Mi-am făcut manichiura, pedichiura, m-am coafat, machiat, epilat, m-am îmbrăcat cu rochia cumpărată special pentru întâlnire, chiloți noi, dresuri noi, sutien nou nouț. Am ieșit cu o oră mai repede din casă. La fix eram la el în cartier. Nu găsesc hârtia pe care mi-a scris cu pixul adresa. Răscolesc toată geanta, nu e nicăieri. Și n-am nici numărul lui de telefon. Cum stăteam eu așa dezorientată-n drum, m-am gândit că, dacă tot sunt aranjată, coafată, epilată, ce-ar fi să-i fac o vizită scurtă lui Costel?
Marian Bircea
Femeie, ce-i cu ăsta? Spune, ce-i cu el aici, când eu am lipsit de-acasă doi ani bătuți pe muchie? Nu-i nimic, nu te mai agita, că nu-i mare bai. Mă plimbam și eu prin fața casei și din albastru cerului a aterizat o barză, cu copilul ăsta negru scrum din cauza soarelui. A zis barza să-l țin puțin că e obosită și trebuie să se întoarcă la bază după indicații. Și mi l-a pus în brațe, a plecat și la copil i-a spus, mă stai cuminte cu tanti, că ți-am pierdut adresa. Iar mie mi-a zis că se întoarce imediat. Și-o aștept.
Alex Caragian
Când am cumpărat casa, am comandat și un gard viu în fundul grădinii, cu poartă disimulată către o lume fantastică. Aveau doar pe verde crud în stoc. Băiatul ce l-a plantat a fost cumsecade, a dispărut înainte să-l plătesc. Gardul crește într-o zi cât altul în aceeași perioadă de timp, dar mai cu viață. E atât de viu că luăm masa-mpreună pe terasă. Un singur defect îi pot reproșa, libidoul vegan. Iubește plantele. Și gazonul crește perpendicular. Ieri își lungea gâtul după niște rădăcini de nor.
