Euro 2024. Amintiri (I)... și speranțe: Reconstrucția

Țin minte și acum vara lui '94. Mi-am propus un minim 8,50 la bacalaureat, așa că am luat 8,49 și m-am pregătit de a 15-a ediție a campionatului mondial de fotbal, care urma să aibă loc în SUA, admiterea la facultate jucând finala priorităților din postura de perdantă.

Pe atunci se calificau doar 24 de echipe la mondial. Dintre acestea, trei participau în premieră la un turneu final, Rusia era la prima participare după destrămarea URSS, Germania venea pentru prima oară după 1938 cu lotul unit al Germaniei de Est și al Germaniei de Vest, iar Africa trimitea trei reprezentante în lupta pentru titlu.

Știm cu toții ce a urmat. Am avut parte de o lună de fotbal total. Am debutat în a doua zi a turneului cu o victorie de răsunet asupra Columbiei, am continuat cu o înfrângere greu de digerat în fața Elveției, iar în ultima etapă a grupelor ne-am cățărat pe primul loc al grupei printr-o victorie eficientă în fața țării gazdă.

A urmat meciul cu Argentina, națiune care respiră și transpiră fotbal, dar care era afectată după ce Maradona a fost prins dopat și trimis acasă după doar două meciuri. Cu toate acestea, pumele aveau un lot solid, fapt care s-a văzut pe tot parcursul meciului. Doi argentinieni au avut mai multe driblinguri decât toți jucătorii noștri de atac la un loc. La finalul meciului eram reprezentați în teren de portar, șase fundași și patru mijlocași defensivi, dar terminam victorioși, după trei goluri care au intrat în istorie.

A urmat meciul cu Suedia, partidă în care deși ne-am arătat tehnica superioară, factorul fizic și spiritul de luptă, la care nordicii stăteau mult mai bine, până la urmă au decis soarta meciului. Cinci minute ne-au despărțit de o calificare în semifinale, unde am fi întâlnit Brazilia.

Acest turneu a propulsat naționala noastră în clasamentul FIFA, introdus de doar doi ani, până pe locul șapte.

A urmat un turneu prost la Euro '96, din Franța, unde am terminat grupa pe ultimul loc, cu zero puncte și doar un singur gol marcat.

Campania de calificări pentru mondialul din '98 a fost magistrală, terminându-se cu un egal, în ultimul meci, iar în rest victorii pe linie. La finalul anului anterior naționala noastră ocupa locul trei în clasamentul FIFA, la un punct în spatele Germaniei și la zece puncte în spatele Braziliei. A fost ultima noastră prezență la un turneu final de Campionat Mondial și momentul în care a început declinul fotbalului în țara noastră.

Cluburile cu tradiție au început să fie preluate de tot felul de indivizi, niciunul dintre ei din postura de finanțator, toți fiind "investitori" și urmărind profitul, nu neapărat prin metode agreate de instituțiile statului. Limbajul în lumea fotbalului autohton s-a schimbat radical, investitorii cluburilor fiind de multe ori subiect pentru mai multe știri "fotbalistice" decât jucătorii.

Un coleg de serviciu îmi spunea prin 2003 așa: "seara, dacă vreau să adorm râzând, mă uit la Procesul etapei". Emisiunea avea invitați fără brumă de logică, fără pic de rușine, fără morală sau etică, dar se credeau cu toții la fel de deștepți ca mine, după ce beau zece beri, așa că-și vărsau cunoștințele asupra telespectatorilor cu o frenezie nestăpânită, lansând judecăți în stânga și în dreapta, fără niciun discernământ.

Asta devenise fotbalul românesc după ce s-a dus Generația de Aur. Un circ și un balamuc continuu, de parcă eram constant în campanie electorală. Fotbalul nu mai era despre calitatea jucătorilor sau a echipei, ci despre patroni, despre mașini, despre tatuaje, case, femei și distracții în cluburi.

Transformarea aceasta a fost făcută cu susținere tacită din toate părțile. Presa vindea. Biserica primea donații. Politicienii la fel. Publicul se distra, fără să-și dea seama cum pierde esența fotbalului. Sportul despre care se spunea că e o religie a devenit circ.

Din '98 și până acum nu am mai reușit nicio calificare la un turneu final. Am avut apariții sporadice la europene, dar încununate de rezultate mediocre. Participarea la două europene, în 2008 și în 2016, ne-a adus trei egaluri, restul meciurilor fiind pierdute.

La nivel de cluburi am avut aleatoriu rezultate bune la nivel european, fără nicio continuitate de la an la an. Într-un an echipele noastre obțineau puncte în Champions League, iar în anul următor nici măcar nu prindeau grupele (și mai apoi se desființau cu totul).

Se vorbește despre reconstrucție de o grămadă de ani, atât la nivel de națională, cât și la nivel de cluburi, dar suntem o nație căreia-i place să vorbească. Suntem părerologi profesioniști. Ne pricepem cu toții la fotbal și la politică, rezultatele fiind însă pe măsura acțiunilor noastre, nu a vorbelor noastre.

Momentan ocupăm locul 46 în clasamentul FIFA, având în față multe țări cu care "măturam pe jos" în anii '90.

Fotbalul a rămas un aspect important al vieții noastre. Ce facem vara asta? Păi, e simplu. Suntem patrioți, chiar dacă nu știm ce înseamnă asta, așa că ținem cu România. Ne găsim un colț liniștit al casei sau o terasă, musai cu televizor mare, facem compromisuri în familie, ne luăm o bere rece și strigăm din toți rărunchii "Hai România!", sperând să vedem că "reconstrucția" a dat roade.