O fotografie uitată-n fundul unui sertar

În anul trei am ieșit campioni pe facultate, la minifotbal. În poza asta, suntem doar șase, "formația de bază", "titularii". Au mai fost, desigur, și câțiva jucători de rezervă, dar pe ei îi am în altă fotografie.

Poza ne-a făcut-o nea Gore, antrenorul nostru, imediat după meci. Suntem mînjiți de noroi și foarte obosiți. Și fericiți pentru titlu, dar, mai degrabă, pentru premiul câștigat. Câte o vacanță de două săptămâni, la Costinești. Și ce vacanță, fraților! O să v-o povestesc și vouă, altădată!

În stânga-sus e Sile. Ne-a părăsit primul. Lovit de trăsnet, pe munte. Imediat după examenul de diplomă, și-a dorit să urce, împreună cu doi colegi, în Făgăraș. Furtuna i-a prins în golul alpin. S-au adăpostit lângă o stâncă, acoperiți cu o foaie de cort. Trăsnetul a lovit în plin. Doar doi dintre ei și-au revenit. Unul a coborât la Podragu, după ajutoare. Când s-a întors, l-a găsit pe celălalt cu părul albit complet. Încă îi mai făcea masaj cardiac săracului Sile. În zadar!

Lângă el, Sorin. Ulcer perforat, fatal. Boala de stomac a căpătat-o încă din liceu. Eram colegi de clasă și știu exact cum s-a întâmplat. Făceam practică agricolă la un IAS. Munceam opt ore pe zi în lanul de porumb și remorca tractorului ne aducea direct la cantină, obosiți și înfometați. Grajdurile de vaci nu erau prea departe. La ora mesei, milioanele de muște de acolo migrau către cantină și se așezau, în roiuri, peste tot. Uneori găseam câte trei, patru înecate în farfurii. Cei mai puțin grețoși dintre noi, le îndepărtam, fără să facem caz. Eram prea flămânzi și trebuia să suportăm oroarea. Săracul Sorin nu o suporta. Doar de câteva ori ne-a însoțit, în cantina aceea mizerabilă. La prima muscă găsită, se ridica, verde la față, și ieșea în goană, cu palmele la gurå. În aproape toată perioada de practică agricolă, masa lui zilnică a fost doar o felie de pâine neagră și-o cană de ceai neîndulcit.

La final, ne-au adus, în oraș, tot în remorca tractorului. Doar pe Sorin l-a adus ambulanța. Direct la spital. Au urmat crize din ce în ce mai dese și lungi perioade de spitalizare, în timpul facultății. Nu a mai trăit mulți ani, după absolvire.

Lunganul din dreapta-sus ridică, mândru, fanionul echipei și cupa câștigată. Îl cheamă Jancsi. Peste doar doisprezece ani îl va lovi un AVC pe scaunul de director. Ne-a fost șef de grupă și căpitan de echipă la minifotbal. Un lider adevărat. Nu a mirat pe nimeni promovarea lui rapidă în funcția de director general al fabricii de tractoare din orașul natal. Numai că, foarte curând, a venit nenorocirea. De la ea i s-a și tras sfârșitul.

Un mare lot de tractoare a fost respins la export de partenerii egipteni. Paguba a fost imensă. Daune, penalizări, arbitraj internațional. De la cel mai înalt nivel al conducerii de partid, s-au ordonat măsuri exemplare. Jancsi a fost destituit, exclus din partid și anchetat penal. Pentru neglijență și abuz în serviciu. În zadar a explicat că cele mai multe dintre neconformitățile găsite erau provocate de calitatea mizerabilă a materialelor și componentelor aprovizionate din țară. Anchetatorii nu numai că nu i-au ascultat argumentele, dar au mai adăugat încă două capete de acuzare: sabotaj și subminare a economiei naționale. După ce a aflat noile acuzații, Jancsi s-a retras în fostul lui birou. Secretara l-a găsit, abia a doua zi dimineața, prăbușit pe covor, lângă scaunul de director.

În stânga-jos, Gachi. Ucis vara trecută de diabet. De el mă leagă un alt soi de amintiri. Pentru că aveam exact aceleași măsuri, ne foloseam hainele în comun. Aveam eu o primă întâlnire și voiam să-mi impresionez noua cucerire? Îl rugam pe Gachi să-mi împrumute blugii Levi Strauss originals, proaspăt cumpărați în Constanța, de la vaporeni. Trebuia să meargă el la nunta unei verișoare și nu avea un costum mai acătării? Îl lua pe al meu din șifonierul camerei de cămin.

În dreapta-jos e Mișu, portarul echipei. Noi îi spuneam Panti, datorită salturilor lui spectaculoase, ca de panteră.

După absolvire, a primit repartiție la Vinalcool. Locul lui de muncă era într-o cramă, în mijlocul unei podgorii vrâncene. În facultate, nu l-am știut băutor dar acolo, înconjurat de atâtea butoaie cu licori puse la învechit, nu a rezistat tentației. Viața i s-a frânt după o căzătură de pe bicicletă. Oficial, un accident banal. Pe fond, alcoolemie, la limita comei.

Sunt sigur că nu-l recunoașteți pe puștiul buclat și zâmbăreț din centrul imaginii. Al doilea din stânga-față, prieteni! Nu bănuiți cine e? Vă înțeleg. Pe vremea aceea, încă nu-și lăsase mustață. Și nici chelie...

Acum, după atâția ani, el nu-și dă seama cum s-ar cuveni să se comporte. Să plângă? Sau să se bucure că unul dintre cei șase mai poate ține între degete cartonul acela îngălbenit? Deocamdată...