Euro 2024. Orașele (IX) - Cultură în Dresda și Leipzig

Notă: Până la începerea Euro 2024 la fotbal (14 iunie - 14 iulie 2024), Diana Radovan ne invită pe LiterNet să o însoțim prin orașele ce vor găzdui meciurile: Berlin, Dortmund, München, Köln, Stuttgart, Hamburg, Leipzig, Frankfurt, Gelsenkirchen, Düsseldorf. Va fi vorba mai puțin despre fotbal și mai mult despre atmosfera în orașele respective, despre locuri, oameni, întâmplări. Adică despre viață pur și simplu.


E februarie 2009 și mă apropii treptat de finalul studiilor doctorale din Dortmund. De la conferința anuală de biofizică din Halle (Salle), unde participăm mai mulți doctoranzi și postdoctoranzi din departamentul de chimie biofizică de la TU Dortmund, merg cu trenul câteva zile la Dresda și de acolo mai departe la Leipzig. Singură. Partenerul meu, participant și el la conferință, urmează să se mute în curând în Canada la un postdoctorat, iar eu nu voi pleca cu el, cel puțin nu imediat, așa că încerc să mă obișnuiesc să fiu iar pe cont propriu.

În Dresda stau în Cartierul Neustadt la Hostelul Lollis Homestay, unde muzica reggae merge în fundal nonstop și camerele au pereți colorați, cea mai emblematică pentru acest hostel fiind cea cu patul montat într-un Trabant parțial dezasamblat. Tot în același cartier merg după ce mă cazez la Lebowksi Bar, unde rulează fără întrerupere filmul The Big Lebowski, iar apoi mă plimb prin ploaie pentru a vedea clădirile colorate din Kunsthoffpassage, dintre care îmi rămâne în minte Clădirea Cu Pâlnii Care Cântă Când Plouă.

În Orașul Vechi, merg la Muzeul Albertinum, cu artă din mai multe perioade, de la romantic la contemporan, cu arta lui Caspar David Friedrich, cu minunatele picturi ale Galeriei Neue Meister. Merg și la Dresdner Zwinger, unde mă impresionează arhitectura barocă târzie și un citat din Eric Kästner expus mare afară: Es gibt nichts Gutes, außer man tut es. La Dresdner Zwinger vizitez Galeria Alte Meister, una dintre cele mai celebre colecții de artă lume, cu lucrări din secolul XV până în secolul XVIII de Raffael, Giorgione, Tizian, Rubens, Rembrandt, Vermeer, Dürer, Cranach, Canaletto și Silvestre. Merg apoi să mă plimb pe malul râului Elba deși e frig, precum și la celebra biserică Frauenkirche, a cărei construcție a început în secolul XI și a avut inițial un aspect foarte diferit de cel de azi. Biserica, ca multe altele, a fost bombardată în cel de-al doilea război mondial și reconstruită ulterior.

Merg de aici la Muzeul Eric Kästner, unde ascult la walkman poveștile care mi-au încântat copilăria, povestea lui Emil și a detectivilor și povestea celor două Lotte, cot la cot cu copiii care se întâmplă să fie și ei aici.

Fac economii în Dresda, mănânc pâine prăjită cu castraveți și brânză topită. Dar nu contează, mă bucur de tot ce văd, sunt însetată de cultură și prefer să îmi cheltui banii prin muzee. Plec din Dresda vineri dimineața, pe ploaie (tot plouă de când am sosit), iar când predau cheile, recepționerul de la hostel îmi zice prietenos, pe fundal săltăreț de reggae desigur: Cum, chiar azi pleci, fix când începe weekendul și distracția în oraș și în cartier?

În Leipzig, vineri seara, la apartamentul închiriat pentru două nopți, văd la televizor un mare marș neonazist în Dresda cu intervenții violente ale poliției, cu cel contra lui desfășurându-se în paralel cum se întâmplă mereu în astfel de situații. Și în Dortmund și în Estul Germaniei, mișcările contra străinilor sunt accentuate în condițiile crizei economice. Sunt neliniștită, mă întreb serios dacă chiar vreau să rămân pe termen lung în Germania și adorm cu greu.

A doua zi încerc să uit de lucrurile acestea neplăcute, merg prin oraș, vizitez statuia de bronz a lui Goethe la Naschmarkt, Leipzig fiind orașul în care Goethe, originar din Frankfurt, a fost vreme de trei ani student. Cu o decadă mai târziu, romanul lui Goethe Suferințele tânărului Werther a fost lansat la Târgul de Carte din Leipzig și i-a adus faimă internațională. De aici, merg la mormântul lui Bach, în Thomaskirche, unde Bach a fost cândva organist.

Merg peste tot cu tramvaiul, e vremea hărților de hârtie, dinaintea telefoanelor smart. Și mă bucur mereu când reușesc să descopăr fără mare dificultate drumul. Plouă, dar nu contează, mă bucur că sunt liberă să umblu pe străzi și să descopăr lucruri noi. Nu mă las până nu ajung și la Casa-Muzeu Schiller. Este vorba despre o fostă casă țărănească în Cartierul Gohlis. Schiller a trăit aici la etaj într-o vară și în acest timp a scris al doilea act din Don Carlos, a prelucrat Fiesco și a scris o primă versiune a poeziei An die Freude. Casa respectivă este cea mai veche casă țărănească din Cartierul Gohlis.

Aproape de fiecare dată când călătoresc, îmi închipui cum ar fi să trăiesc în locurile pe unde sunt în momentul de față. Și da, mă văd trăind în Leipzig, în Dresda, în Halle, chiar dacă se simte foarte tare faptul că au făcut parte mult timp din Germania de Est pe alocuri, mai ales în Halle. În același timp, există o familiaritate aici, un fel de acasă estic. Regret că nu îmi ajunge timpul liber să ajung și în așa-numita Saxonie Elvețiană, unde sunt munți cu un aspect total diferit de cei din Bavaria. Duminică dimineața plec cu trenul înspre Dortmund.

La început de 2020, trăiesc în München, singură, și îmi propun să merg la Târgul de Carte din Leipzig și apoi în Saxonia Elvețiană, chiar îmi și iau concediu în acest scop, dar vine pandemia și nu mai ajung să merg niciunde. În primăvara anului 2024, scriind acest articol la mai bine de cincisprezece ani de la prima vizită, îmi propun să revizitez zona din jurul Leipzig-ului în curând, mai ales pentru a revedea locurile unde s-a scris, cândva, Literatură.

Notă: Dacă vreți să contribuiți la această rubrică, vă așteptăm propunerile. Detalii despre ce ne puteți propune aici.