Daniel Libeskind este un mare arhitect contemporan. I-am văzut lucrări importante, de la Muzeul Evreiesc din Berlin (libeskind.com/jewish-museum-berlin/) la Muzeul de artă din Denver, CO (archdaily.com/denver-art-museum-daniel-libeskind), sau blocul de locuințe situat peste râul Ohio de Cincinnati, OH, în Covington, KY (libeskind.com/the-ascent-at-roeblings-bridge/). Cel mai recent am văzut ansamblul de locuințe și funcțiuni publice din Coreea de Sud, la Busan și Seoul (libeskind.com/seoul/, libeskind.com/harmony-tower și libeskind.com/tangent-facade-design-for-the-hyundai-development-company/).
A fost și la București: am avut onoarea să fac parte din mica echipă care i-a dat un tur ghidat al orașului oaspetelui și soției sale. Libeskind nu este provocator doar în arhitectura sa, ci și în proiectele neconstruite și în interviuri. A propus, de pildă, perceperea Lunii în formă de cub, scop în care să-i fie curbura vopsită în negru (archinect.com/daniel-libeskind-tells-the-nyt-what-he-would-do-on-the-moon-if-brought-along-on-spacex).
În tema noastră, însă, el este punctul nostru de plecare în tema golului: "Când ai spațiu gol și îl umpli, nu înseamnă că ai eliminat golul. Poți umple spațiu și crea mai mult gol decât ai fi avut neconstruind deloc." Golul pare să fie catastrofal, în cazul nostru: cele 450 de hectare din centrul Bucureștilor demolate de regimul comunist din România între 1977 și 1989 înseamnă cam cât suprafața Veneției. Acesta este un gol nesfârșit, greu de restaurat, sau de construit de nou, dacă nu cumva imposibil (judecând după faptul că au dispărut nenumărate monumente).
Pare, deci, că nu putem construi nimic pe tema nimicului: ex nihilo nihil, spuneau latinii.
Ei bine, dacă ați fost cu părinții prin diferite orașe mai vechi, medievale sau încă și mai vechi, din antichitatea greco-romană, ați putut constata ceva foarte straniu. În centrul tuturor acestor orașe se află cel puțin câte un mare gol neconstruit. Faceți rapid în minte o astfel de secțiune transversală: zidurile cetății, apoi clădiri din ce în ce mai ample, până la cele mai prețioase: catedrale, primărie sau palat, apoi gol, apoi toate se repetă în ordine inversă, până la zidurile din partea opusă. Întregul oraș, întreaga viață a comunității de acolo este controlată de nimic-ul din centru, Acest nimic este un loc public: cu cât este mai neconstruit, cu atât este mai bun, pentru că înseamnă că îngăduie să privesc de jur împrejur fără piedici și să fiu la fel de ușor de privit.
Când veți fi maturi, vă recomand să citiți cu atenție marile cărți sapiențiale ale omenirii. Spre pildă, una mai puțin celebră în cultura europeană, un soi de biblie a religiei dao-iste din China străveche, numită Dao De Jing (sau Tao te kin, transliterarea chinezei mandarin în română este foarte dificilă și neclară, sunetele putând fi doar aproximate: Pekin a devenit oficial Beijing, de pildă), cu subtitlul Cartea despre Dao și virtute. Ea are drept autor prezumat pe Lao Zi (sau Lao Tsi). Eu am citit textul în cele câteva traduceri în engleză, dar pare să fie accesibil și în limba română (cartea-despre-dao-si-virtute-lao-zi-daode-jing). Ba chiar în câteva traduceri, cel puțin una direct din chineza veche. Poetul Ion Gheorghe a scris un volum întreg pornind de la această carte, un fel de traducere liberă și mult adăugată (a fost acuzat și de plagiat pe tema asta) în Zicere la zicere.
Dar să nu rătăcim cărarea: acest suflu vital universal, Dao/Tao, este explicat printr-o parabolă, cea a unei roți: spițele roții se îndreaptă către golul din centru, unde roata se îmbucă pe axul osiei; circumferința roții dă ocol, la egală depărtare, aceluiași gol din centru; deci, spune cartea sfântă, esența roții este golul din centrul ei. Cel puțin acest fragment din carte a fost tradus și de Lucian Blaga. În 2004, am scris o carte numită Poverism - Prolegomene pentru reîncreștinarea zidirii și acolo am încercat să aplic arhitecturii un alt concept din această carte sacră: starea de lemn nelucrat. Dar asta este deja o altă poveste, pe care o puteți descărca gratuit și citi (editura.liternet.ro/Augustin-Ioan/Pentru-re-increstinarea-zidirii).
Așa și locul public. Calitatea lui esențială? Nu e construit; ba chiar mai mult, e cu atât mai bun cu cât îngăduie priviri nestingherite de jur împrejurul său. În plus, acest gol agregă și structurează întregul oraș împrejurul său - piață, agora, forum - până la teritoriul exterior zidurilor de apărare, cele care marchează și limita până unde bate influența acestui loc straniu.
A fost și la București: am avut onoarea să fac parte din mica echipă care i-a dat un tur ghidat al orașului oaspetelui și soției sale. Libeskind nu este provocator doar în arhitectura sa, ci și în proiectele neconstruite și în interviuri. A propus, de pildă, perceperea Lunii în formă de cub, scop în care să-i fie curbura vopsită în negru (archinect.com/daniel-libeskind-tells-the-nyt-what-he-would-do-on-the-moon-if-brought-along-on-spacex).
În tema noastră, însă, el este punctul nostru de plecare în tema golului: "Când ai spațiu gol și îl umpli, nu înseamnă că ai eliminat golul. Poți umple spațiu și crea mai mult gol decât ai fi avut neconstruind deloc." Golul pare să fie catastrofal, în cazul nostru: cele 450 de hectare din centrul Bucureștilor demolate de regimul comunist din România între 1977 și 1989 înseamnă cam cât suprafața Veneției. Acesta este un gol nesfârșit, greu de restaurat, sau de construit de nou, dacă nu cumva imposibil (judecând după faptul că au dispărut nenumărate monumente).
Pare, deci, că nu putem construi nimic pe tema nimicului: ex nihilo nihil, spuneau latinii.
Ei bine, dacă ați fost cu părinții prin diferite orașe mai vechi, medievale sau încă și mai vechi, din antichitatea greco-romană, ați putut constata ceva foarte straniu. În centrul tuturor acestor orașe se află cel puțin câte un mare gol neconstruit. Faceți rapid în minte o astfel de secțiune transversală: zidurile cetății, apoi clădiri din ce în ce mai ample, până la cele mai prețioase: catedrale, primărie sau palat, apoi gol, apoi toate se repetă în ordine inversă, până la zidurile din partea opusă. Întregul oraș, întreaga viață a comunității de acolo este controlată de nimic-ul din centru, Acest nimic este un loc public: cu cât este mai neconstruit, cu atât este mai bun, pentru că înseamnă că îngăduie să privesc de jur împrejur fără piedici și să fiu la fel de ușor de privit.
Când veți fi maturi, vă recomand să citiți cu atenție marile cărți sapiențiale ale omenirii. Spre pildă, una mai puțin celebră în cultura europeană, un soi de biblie a religiei dao-iste din China străveche, numită Dao De Jing (sau Tao te kin, transliterarea chinezei mandarin în română este foarte dificilă și neclară, sunetele putând fi doar aproximate: Pekin a devenit oficial Beijing, de pildă), cu subtitlul Cartea despre Dao și virtute. Ea are drept autor prezumat pe Lao Zi (sau Lao Tsi). Eu am citit textul în cele câteva traduceri în engleză, dar pare să fie accesibil și în limba română (cartea-despre-dao-si-virtute-lao-zi-daode-jing). Ba chiar în câteva traduceri, cel puțin una direct din chineza veche. Poetul Ion Gheorghe a scris un volum întreg pornind de la această carte, un fel de traducere liberă și mult adăugată (a fost acuzat și de plagiat pe tema asta) în Zicere la zicere.
Dar să nu rătăcim cărarea: acest suflu vital universal, Dao/Tao, este explicat printr-o parabolă, cea a unei roți: spițele roții se îndreaptă către golul din centru, unde roata se îmbucă pe axul osiei; circumferința roții dă ocol, la egală depărtare, aceluiași gol din centru; deci, spune cartea sfântă, esența roții este golul din centrul ei. Cel puțin acest fragment din carte a fost tradus și de Lucian Blaga. În 2004, am scris o carte numită Poverism - Prolegomene pentru reîncreștinarea zidirii și acolo am încercat să aplic arhitecturii un alt concept din această carte sacră: starea de lemn nelucrat. Dar asta este deja o altă poveste, pe care o puteți descărca gratuit și citi (editura.liternet.ro/Augustin-Ioan/Pentru-re-increstinarea-zidirii).
Așa și locul public. Calitatea lui esențială? Nu e construit; ba chiar mai mult, e cu atât mai bun cu cât îngăduie priviri nestingherite de jur împrejurul său. În plus, acest gol agregă și structurează întregul oraș împrejurul său - piață, agora, forum - până la teritoriul exterior zidurilor de apărare, cele care marchează și limita până unde bate influența acestui loc straniu.