receptării geografiei locurilor. De la natura sălbatică, frumos înstăpânită pe maluri, cu sălcii, păsări specifice, întoarcerea spre intrarea în oraș, canalul este ca un fir care, după ce s-a dezghemuit, revine din natură spre regularizare și maluri betonate. Călătorii privesc acum la oamenii care se plimbă pe un mal sau altul. Ei la noi, ca o revenire dinspre haos spre civilizație. Suntem niște turiști-curiozități care se plimbă pe banalul canal al Begăi? În apropiere de punctul de sosire / plecare, este pe mal, întins în lenevire la miez de sâmbătă, un bărbat ce doarme la soare. Sau mai încolo, sunt două tinere surâzând, așezate pe o margine betonată, își joacă picioarele în apă și zâmbesc la navigatorii de pe Vaporetto. Reîntoarcerea în oraș, la punctul de plecare, la podul Andrei Șaguna, îți permite să urci, pe lângă pod, la artera rutieră. Sau să traversezi de cealaltă parte a stației la bistroul de vizavi, plin de timișoreni la o cafea. La umbra arborilor bătrâni.
Privit administrativ și utilitar, Vaporetto poate părea un concept banal de serviciu de agrement. Trebuie privit în context, nu numai local, ci regional și național. De aceea scriam mai sus despre cadrele de referință ale fiecăruia.
De exemplu tipul ambarcațiunii mi se pare excelent de potrivit pentru plimbări prin Delta Dunării, acolo unde mai mulți ani, nu s-a creat un consens și o soluție practică ca să se înfrâneze competiția cailor putere cu efect nociv asupra naturii dar și asupra economiei pescărești artizanale locale.
Platforma folosită este un mijloc de transport care se deplasează foarte încet, ca o șoaptă pe deasupra apei. Nu face valuri foarte mari, nu are efect asupra mediul natural (valuri, deranj), ba chiar pe lângă platforma plutitoare se pot deplasa caiace.
Platforma pentru Vaporetto este un mediu excelent pentru o călătorie culturală, înspre exteriorul orașului dar și înapoi, o călătorie Yo-Yo ce poate fi și prilej de educație, așa cum am dezvăluit mai înainte. Este o excursie într-un altfel de "interior" al orașului.
Și ce este de regretat este că regularizarea tehnicistă a Dâmboviței i-a văduvit pe bucureșteni de plăcerea de a se da cu barca pe ape, dată fiind ecluzarea parcursului râului de-a lungul orașului, prin centru. Ar putea fi o axă verde a Capitalei, așa cum este o coloană vertebrală a Timișoarei. Doar Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23 a pus în practică câteva proiecte de educație și folosire a canotcilor, în ultimii ani. Azi avem și Dâmbovița Delivery la segmentul de la podul Mihai Bravu. În prezent traseul Dâmboviței prin București nu oferă aproape nimic în afară de betoane, câteva poduri.
Așa că Vaporetto este un mare succes al timișorenilor când îl compari cu restul țării.
Notă: Documentare: Vaporetto (stpt.ro)
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Un prim termen orientativ este 15 februarie 2024, dar nu ezitați să ne scrieți și mult după acest termen. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)