Ochelarii

Mai întâi a fost vederea încețoșată, apoi au apărut și durerile de cap. Cititul nu s-a oprit. Când asta o împiedica să mai citească oriunde, oricât, s-a dus la doctor. A mers, de fapt, pentru că s-a temut că nu va vedea la tablă, când urma să dea admiterea la facultate. Facultatea aia și numai aia urma s-o salveze de acasă, altfel nu se putea. Avea rețeta, o-es-o-de-minuspatrudioptrii-sferic, exact cum bănuia, că probase niște lentile în laboratorul de fizică și cea prin care văzuse la tablă și cu un ochi, și cu celălalt era cea sferică, biconvexă, de 4 dioptrii.
 
Apoi au fost ochelarii. Primii, unii cu ramă cu albastru, pentru că, in afară de cărți și muzică, ea mai iubea culoarea albastră. Și pentru că pe ăia i-a găsit când îi trebuiau, adică fix atunci, de banii pe care îi avea, adică puțini. A găsit ramele la Piața Mare, în magazinul micuț de optică de la intrarea chiar din Republicii. Erau grei, lentilele de sticlă de minuspatrubilateral atârnă. O dureau urechile atât de tare de la ei, încât din când în când îi dădea jos și se masa deasupra urechilor, pe unde treceau brațele. Erau așa de grei, mai ales că erau dați jos prea puțin, încât, la orice lovitură peste ochelari, nasul sângera acolo unde ochelarii subțiaseră pielea cu greutatea lor. A călcat pe ei într-o zi și s-au rupt exact în mijloc.
 
Perechea numărul doi a fost cu ramă maro-vișinie, luați în prima lună de Cluj, din magazinul Central. Le-a picat o lentilă din senin, s-a spart pe cimentul care era pe jos în laboratorul de fiziologie și, în distracția generală, cioburile s-au împrăștiat printre picioarele colegilor. La un an după aceea, li s-a deșurubat un braț. La apusul unei zile de primăvară târzie, urca strada Republicii și o îmbăta mirosul florilor de salcâm, când a simțit că parcă e mai ușoară, i s-a luat o apăsare de pe cap. Când s-a strâmbat și imaginea, s-a dat seama că un braț al ochelarilor nu mai făcea ce făcea de obicei, adică să apese tare urechea, dar și să susțină rama cu lentilele în poziție funcțională, ci acum ochelarii atârnau într-un braț, iar celălalt stătea încă după ureche, însă liber, cum își puneau meșterii creioanele, sau ca o țigară împrumutată și ținută la îndemână. S-a simțit tare ridicolă cu bagheta aceea de plastic maroniu cu care umblase o vreme așa, ieșindu-i din buclele blonde.
 
De la perechea trei încolo îi este greu să-și aducă aminte care au fost. Ah, ba cum nu - cei cu ramă metalică, aurie, pe care a călcat și i-a rupt chiar pe mijloc, într-o zi când se dădea jos dintr-un pat în care avusese parte de câteva ore de sex continuu. De euforie, a uitat că mereu, dar mereu își lăsa ochelarii lângă pat, pe podea (în căminele studențești nu avea mai nimeni noptieră).
 
Într-o zi fericită, au apărut lentilele de plastic care se subțiau și ramele metalice ușoare cu pernițe pe nas - și aia a fost. De acum, ochelarii erau o parte din ea. Cititul nu trebuia oprit, nasul și urechile nu mai trebuiau masate, somnul era puțin, ochelarii mult folosiți.
 
Primii ochelari metalici frumoși și i-a luat parțial din șpagă. Terminase între timp facultatea pentru care își făcuse prima pereche și lucra, lucra, nu voia să lucreze atât, dar, ca în multe sisteme ierarhice, șefu' mare le dădea celor mai mici decât el să-i facă treaba, ăia la rândul lor dădeau mai departe și tot așa, până când treaba se prăvălea pe ăștia mici, printre care și cititoarea. Munca neîntreruptă s-a dovedit, însă, că are și avantaje, și anume câștiguri materiale neașteptate. Și neetice, chiar dacă necerute, dar cititoarea era săracă și îi trebuiau ochelari noi pentru citit și văzut bine, care erau parte și din meserie, așa că s-a bucurat de șpăgi - și de păstrăvul și fazanul de la un pădurar, aduse la o lună după ce se externase, dar s-a bucurat mai ales de bani, care i-au plătit consultul oftalmologic și ochelarii noi.
 
A urmat o altă pereche, cumpărată când a mers la consult și la magazinul de optică medicală cu iubitul, cel cu care s-a și măritat. Erau aproape dreptunghiulari, metalici, argintii cu partea de deasupra lentilelor neagră, îi veneau bine, dar amintirea lor o face să tresară, că s-a dovedit că aproximativ identici avea și amanta iubitului devenit soț, și ea își aduce aminte bine cum a insistat soțul, la perechea următoare de ochelari, ca ea să își ea unii similari cu cei de înainte. Suflet sensibil, se îndrăgostise de un model de față și i-ar fi fost greu să se adapteze la unul nou. Nu discutăm care dintre cele două femei a avut prima modelul acesta, doar suntem de acord că iubitul devenit soț apoi fost soț n-a fost un gentleman.
 
Perechea următoare a fost Dior. Nu pentru că eroina noastră ar fi dezvoltat o atracție pentru branduri celebre si etichete, ci absolut întâmplător: a fost singura pereche - dintre cele pe care ea aproape că și le permitea - care i-a venit bine, a fost metalică și cu pernițe. I-a așezat pe nas și a simțit că sunt ai ei. A scuturat capul, s-a uitat în jos, a țopăit - ochelarii s-au ținut de ea, neclintiți, dar fără s-o apese în vreun fel. Ochelarii ăștia au văzut foarte multe: primul concediu în străinătate, boala și moartea mamei cititoarei, primul concediu în străinătate în care cititoarea a mers doar cu fetița ei, niște parastase, demisia de la primul job corporatist. La pensie (a lor), au devenit ochelarii purtați în timp ce se vopsea părul, și, dacă n-au murit, mai trăiesc și astăzi.
 
A venit rândul ochelarilor care stăteau atât de bine pe nas încât au fost cât pe ce să facă parte din ea: cu brațele lor îndoite la capătul liber cât să se țină bine la locul lor, atât au apăsat după urechi încât și-au săpat negativul, câte un locaș în forma unui capăt liber de braț de ochelari pe fiecare mastoidă. Când au săpat destul, în urechile cititoarei a început să se audă un sunet, ca un bârâit de motoare venind din depărtare, dar de peste tot, iar pielea din jurul urechilor a devenit caldă, cu arsura pe care ți-o dă căldura prea mare. Cititoarea tot pipăia șanțul: se lizează osul sub brațul ochelarilor sau crește osul din jurul lui? S-a hotărât că e totuși prea mult când capătul brațului stâng s-a îngropat în șanțul lui aproape de tot, mai trebuia să fie înconjurat de os și gata, era primul craniu care făcea corp comun cu ochelarii lui. Funcția creează organul, și funcția acestui cap era, in foarte mare măsură, să citească.
 
Are acum trei perechi de ochelari: unii progresivi, pentru miopie și citit din cărți și ereadere, alții regresivi (ați reținut? Repetați după mine: progresivi, regresivi), pentru miopie și cititul la laptop. Cititul continuă. Acum are și audiobooks. Se temea de momentul când nu va mai putea citi bine cu niciun ochelar, dar și-a dat seama că, la momentul cataractei, o să capete niște implanturi bune de o să se întrebe de ce nu le-a cerut mai repede. De glaucom se temea teribil, are un întreg arbore genealogic cu glaucoame și orbit la bătrânețe, un neam de cârtițe, dar a dat de cărțile audio și parcă s-a mai liniștit: fără povești nu rămâne.