18.02.2024
Vineri (16 februarie 2024) seară, în discuția de la Cărturești Carusel despre biblioteci pornind de la docu-romanul Secretul bibliotecarei, tradus de Carmen Ion și scris de Marie Benedict și Victoria Christopher Murray (asta ca să răscolesc puțin ordinea încetățenită) și publicat de Corint, fără a obliga pe nimeni, nu am putut să-mi încep luarea de cuvînt decît ridicîndu-mă în picioare în memoria sacrificiului lui Alexei Navalnîi (și) pentru libertatea de expresie fără de care nicio librărie și nicio library n-ar fi posibilă.
 
Duhoarea de mormînt a Rusiei (eterne) a lui Putin, țara în care marea cultură s-a făcut doar sub talpa supraputerii intern-imperiale și lăuntric-colonizatoare și a polițiilor ei politice: în Gulag, în exil, cu prețul libertății și al morții.
 
Afară din lume cu toți dictatorii, mari, mici, mijlocii, conștienți sau inconștienți, calculați sau "spontani", atomici sau cuțitari!
 
Aș putea scrie biblioteci despre ideea de bibliotecă. Aș scrie doar despre asta.
 
Biblioteci-corp și biblioteci publice. Complicitatea profundă, structurală, dintre ideea de bibliotecă, ideea de sferă publică și cea, vai, de democrație, de libertate împărtășită (adică nu exclusivă, doar a unora).
 
Adevărul redevine, azi, martiric și cinic (de la Diogene Cinicul, nu de la cinismul contemporan jemenfoutist): presupune curaj și expunere de sine, nu doar a celorlalți, cum fac cinicii, leneșii, putorile populiste.
 
Eroina - reală - a docuromanului Secretul bibliotecarei se construiește pe sine în același timp ce construiește biblioteca privată (devenită publică) a lui J.P. Morgan. Pentru că toți sîntem biblioteci. Sau nu. Ne construim prin/ca biblioteci. Individualitatea este o bibliotecă de sine.
 
Sacrificiul lui Alexei Navalnîi reafirmă, din perspectivă pur est-europeană, mai exact asiatic-europeană, dar pentru întreaga democrație actuală, importanța (devenită secretă) a ideii de disidență și de disident: adevăratul individualism și adevărata individualizare, pentru a nu mai fi, ca acum, falsă, de masă, presupune disidența.
 
Și, de fapt, individualismul ar trebui redefinit ca singularism: individualizați-vă, singularizați-vă, fiți disidenți, intrați în disidență! Nu ne putem auto-construi decît prin expunerea care, atacîndu-ne, ne sculptează și ne modelează (eliminînd părți și adăugînd "viituri", sedimente purtate de vînturile istoriei) ca monumente singularizatoare ale Adevărului (care doar astfel poate fi scris cu literă mare, drept universal). 

0 comentarii

Publicitate

Sus