Drd. arh. Călin Chifăr - una dintre cele mai bune lucrări de doctorat

Drd. arh. Călin Chifăr: Biserica în cruce greacă înscrisă din perioada medie bizantină: Caracterul performativ al spațiului interior în cadrul proiectului hierotopic

Am avut onoarea și bucuria să îndrum una dintre cele mai bune teze din domeniul meu de competență doctorală, aceea care poartă titlul de mai sus; deci, sunt fericit să văd rezultatul muncii domnului coleg arh. Călin Chifăr și, în același timp, trist că această colaborare, în această formă, s-a terminat. Autorul este dintr-o specie foarte rară de oameni profund serioși și dedicați cu totul cercetării, dar și trăirii subiectelor alese. Însuși autor de lăcașuri de cult, autorul experiază cu sine și cu familia sa sensul a ceea ce investighează, nu doar consemnează rezultatele cercetării, precum în această lucrare. Ne-am întâlnit în multe dintre temele și ipotezele de aici, dar recunosc că domnul coleg Călin Chifăr a mers mai departe decât mine în explorările sale și, deci, rezultatele d-sale sunt mai avansate.

Totul e nou aici, în teză și totul e centrat în analiză: nu vorbește despre crucea greacă înscrisă de oricând și din toate perspectivele posibile, cum fac mulți, crezând că... epuizează o temă. Nu, dimpotrivă: și-a ales o tipologie de lăcaș de cult creștin, o anumită perioadă și, din acea perioadă a ales spre analiză un număr redus de exemple, care îi verificau inițial ipotezele. Care ipoteze sunt și ele sugerate în titlu, foarte contemporane fiind: e vorba despre potențialul performativ al acestui tip eminent de spațiu sacru, cum este el actualizat printr-o agendă fenomenologică a luminii și privirii, dar și a celorlalte simțuri imersate în acest tip de spațiu: cum se aude el, în cântare și în rugăciune, dar și cum miroase.

Introducerea este consistentă, aici autorul etalând instrumentarul metodologic, definind conceptele și formulând sagace întrebări de cercetare pertinente și, insist, strict contemporane. Nici autorul rus al conceptului de hierotopie, dar nici autorul nostru nu par să dorească a analiza implicațiile unei definiri a heterotopului foucaultian qua hieros, ca străinătate sacră și, poate, ca alteritate radicală.

Foarte gelos pe autorul conceptului fiind, îmi tot propun să revin asupra acestei asocieri pe care Altfel de spații pare să o propună, în subsidiar, de când termenul de hierotop a apărut pe piața ideilor arhitecturale. Asta în ceea ce privește stadiul la zi al unei astfel de cercetări, pornind de la conceptele, cum le numește colegul Chifăr, fundamentale.

Mai apoi, ardelenește, autorul își descrie instrumentarul blocului operator și pacientul, obiectul operației sale metodologice. Avem o descriere tipologică a arhitecturii bizantine în general, a celei mediu-bizantine și, mai cu seamă a tipului de cruce greacă înscrisă, pacientul. În relație cu tipologia spațială, ne sunt descrise etapele procesiunii bizantine, unde și când se întâmplă ce anume în fiecare din spațiile, trei la număr ale unei astfel de biserici. Apoi, se introduce conceptul de ekphrasis, sunt discutate textele care îl invocă și se dau exemple justiniene și medievale.

Foarte interesant este că, după acest dramatis personae, urmează elementele dinamice: raporturi interior-exterior, sus-jos, dinamica parcurgerii spațiului (de către oficianți, cu vestmintele și odoarele lor cu tot), toate aceste gesturi și coreografii proiectate pe elementele de artă de escortă, în primul rând icoanele - mozaicuri sau fresce. Există o coreografie celestă - mișcarea luminii solare, care capătă sens liturgic prin aperturile de sub cupolă, dar și din pereții verticali ai lăcașului de cult - dar și a luminii sparte și difuzate, concentrat sau ca pulbere de aur.

Teza surprinde toate aceste elemente, cărora le adaugă ilustrații convingătoare, diagrame proprii care fac mai convingătoare și mai inteligibile ipotezele de plecare. Un glosar de termeni, de folos mai cu seamă pentru cei ce nu sunt neapărat familiarizați cu termenii teologici și arhitecturali bizantini, însoțește lucrarea, alături de aparatul necesar de referințe. Aici, spre final, putem regăsi aplicații contemporane ale elementelor acestora de performativitate naturală (lumina solară) și antropică (ritual, vestmânt, vase de cult, icoane și biserica însăși, drept container și zăcământ al acestora toate).

Mă grăbesc să închei reiterând cele spuse de la bun început: cred că am dinainte una dintre cele mai bune lucrări de doctorat nu numai dintre cele pe care am avut onoarea să le îndrum, ci și despre care știu că s-au susținut la UAUIM. Îl felicit pe autor, se înțelege că găsesc potrivit ca această lucrare să fie susținută în ședință publică și afirm că ea îndeplinește cu prisosință criteriile pentru a îi aduce autorului său titlul de doctor în arhitectură și, sper, calificativul maxim.