30 decembrie 2023
La Răsărit se întinde lanțul Bucegilor, cu glazura de zăpadă pe vârfuri, pe fundalul unui albastru "panasonic" de cer, cu nori trași în fuior. Miroase a reavăn și a cetină, respirăm greuț, că nu suntem obișnuiți cu aerul pur.
Anul trecut pe vremea asta și-a dat Diana seama că gașca din liceu nu mai făcuse un Revelion împreună dintr-a douășpea, așa că acuma suntem într-un sat de munte pierdut între Piatra Craiului și Bucegi, în siguranța iubirii noastre care a străbătut trei decenii, cu copii cu tot, copiii aflați la vârsta la care noi taman ne cunoșteam și care sorb cu nesaț până târziu în noapte poveștile noastre de liceu, întrebând din când în când mirați: "Chiar așa ai făcut, mami / tati?"
În plimbare, punem câte un pas unul după altul, fără țintă, fără grabă, în respectul tăcerii. Din timp în timp, ne mai privim unii pe alții și ne zâmbim complice: "Ce fain e!".
Munții. Munții îmi sunt zidurile de apărare, odihna ochilor, tăria în încercări, răsplata reușitelor.
Ce an! Plin.
1 ianuarie 2024
Știu că am de scris. Pentru Răzvan. De dragul lui Răzvan. Care mi-a indus această datorie, fără să i-o pot atribui ori reproșa.
Cuvântul de ordine al acestui an l-am simțit din prima: luxul.
Dar zile în șir, transformate în săptămâni, nu am găsit firul de care să apuc retrospectiva.
Pe de o parte, pentru că a fost multă încărcătură anul ăsta, în planuri deloc clar conturate (de parcă nu-s toate una, pân' la urmă, parol?)
Ș-apoi, cui să mă adresez? Mie, celor care mă cunosc, celor care nu mă cunosc?
Cauza oricărei probleme include și rezolvarea. Așa că...
Dragul meu Răzvan,
Nici nu mă deranjez să citesc definiția exactă a cuvântului "lux" din dicționar, nu ar avea nicio importanță în "lucrările" noastre, e de la sine înțeles că numai propria mea înțelegere a cuvântului are relevanță: luxul pentru mine este atunci când nu e nevoie sa alegi - le poți avea pe toate.
Pentru cei crescuți ca mine, într-o familie de intelectuali în comunism, luxul naște niște forțe aproape oculte, numite vinovății. Diverse și aproape nenumărate. Așadar, trăirea lui autentică cere forțe opuse și de aceeași mărime, cel puțin. În ani, le-am identificat și le-am numit "curajuri".
Tu știi că atunci când vorbesc de lux, nu are nicio legătură cu banii și, de multe ori, nici măcar cu ce pot banii cumpăra.
Să-ți povestesc.
Vacanța de schi de la finalul lui ianuarie s-a derulat într-una din căsuțele de lemn ale unui camping, în care în fiecare seară ningea încet cu fulgi foarte mari, sub lumina difuză a unor rare felinare. La vreo 200 de metri de căsuța aceasta a noastră, cu living la parter și dormitoare la etaj, ne aștepta la finalul orelor de schi o saună uscată, pe care o puteam rezerva timp o oră exclusiv doar pentru noi. Ce puțin, dar ce mult!
Alături - un restaurant cu toate "cochoneriile". Deci le puteam avea pe toate: și apres-schiurile de pe pârtii, și deliciile bucătăriei balcanice, și povestiri în mica bucătărioară din cabană la un pahar de vin roșu sec și brânzeturi, atunci când eram prea obosiți să mai ieșim din casă.
La deschiderea ochilor - perdeluța albă de fileu, micuța fereastră de lemn și brazii încărcați de zăpadă. What a room with a view!
Pârtiile - băieții îmi spuneau că ei cam aveau "hard times skiing" la anumite ore, că numai unele pârtii sunt mai plăcut de practicat, bla bla bla. N-am băgat de seamă nimic: simțeam doar stratul de zăpadă de sub talpa schiului, vedeam doar peisajul din jur, lăsam doar intuiția să găsească trasa optimă, așa că orice pârtie alegeam - a mea era. Pentru că se întâmplă fix cum spunea Einstein: "Potrivește frecvența realității pe care o dorești și nu vei putea decât să obții acea realitate. Nu poate fi altfel. Aceasta nu este filozofie. Aceasta este fizică".
Vreme bună și zăpadă, schi ziua și nocturnă, căsuță și ninsoare ca-n basme, saună și bucate, intimitate și povești între prieteni: lux a-ntâi-a!
18 februarie
După vacanța de schi, în februarie am reușit să lichidez tot ce a ținut de partaj.
Am găsit cumpărătoareA bunului apartament, pe care îl făcusem cămin, nu casă, cuib pentru familie și pentru prieteni, bucurie pentru toată lumea. Și Dumnezeu a ales mâini bune pe care să îl dăm, ochi care i-au văzut căldura, inimă care i-a simțit pulsația de viață dinăuntru și cap bun și determinare pentru planurile de viitor.
Viața e atât de dreaptă, Răzvan! După 15 ani încheiați de căsnicie, fiecare a plecat cu ce a considerat că este cel mai important: Cristi cu banii, eu - cu spiritul și iubirea.
Spiritul învingător, trezit și ieșit la lumină, reînstăpânit. Spiritul meu este rezultanta spiritelor tuturor strămoșilor, profesorilor, mentorilor și prietenilor mei care au strigat, urlat, cântat în adâncul meu până când glasul lor a ajuns la mine și mi-au amintit cine sunt și ce caut aici, de unde vin, pe umerii cui m-am ridicat și încotro e Viața.
Iar iubirea, hmm, da, ce semeni - aia culegi, cu iubirea am ieșit de data asta întrupată. În Ducu, odorul meu cu ochi negri și vii ca viața însăși, cu creier ca un Ferarri, cu inima unui camarad de nădejde, original, creativ și provocator și în joacă, și în discuții, și în cogniție, nesupus ca un pur sânge și cu un trup mai înalt cu două capete deja decât mine, ceea ce ne poziționează în viață atât de corect: I look up to him!
Și spirit, și iubire, am luat totul, intact și cu dobândă, Răzvane, iată luxul!
25 martie
Iar premiul pentru "curajurile" astea a fost fix un alt... lux, pentru care mi-a trebuit, ce să vezi? - un nou curaj! Am organizat de 8 Martie, 8 zile în Maroc pentru prietenele mele: cooperative de cosmetice de trandafiri și argan, hammam-uri și masaje, riad-uri și vile luxoase, obiceiuri feminine berbere și un muzeu dedicat muncii acestora, drumuri șerpuite din Atlasul cu vârfurile de zăpadă, prin văile pline de migdali înfloriți până în deșert și înapoi la ocean, muzică, dansuri și artă berbere, cămile, safari și luna plină în Sahara, restaurante pitite în grădini de curmali, felurite mâncăruri descoperind papile care nu știam că există, grădinile Yves Saint Laurent, Marrakeshul, Essaouira... și seri luuuungi de râs, amintiri și confesiuni - totul, pentru o celebrare desăvârșită a feminității!
Toate, absolut toate fetele au trăit un upgrade fără echivoc și nici una nu s-a mai putut întoarce cum a plecat: pământul, culorile, muzica, condimentele, mirosurile, Rachid și Abdul, energia Marocului le-a intrat în sânge, dând cu mințile de pământ și cu inimile lor de ceruri, schimbându-le pentru totdeauna chimia.
Și prin aprilie, când credeam că le-am lăsat pe toate în spate - cutremur, prăbușiri și foc, că mai greu de atât nu are ce să mi se întâmple, atunci a venit tsunami-ul.
În liniștea așezată, traumele, rănile, frustrările, nedreptățile și nerostirile lui Ducu au găsit loc și spațiu și au ieșit la suprafață, revărsându-se și punând totul la pământ în jur. Toate s-au întrupat în urletele și cuvintele cele mai grele pe care le poate auzi o mama de la pruncul ei.
Le-am primit și le-am făcut față cum am putut, dar - mai ales - am rămas acolo, exact lângă el, indiferent cât sânge mi-a dat pe nas, cât de imposibil păreau de ingerat și de depășit vreodată. Am gândit și prelucrat totul precum preotesele Benegesserit, considerând tot acest val ca unul de otravă și pe care singura șansă era să îl transform în apă vie. Dragostea - aici, o combinație de răbdare, acceptare fără judecare și timp - a fost antidotul și procesul de prelucrare.
Și, după ce au fost toate rostite și am mai stat un pic uitându-ne la ele, am întors amândoi privirea și am ieșit la lumină, ținându-ne de mână și privind numai și numai înainte!
Iar pentru asta, în luna mai, ne-am premiat amândoi cu o ștafetă mult dorită la Fără Asfalt: eu triatlonul individual, el în echipă cu mine și cu bunul lui prieten Andu (Undo). Marea și țărmul ei din alte lumi, 2 Mai-ul nostru iubit cu libertatea lui deplină, galeria de prieteni, reușita și împlinirea ei, ochii în lacrimi ai Dianei în rezonanță cu mine, strigând în soare după cinci ore de concurs sportiv (înot în apa de 18 grade, biciclit pe ploaie torențială, alergat pe scoici și nisip) și râzând, cu buchetul de flori de câmp în mână: "I fucking did it!"
Iunie mi-a adus Iași-ul studenției în parfumul de tei de odinioară, bicicletă pe coclaurile Buciumului, lună plină în Grădina Botanică și apogeul romantismului. Mai fusesem în cursul anului la Iași, revenind după mulți ani în Pușkin și pe Copou, dar în iunie... e altfel. E vibrația de final de sesiune, e echivalentul primăverii în lumea studenției, e bogăția tinereții aplicată în natură și în oameni. Am regăsit anul trecut Iași-ul mult, mult mai bine decât îl lăsasem după licență și asta mi-a dat o bucurie genuină referitor la ce se întâmplă în România.
După anii de pandemie și război ucrainian plini de muncă, vara trecută a fost apanajul muncii și mai intense de atât, și am continuat-o în ritmul ăsta în tot cursul lui 2023. Cum se numește când muncești cât pentru doi într-un domeniu în care te pricepi, ducând totul cu eficiență și profit până la capăt, fără să bușești nimic? Lux cumva? (laughing face). Da, în oglindă, consistența e aceeași, doar semnul matematic opus.
Apropos, ce ziceam că e luxul? Când nu e nevoie să alegi? Adică, de exemplu, în loc să aleg între o vacanță în Maroc cu fetele și o vacanță în Maroc cu familia și prietenii, să le am pe amândouă? DA. Ei bine, după experiența din martie, Diana i-a luat pe Șerban și Elina, eu pe Ducu și am plecat în septembrie toți cinci la Marrakech, pentru o nouă aventură: le-am arătat copiilor... lumea (aceea sau oricare, for that matter), frumusețile și prăpăstiile ei, its lowers and heights.
Haosul și tumultul din FNA, souk-uri berbere de la firul... pământului, 4 x 4 pe poteci de National Geographics cu peretele Atlasului de-o parte și hăurile sale în partea cealaltă, simplitatea brută a pâinii coapte în pământ, a fructelor din copaci și legumelor din tajin și a vieții celor care le gătesc, pustiul deșertului, arsura soarelui și a dunelor și bogăția cerului său de noapte, cele mai exotice cazări și grădini, dar și cele mai simple bucurii: prietenie, sinceritate, muzică, peisaje, zâmbete, inimi ca ochi care știu să vadă și ochi ca inimi care găzduiesc frumusețea.
Și au înțeles copiii, dragul meu, au prins și sădit tot, căci în aeroport la plecare în hohote de plâns s-au despărțit de Maroc, refuzându-și desprinderea. Au căzut în desuetudine complet telefon, televizor, Instagram și tik-tok, de ar fi fost vreodată "suete", și s-au conectat la toate simțurile și la pulsul propriilor lor vieți, au trăit si asta nu le mai poate lua nimeni de la ei, rămâne pentru totdeauna în desaga cu care pleacă mai departe.
Legiuni de îngeri ne-au păzit vacanța, căci ne-am întors transfigurați și îmbogățiți doar cu două zile înainte de cutremurul care a lovit Marocul în septembrie 2023. Și legiuni de îngeri-prieteni ne-au călăuzit în zilele următoare, strângând bani pentru repararea unei case aproape năruite, dar în care o familie marocană (cât de prețioasă e o familie? Cât o lume întreagă!) și-a refăcut Viața.
Au încăput mai multe "curajuri", după toate acestea?
Au încăput, Răzvane, oho, și încă atât de bine! Pe măsura "vinovățiilor", ai întreba? Muult peste ele, desigur, căci era vremea să le depășesc atât de fără echivoc, încât să le scot din rădăcină și să le pierd sămânța, să se dovedească că-s doar închipuite.
Sinai de Yom Kippur.
Înmugurit cu cinci-șase ani de zile în urmă. Apoi, prin 2021, Facebook îmi sugerase pe Olga Câmpeanu, o aventurieră plecată în Saint Catherine dinainte de pandemie și care a pățit cu Sinaiul cam ce pățisem eu cu Marocul, doar că ea, neavând copil în Romania, a rămas acolo. Din discuție în discuție, am încurajat-o iar ea a înfăptuit conceptul de O altfel de vacanță, sejururi nonconformiste în Sinaiul de dincolo de vălul turismului clasic.
Am strâns iar o gășcuță și am zburat în peninsulă în ultima săptămână a lui septembrie, pentru ca la răsăritul soarelui pe 10 al lui Tishrei să fim pe muntele lui Moise (Jabal Mousa), sărbătorind Yom Kippur între bisericuța creștină și moscheea de piatră de pe vârf, după urcușul unei nopți atât de înstelate încât nu am aprins deloc frontala și după cele 750 de trepte naturale de piatră care îți accesează creasta acestui monolit din pustiul Sinaiului!
Da, voi scrie cândva Sinaiul, Sinaiul meu, o experiență care rarefiază, care sublimă, prin unicitatea a tot ceea ce găsești acolo: bogata mănăstire - în istorie, artefacte și spiritualitate de la poalele muntelui sfânt, tribul de beduini descendent al vlahilor, Valea lui Ioan Scărarul, Valea Românilor (da, da, o să îți povestesc odată), picnicurile din oazele deșertului biblic, cinele din curțile familiilor de beduini, plantele vraciului din sat, Canionul Alb și Canionul Roșu de lângă reciful de corali multicolori din Dahab, meteorele sinaite care își schimbă culoarea și textura în fiecare clipă de lumină, nopțile "de-un farmec mut" de sub luna care veghează satul cufundat în visul egiptean, culminând cu ashramul în care în fiecare dimineață am mâncat - creștini, evrei și musulmani - la aceeași masă lungă sub bolțile brâncovenești, ca în sânul urmașului lui Avraam - iată luxul umanității!
Și iat-o destrămându-l la câteva zile după întoarcere, ca pe un șirag de mărgele, odată cu miile de rachete aruncate peste Ierusalim!... Dar ce ar fi umanitatea fără căderi și decăderi!
Octombrie și noiembrie mi-au adus un dar pe care nu-l mai primisem până acum: am organizat un vernisaj de tablouri, pictorița fiind o prietenă din copilărie, cu o poveste de viață spectaculoasă și care și-a depășit limitările (atenție, nu limitele suntem chemați să ni le depășim, ci limitările, sesizezi diferența?) pictând și expunând. Cu frici, cu emoții, cu încercări de tot felul și cu reușită.
Am strâns o mână bună de prieteni, colegi, vecini și rude, ne-am bucurat nespus de tablourile și talentul ei, de timp, de artă si unii de alții. Aveam o bănuiala, dar acuma ȘTIU! Acuma știu cum să fac și asta, acuma știu cum să fac și din asta o bucurie, acuma știu cum să fac bucurie din tot ce fac și tot ce fac - să fac cu bucurie! Iată luxul!
Iar decembrie m-a adus în ajunul zilei mele de naștere sub cel mai mare brad împodobit, în orașul inimii mele, în brațele care m-au făcut să mă simt în siguranță tot anul, sub privirea bărbatului pentru care sunt the wonder woman, care m-a iubit cu cele mai frumoase complimente, cu cele mai gingașe cadouri și cu o pasiune și pricepere vecine cu absolutul. Am trăit cu el într-un an cât într-o viață întreagă, călătorind, împărtășind hobby-uri, sfaturi de business, îndurerându-ne cu neputințele fiecăruia, păstrând totuși iubirea, ținându-ne de mână la filme, lăcrimând de fericire, făcând dragoste și râzând în hohote pe sub pătură ca în tabere...
Spune-mi, Răzvane, care e luxul cel mai mare din Univers? Acesta este: să te iubească cine vrei tu!
Roxana.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2023 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2023), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2023. Vă rugăm să duceți vorba mai departe, trimițând invitația și spre prietenii voștri. (Redacția LiterNet)