18.03.2024
Răzvan Drăgoi
Deși chel și, oarecum, rotofei, era idolul absolut al femeilor. Dificil de spus ce vedeau ele la el. Avea ochi frumoși, asta e adevărat, dar o exprimare profund sărăcăcioasă și penisul mic. Pe lângă asta, avea obiceiul să scuipe la masă și să urle la cei din jur din senin. Totuși, permanent era lângă el o femeie foarte frumoasă care-l descheia la pantaloni, își apropia mâna frumoasă, cu degete lungi de penisul lui, i-l spăla și-l dădea cu talc, obsedaților, că aia era maică-sa și el avea un an.

Cristian Nedelcu
Ploua încontinuu de mai bine de două săptămâni. Din craterele pline cu apă mâloasă se ițeau cadavre umflate, de oameni și cai de-a valma, care împrăștiau un miros greu de suportat. Când și când, se mai auzeau vaietele vreunui biet muribund de care viața se agăța cu îndărătnicie, prelungindu-i agonia. Stăteau în tranșeele pline de noroi, resemnați, cu privirile goale. Vocea stridentă a curierului îi făcu să tresară. Răvășit, cu vestonul descheiat, striga cât îl țineau bojocii: au semnat, e pace.

Titela Durnea
Gol am venit, gol voi pleca, zice-se. Nu-s convins. Mă văd la venirea primordială, cu pielea albă-n strat subțire ca borangicul. De-atunci am tot pus strat după strat, am tot plecat și-am tot venit. Ultima dată într-un 9 dimineața, pe cât de gol în brațele mamei, pe-atât de preaplin în suflet. S-au mai desprins bucăți pe drum, am mai peticit. Mereu cu haina descheiată la piept, mai zvârleam câte-un strat de piele tăbăcită, zici că eram Baba Dochia. Și-apoi mă spălam în albul lunii. Acu-i liniște. M-au cusut aseară.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2024, grupul are 12.800 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus