Dacă în domeniul financiar şi cel al geografiei - cu multe variabile privind forţa de muncă şi mijloacele de producţie - urmările globalizării sunt în continuare greu previzibile, în domeniul muzicii - indiferent de gen -circulaţia valorilor se dovedeşte a fi totalmente benefică. Un bun exemplu în acest sens este şi CD-ul dedicat creaţiei compozitorului bulgar Pancho Vladigerov, trei opusuri ale acestuia - Vardar Bulgarian Rapsody, Traumspielsuite şi Bulgarian Dances - fiind interpretate de Orchestra simfonică radio din Berlin condusă de dirijorul Horia Andreescu.
Iar lucrurile nu se opresc aici, stilul eclectic al muzicii acestui album fiind justificat de multiculturalismul educaţiei compozitorului. Născut la Zurich, moştenirea culturală evreiască a lui Pancho Vladigerov a fost completată cu o educaţie muzicală ce a început la Sofia în primii ani ai secolului XX, fiind continuată apoi la Berlin, unde a avut ca profesori individualităţi artistice de renume precum Friederich Gernsheim, Georg Schumann sau Leonid Kreutzer. Cariera sa a fost deschisă de câştigarea premiului Mendelssohn, eveniment care a fost repede urmat de premierea altor compoziţii intrate imediat în repertoriul filarmonicii berlineze.
Având evidente virtuţi vizuale, muzica celor trei opusuri se bazează pe o scriitură solidă din punct de vedere componistic, orchestraţia, introducerea, conducerea şi repartizarea travaliului tematic fiind conduse cu o mână sigură în care poate fi recunoscută rigoarea şcolii germane. Din punct de vedere stilistic, muzica lui Pancho Vladigerov poartă auditoriul pe aripile unei fantezii bogate, care asemenea unui covor femecat din basmele orientale survolează cu graţie în stil romantic zone muzicale dintre cele mai diverse, de la folclorul balcanic la muzica de salon sau chiar la jazz, vizitând câte puţin majoritatea marilor orientări ale romantismului.
Deşi nu neapărat originală, muzica filmică a lui Pancho Vladigerov, reuşeşte să bine dispună, printr-o componentă funciarmente pozitivă scoasă cu mare artă în evidenţă de calitatea interpretării. Temperamentul dirijorului Horia Andreescu, a cărui experienţă alături de orchestra berlineză îşi spune cuvântul, aduce exact acele elemente care pot avea darul de scoate tot ce e mai bun din această muzică. Scriitura compozitorului bulgar şi stilul dirijoral al lui Horia Andreescu s-au întâlnit pe terenul fertil al ficţiunii, acurateţea şi rigoarea, mărci inconfundabile ale orchestrei germane, definitivând o reţetă multiculturală de succes.
Aşadar, o muzică de film foarte bine scrisă, plină de surprinzătoare senzaţii de deja vu, o orchestră foarte bună şi un dirijor pe măsură, constituie în cazul acestui album garanţia unui produs de calitate şi a unui timp petrecut agreabil în compania unui repertoriu nou şi în acelaşi timp bine cunoscut.