Despre icoana Buneivestiri

Moment fundamental în întreaga iconomie divină, Bunavestire este unirea lui Dumnezeu cu noi, oamenii, unirea făcută de Dumnezeu, din voia lui. Este descrisă în cântările liturgice în termeni care par contradictorii pentru noi, cititorii laici, Arhanghelul Gavriil spunându-i fecioarei: "ai să zămisleşti în pântecele tău pe cel ce va încăpea în tine, dar în toate este neîncăput".

Greu de definit, greu de spus în cuvinte, acest moment al unirii celor două lumi este începutul unirii imposibil de înţeles cu mintea omenească a transcendentului cu imanentul. Din această cauză contradicţia, inexprimabilul caracterizează evenimentul, iar această contradicţie ţine de credinţă, prin chiar faptul că este greu (dacă nu imposibil) de cuprins cu mintea omenească. Credinţa că totul poate fi pătruns de Dumnezeu, că unirea cu Dumnezeu este posibilă pe orice coordonată. Unirea celor două firi, care are loc în acest moment, scurt-circuitul între cele două lumi, greu de exprimat raţional. Unirea între uman şi divin este făcută prin voia lui Dumnezeu pentru curăţirea neamului omenesc - "Amăgitu-s-a demult Adam şi poftind să fie Dumnezeu, nu a fost; iar Dumnezeu se face om, ca să facă pe Adam Dumnezeu".

Schimbarea radicală a conceptului de limită, transcenderea limitei. "Prin Firea Ta, eşti fără de margini, dar Tu, Doamne, ai vrut să te cuprinzi în vălul cărnii", sau "Că pe Cel neapropiat, ca Dumnezeu, L-a văzut om apropiat tuturor."

În cântările liturgice abundă exprimările de acest gen. Rostul lor este de a deschide ochiul credinţei spre a primi şi înţelege lucrare comuniunii omului cu Dumnezeu, această lucrare împreună pe care noi oamenii am primit-o prin voia lui Dumnezeu, şi la care nu avem de făcut decât să "subscriem". După modelul pe care Cea care ne stă mărturie la Judecată ni l-a dat. "Acceptarea Maicii Domnului nu este o consimţire pasivă a Bunei Vestiri, ci o supunere activă a sa faţă de voia lui Dumnezeu, o participare voluntară şi liberă a Maicii Domnului". Fiat-ul Mariei este o exprimare a firii omeneşti, în plinătatea ei. Ea cere explicaţii pentru vestea îngerului, pentru că în interiorul firii, în interiorul lumii din care ea face parte, ceea ce acesta îi vesteşte este absurd. După ce îngerul îi vesteşte pogorârea Duhului Sfânt, ea se predă în plinătatea firii ei.

Ceea ce mai sus am încercat a exprima în cuvinte, iconarii şi pictorii au încercat a spune prin imagini. Problema lor nu se pune, la urma urmei în a exprima invizibilul, ceea ce face parte din lumea care nu se vede. Problema nu este cum îl reprezintă pe Arhanghel ci comunicarea unirii între vizibilul şi invizibil, comunicarea între divinitate şi om, comunicarea de către divinitate, către om, a voii întrupării.

După cum este descrisă în Evanghelie, Bunavestire s-a "întâmplat" în trei faze. Apariţia arhanghelului, mirarea Maicii Domnului şi consimţirea Maicii Domnului. Fiecare din cele trei momente, esenţial în iconomia întrupării, se regăsesc în icoană, în diferite ponderi. "Această evidenţiere a momentelor menţionate nu este o regulă generală şi multe icoane le combină înfăţişând, ca să spunem aşa, o sinteză a stării psihologice a Maicii Domnului."

Pentru o comparaţie elocventă între modurile oriental şi occidental de reprezentare a celor vizibile şi invizibile legate de subiectul Buneivestiri în icoană şi în tabloul religios occidental, voi prezenta câteva idei despre planul secund şi despre prim-planul imaginilor din cele două categorii.

Planul secund. Se remarcă o esenţială diferenţă de elaborare a planului secund - abia schiţat în icoană şi foarte atent descris în tabloul occidental. Reprezentarea caselor, mai mult sau mai puţin convenţional în icoană, în contrast cu perspectiva elaborată a occidentalilor. În tabloul occidental întreaga vestire se întâmplă în astă lume. Perspectiva, punctul de vedere al pictorului, punctul de vedere pe care în fond acesta îl impune privitorului, învăluie şi cele două personaje. Arhanghelul este captiv în perspectivă. Dumnezeu Tatăl este reprezentat ca un simplu medalion, pe unul din pereţii încăperii templului în care are loc dialogul Arhanghelului Gavriil cu Fecioara Maria. Totul se întâmplă ca şi cum imanentul absoarbe, înghite transcendentul. Ca şi cum Întruparea are loc din voinţa omului.

In icoană, spaţiul care înconjoară evenimentul este doar pentru a aminti că acesta are loc în lume, nu în pustiu sau altundeva. Poate şi reprezentarea deformată a clădirilor vine pentru a demonstra faptul că iconarul nu este interesat în a prezenta unde anume are loc evenimentul, că nu depune efort pentru reprezentările lumii acesteia. Doreşte, din contră, a concentra, rafinat, privitorul asupra însuşi actului de capitală importanţă, al comunicării între Arhanghel şi Fecioară. "Punctul de vedere" al iconarului nu există. El nu face altceva decât să mărturisească ceea ce are de mărturisit. La urma urmei iconarul nu face altceva decât să exprime în imagine textul evanghelic, decodificat prin intermediul patristic. Iar acest text nu dă detalii despre spaţiul în care are loc întâlnirea dintre înger şi fecioară. Zugravul iconar nu se oboseşte a imagina spaţiul în care a avut loc acest eveniment. Pentru el exprimarea evanghelistului "Şi intrând îngerul la ea a zis"[Luca 1, 28] este suficientă pentru a-l determina să înfăţişeze o încăpere lipsită de pretenţii.

Lipsa de hotărâre şi supuşenia deplină a Mariei în tabloul occidental nu exprimă puterea, determinarea Celei care prin cuvântul ei l-a adus pe Dumnezeu pe pământ. Ea primeşte vestea parcă fără să-şi exprime întrebările consemnate de Evanghelii. Iar dacă ne întrebăm cui este supusă Maria, surprinderea este mai mare. Prin covârşitoarea reprezentare perspectivală a spaţiului în care Bunavestire are loc, înclinăm să credem că ea este supusă tocmai acestui spaţiu, a lumii acesteia. În care îşi face rătăcit apariţia un porumbel, care ne duce cu gândul la Sfântul Spirit doar fiind unica pasăre din tablou. Tulburătoare este supuşenia şi lipsa de hotărâre pe care le afişează pe faţa Mariei pictorul occidental, aproape oricare ar fi el. Şocantă pentru artişti pentru care omul este măsura tuturor lucrurilor.

Pe de altă parte, comunicarea dintre Arhanghelul Gavriil şi Maria, exprimată de icoana Buneivestiri, este una plină de hotărâre, puternică. Poziţiile de putere pe care se află atât fecioara cât şi arhanghelul sunt prezentate clar în icoană. Fundamentul acestei fermităţi este faptul că Întruparea nu are loc fără un accept clar şi lipsit de echivoc din partea firii umane. Dumnezeu nu se pogoară "cu forţa" peste om. Aşteptă de la acesta (poate) din iubire pentru el acordul. Din acest motiv feţele lor nu sunt orbeşte supuse Proniei divine. Privirile lor, care nu sunt coborâte în pământ - de ce ar fi, pentru că sunt acolo pentru a răscumpăra păcatul originar - sunt unite de razele ce coboară din Soarele lumii. Firea umană, a Mariei, este cea care ia decizia de a spune "Fie mie după cuvântul tău" [Luca 1, 38]. Este tulburătoare puterea de expresie pe care iconarul bizantin sau rus poate să o dea imaginii Fecioarei. Exprimă deplina putere, asumarea de către Maria a posturii de "Mireasă, pururea fecioară", de cea care vine să răscumpere păcatul Evei. Poziţia fermă pe care icoana bizantină o atribuie Mariei este de fapt întruchiparea fermităţii, a determinării care este cerută de la noi oamenii, în relaţia cu Divinitatea. Această fermitate, exprimată atât în textul evanghelic cât şi în icoană este urmată apoi de nenumăraţi sfinţi părinţi în primele faze ale vedeniilor cu care au fost confruntaţi.

Bunavestire, aşa cum este detaliat descrisă de Evanghelia Sfântului Luca, are loc în câteva etape temporale - intrarea arhanghelului, expunerea de către acesta a rostului vizitei sale, exprimarea neînţelegerii de către Sfânta Fecioară, vestirea pogorârii Duhului Sfânt şi în final acceptul Mariei. Remarcabil pentru icoană este că reuşeşte ca într-o imagine statică să reunească toate aceste momente definitorii pentru eveniment. Trecerea evanghelistului peste momentul intrării arhanghelului, acordându-i doar gerunziul unui verb, este exprimată în icoană prin poziţia foarte dinamică a acestuia. Piciorul care nu a atins (încă?) lespedea, poziţia aripilor arată că exprimarea veştii începe înainte de oprirea sa. Binecuvântarea pe care acesta o dă Mariei este exprimată în icoană prin semnul pe care îl face cu mâna dreaptă.

Expresia feţei arhanghelului este de fapt exprimarea în pictură a puterii pe care acesta vine să o vestească. Unirea ce va urma şi se va face între firea dumnezeiască şi cea omenească va avea loc doar după afirmarea deplină a celei de-a doua. Puterea pe care o citim pe faţa Maicii Domnului în icoană este de fapt imaginea acelui "Fie mie după cuvântul tău!", ultimul moment al întâlnirii.

Interesantă este prezenţa Sfântului Duh în această icoană, ca şi legătura dintre Acesta şi Născătoarea de Dumnezeu. La fel ca în tabloul occidental, a treia Persoană a Treimii este prezentă la eveniment sub formă de rază care o "luminează" pe Fecioară. Dar în icoană această "întâlnire" între raza Dumnezeirii şi Fecioară este filtrată printr-un văl roşu care este atârnat peste "cadrul" în care se află aceasta. Acest văl roşu este Acoperământul Maicii Domnului. Decodificat eronat ca basmaua sfintei Fecioare, atât aici cât şi în alte locuri în iconografia ortodoxă, rostul lui nu este de a o acoperi pe ea. Acoperământul este de fapt oferit de ea Fiului, este placenta în care acesta şi-a găsit primul adăpost terestru, după cum spune Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanu. De aceea raza Sfântului Duh străbate porfira până ajunge la Născătoarea de Dumnezeu: "Ca din porfiră s-a ţesut trupul lui Emmanuel înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare".