Despre violenţa instituţionalizată

Trăim într-un climat şi într-un mediu edificat de o violenţă fără limite. Cu muchii vii şi colţuri ascuţite, cotidianul nostru nu ne poate lăsa indiferenţi, căci este de o violenţă mereu reînnoită, dintre cele care nu lasă rana să se vindece cu tăişul înfipt în ea cu tot.

Mediul edificat este prost croit, rudimentar, aproximativ până dincolo de limita precarităţii. Ne ameninţă adeseori, ne adăposteşte rareori şi nu de puţine ori ne atacă trupul, căci sufletul este deja sfâşiat zilnic.

Instituţiile sunt vehicule ale "administraţiei" prădătoare. Spitale, îngrijitori maternali, străzi, poliţie, fisc, primării, eliberatori de aviza, autorizaţii, încasatori de taxe şi impozite - cu toţii sunt membri privilegiaţi ai castei de hoitari care ne smulg zilnic din trup câte o parte, spre folosul lor exclusiv. Unii ne şi ucid - şi scapă.

Această patrie s-a tocmit prost. Nu sunt deranjat doar de urâţenia caselor hultanilor hulpavi, pentru că nu aveau cum să fie altfel. Sunt, însă, cutremurat de cotidianizarea violenţei, cu care dăm semne că ne-am putea obişnui, reacţionând doar prin cinism.

Violenţa retardării noastre deliberate este mai gravă decât urâţenia caselor îndărătul cărora se ascund ei de noi. Impunitatea care, ca un cocon, le protejează scârna, este dublată de cinismul cu care ne prefacem că ne protejăm de ei. Cinismul nu este o soluţie pentru nimic şi, întâia oară, el pe noi ne macină, întrucât dezlipirea noastră de realitate doar lor le este de folos. Ne ascundem în iluzii telenovelistice, în cărţi, în străinătăţuri (cine poate), în intoxicarea cu orice - de la imagine la substanţe de natură să inducă stări alterate ale conştiinţei.

Nu o să vă vină să credeţi ce anume a declanşat acest scurt text.

Se demolează Casa Radio. Parţial - porţiunea tribunei centrale, a ultimei defilări de 23 August 1989. Casa însăşi face parte integrantă dintr-un festival al violenţei totalitare, care acum se abate, înapoi şi retroactiv, asupra edificiilor celor care au declanşat-o. Întrucât ştiu că proiectul, sanchi, încă se dezbate la comisia de urbanism a primăriei capitalei, deduc că demolarea aceasta, în văzul lumii, se face ilegal.

Partener în proiect este chiar ministerul care, nu-i aşa, reglementează activităţile de "lucrări publice" din România.

Păi, e bine? Nu e bine!
Pam-pam!