O dată la patru ani, mă simt nu numai ispitit, ci de-a dreptul dator, obligat să mă pregătesc pentru alegerile locale, cele de care depinde orașul, adică nivelul cel mai imediat și mai concret, mai încarnat și mai personalizat, mai puțin abstract, al democrației, locul în care, în orice societate, democrația poate fi resimțită, încercată, testată, verificată, măsurată chiar nemijlocit.
La fel se întîmplă deja, și va continua să se întîmple și anul acesta: în pregătirea campaniei electorale pentru alegerile locale - centrate, nu întîmplător, deși poate exagerat, abuziv, obnubilant, pe alegerea persoanelor, a candidaților -, mă gîndesc că ar trebui să încercăm să vedem cam despre ce ar trebui să fie vorba în această campanie, altfel spus, care ar trebui să fie temele, normele și criteriile pornind de la care ar trebui să se desfășoare campania electorală și în funcție de care ar trebui noi să alegem.
Și asta deoarece mă tem că centrarea, inerentă inițial, pe alegerea candidatului ar putea să obtureze nivelul și actualitatea, adevărata modernitate a temelor de discuție și a normelor și criteriilor de alegere. Altfel spus, cum arată urbanismul cu adevărat actual - repet, cu adevărat actual, nu fost actual, nu întîrziat modern (ca atunci cînd se vorbește, de "dezvoltare", "imobiliară" de pildă) - necesar pentru un mare oraș cum este Capitala, Bucureștiul? Despre ce ar trebui să se facă campanie și în funcție de ce ar trebui noi să alegem într-un oraș mare și mai ales în singurul mare oraș al României, Bucureștiul?
Pentru că, fără să mă mă joc absolut deloc cu cuvintele, între un oraș mare și un mare oraș este o foarte mare deosebire: nu doar de scară, ci de nivel, nu doar de specie, ci de gen. Un mare oraș este cu totul altceva decît (doar) un oraș mare. Un mare oraș este altceva decît un oraș mai mare decît un oraș mare.
Marele oraș nu e doar un oraș mare, un oraș mai mare, ci altceva, chiar, decît un oraș, un alt fel de entitate, de actor, de agent. Egalul, în sens categorial și de nivel de complexitate, al unei țări și al unei regiuni. Și, uneori, chiar mai mult decît o țară. Există mari orașe - deși e riscant, delicat ce voi spune acum - mai influente, mai potente decît țările din care fac parte, și pe care, inevitabil, le trag după ele.
Marele oraș este altceva - calitativ, nu doar cantitativ -, ca scară și pondere, este un fenomen global ("global cities", așa le numea Saskia Sassen), o globalizare concentrată, intensivă, "în mic". Marile orașe sînt Lumea, Planeta, Pămîntul - de tot mai multe ori și într-o tot mai mare măsură, chiar în locul și în defavoarea Pămîntului.
Or, în România, singurul oraș cu veleități și posibilități de mare oraș (nu doar de oraș mare) este Bucureștiul. Despre ce ar trebui să fie vorba, la nivelul anului 2024, vorba într-o campanie electorală pentru București? Care ar trebui să fie temele de atins într-o campanie electorală pentru un mare oraș precum Bucureștiul și care ar trebui să fie, în consecință, normele și criteriile în funcție de care alegătorii, adică cetățenii unui mare oraș, ar trebui să aleagă?
Dar, înainte de toate, mai este marele oraș un oraș? Pentru că, trebuie spus, există, și nu de azi, de ieri, ci încă de la începuturile modernității, adepți și partizani ai marelui oraș și detractori ai acestuia. Polemica pro / contra marele oraș e istorică.
Or, dacă partizanii marelui oraș pot fi calificați drept reformiști și melioriști, contestatarii marelui oraș sînt radicali. Se întîmplă însă un fenomen, o inversare interesantă și o alianță neprevăzută: dacă pînă acum contestatarii marelui oraș păreau și chiar erau paseiști, "regresiști", în vremea din urmă, pe de o parte, criticii marelui oraș privesc mai degrabă spre viitor decît spre trecut (se vorbește de "post-oraș"), iar, pe de altă parte, partizanii reformiști și melioriști ai marelui oraș par a prelua și a integra criticile detractorilor marelui oraș - tema generală și problema-cheie a urbanismului cu adevărat actual constituind-o ceea ce Bruno Latour numește "mutația climatică", legată, apoi, de ecologie și, mai departe, de democrație. Căci cum altfel decît ca o democrație extinsă, integrală ar putea fi definită ecologia, și, reciproc, ar mai putea fi numită democrație o democrație ne-ecologică?
Pe scurt și frontal: va fi vorba despre adevăratele probleme ale marelui oraș actual în iminenta campanie electorală? Știm noi cu adevărat ce să așteptăm, ce să cerem de la viitorii candidați la alegerile locale, știm noi care sînt întrebările la care ar trebui să fie obligați să răspundă?
Pentru că problematica orașului, și mai ales a marelui oraș, s-a schimbat. Și în toiul presiunilor pentru dezvoltare, văzută, unilateral, doar construcționist, adică deja hiper-construcționist, ultra-construcționist, trebuie spus că viziunea asupra orașului a intrat într-o nouă eră și a trecut la o altă paradigmă, una exact opusă și, mai ales, diferită: post-dezvoltaționistă sau post-construcționistă sau, mai ales, alter-construcționistă.
Trebuie, altfel spus, să încetăm să mai construim așa, ca pînă acum. Orașul nu mai poate! Din șansă, devine o capcană și un pericol. Orașul nu mai trebuie - pentru că nu mai poate - să se dezvolte ca pînă acum. Trebuie să se dezvolte altfel.
La fel se întîmplă deja, și va continua să se întîmple și anul acesta: în pregătirea campaniei electorale pentru alegerile locale - centrate, nu întîmplător, deși poate exagerat, abuziv, obnubilant, pe alegerea persoanelor, a candidaților -, mă gîndesc că ar trebui să încercăm să vedem cam despre ce ar trebui să fie vorba în această campanie, altfel spus, care ar trebui să fie temele, normele și criteriile pornind de la care ar trebui să se desfășoare campania electorală și în funcție de care ar trebui noi să alegem.
Și asta deoarece mă tem că centrarea, inerentă inițial, pe alegerea candidatului ar putea să obtureze nivelul și actualitatea, adevărata modernitate a temelor de discuție și a normelor și criteriilor de alegere. Altfel spus, cum arată urbanismul cu adevărat actual - repet, cu adevărat actual, nu fost actual, nu întîrziat modern (ca atunci cînd se vorbește, de "dezvoltare", "imobiliară" de pildă) - necesar pentru un mare oraș cum este Capitala, Bucureștiul? Despre ce ar trebui să se facă campanie și în funcție de ce ar trebui noi să alegem într-un oraș mare și mai ales în singurul mare oraș al României, Bucureștiul?
Pentru că, fără să mă mă joc absolut deloc cu cuvintele, între un oraș mare și un mare oraș este o foarte mare deosebire: nu doar de scară, ci de nivel, nu doar de specie, ci de gen. Un mare oraș este cu totul altceva decît (doar) un oraș mare. Un mare oraș este altceva decît un oraș mai mare decît un oraș mare.
Marele oraș nu e doar un oraș mare, un oraș mai mare, ci altceva, chiar, decît un oraș, un alt fel de entitate, de actor, de agent. Egalul, în sens categorial și de nivel de complexitate, al unei țări și al unei regiuni. Și, uneori, chiar mai mult decît o țară. Există mari orașe - deși e riscant, delicat ce voi spune acum - mai influente, mai potente decît țările din care fac parte, și pe care, inevitabil, le trag după ele.
Marele oraș este altceva - calitativ, nu doar cantitativ -, ca scară și pondere, este un fenomen global ("global cities", așa le numea Saskia Sassen), o globalizare concentrată, intensivă, "în mic". Marile orașe sînt Lumea, Planeta, Pămîntul - de tot mai multe ori și într-o tot mai mare măsură, chiar în locul și în defavoarea Pămîntului.
Or, în România, singurul oraș cu veleități și posibilități de mare oraș (nu doar de oraș mare) este Bucureștiul. Despre ce ar trebui să fie vorba, la nivelul anului 2024, vorba într-o campanie electorală pentru București? Care ar trebui să fie temele de atins într-o campanie electorală pentru un mare oraș precum Bucureștiul și care ar trebui să fie, în consecință, normele și criteriile în funcție de care alegătorii, adică cetățenii unui mare oraș, ar trebui să aleagă?
Dar, înainte de toate, mai este marele oraș un oraș? Pentru că, trebuie spus, există, și nu de azi, de ieri, ci încă de la începuturile modernității, adepți și partizani ai marelui oraș și detractori ai acestuia. Polemica pro / contra marele oraș e istorică.
Or, dacă partizanii marelui oraș pot fi calificați drept reformiști și melioriști, contestatarii marelui oraș sînt radicali. Se întîmplă însă un fenomen, o inversare interesantă și o alianță neprevăzută: dacă pînă acum contestatarii marelui oraș păreau și chiar erau paseiști, "regresiști", în vremea din urmă, pe de o parte, criticii marelui oraș privesc mai degrabă spre viitor decît spre trecut (se vorbește de "post-oraș"), iar, pe de altă parte, partizanii reformiști și melioriști ai marelui oraș par a prelua și a integra criticile detractorilor marelui oraș - tema generală și problema-cheie a urbanismului cu adevărat actual constituind-o ceea ce Bruno Latour numește "mutația climatică", legată, apoi, de ecologie și, mai departe, de democrație. Căci cum altfel decît ca o democrație extinsă, integrală ar putea fi definită ecologia, și, reciproc, ar mai putea fi numită democrație o democrație ne-ecologică?
Pe scurt și frontal: va fi vorba despre adevăratele probleme ale marelui oraș actual în iminenta campanie electorală? Știm noi cu adevărat ce să așteptăm, ce să cerem de la viitorii candidați la alegerile locale, știm noi care sînt întrebările la care ar trebui să fie obligați să răspundă?
Pentru că problematica orașului, și mai ales a marelui oraș, s-a schimbat. Și în toiul presiunilor pentru dezvoltare, văzută, unilateral, doar construcționist, adică deja hiper-construcționist, ultra-construcționist, trebuie spus că viziunea asupra orașului a intrat într-o nouă eră și a trecut la o altă paradigmă, una exact opusă și, mai ales, diferită: post-dezvoltaționistă sau post-construcționistă sau, mai ales, alter-construcționistă.
Trebuie, altfel spus, să încetăm să mai construim așa, ca pînă acum. Orașul nu mai poate! Din șansă, devine o capcană și un pericol. Orașul nu mai trebuie - pentru că nu mai poate - să se dezvolte ca pînă acum. Trebuie să se dezvolte altfel.