Sâmbătă seara, 24/02/'24. Intră-n casă, nu tu bună, iubite, nu tu bună-s, ce mai faci și-mi trage un smartphone peste bot, îl văd pe Steve Jobs cum îl asamblează. Cine-i sluta din poze, mă întreabă, timp în care îmi scot dintre dinți cardul de memorie ca să găsesc pozele. Drago, beată ești. Hai să ne calmăm, apuc a-i zice până-mi dă somn lin cu laptopul prin care îi văd și pe aia de la Microsoft cum îl fabrică. Mă, măgarule, azi, de ziua mea ți-a venit a curve. Dragă, era șefa, îmi dădea leafa.
Arthur Ianoși
Umbla vorba printre annelide că Sobol San, cel mai longeviv dintre cârtițoi, urma să se retragă. Cât timp blănosul condusese subteranul, armistițiul de pace fusese respectat și râmele trăiseră într-o armonie deplină cu artizanii de galerii. În semn de recunoștință, Titi Inelatu se gândise să-i organizeze o petrecere de adio, sperând că cel care-i va lua locul va fi la fel de blând. Mărite Sobol, te rog să mă urmezi. La capătul tunelului am o surpriză pentru tine. Ajunși, pe-un pat de frunze stătea lungită Luminița.
Elena Fermuș
Grădina de zarzavat a bunicii era gard în gard cu cimitirul din sat. De câte ori mergea acolo mă lua cu ea, că doar pe mine mă avea, și eu pe ea. Eram prea mică să o ajut, dar îi țineam de urât. Bunico, da' de ce mai iese cârtița din pământ? E, draga mea, mai ia și ea câte-o bucată de soare s-o ducă-n întuneric. E un fel de poștaș, mamaie, ca nenea care-mi aduce pensia. Atât mi-a fost. Am scos creionul și am desenat o bunică c-o fetiță de mână. Apoi am pus hârtia pe-un mușuroi de la marginea gardului. Pentru mama.
