Metafizic (orașul ideal al alegerilor locale)

Străzi metafizice, arhitectură metafizică, oraș metafizic, spațiu metafizic: fără copaci, fără vegetație, fără vreo umbră naturală, vie; goliciune, arhitectură pură, mai puțin chiar, dar peste tot: construcții fără arhitectură, pură și simplă ocupare și umplere a spațiului ca și cum acesta ar fi un gol (dacă ar fi vid nu ar putea fi umplut), goliciune a ocupării, picior în prag, talpă peste grumaz; oameni singuri, unici, pierduți, învingători, fără niciun copac: așa arată triumful. Oameni în spațiu. Un spațiu redus (împlinit fenomenologic) la simpla coordonată: trăim pur matematic, adică pur metafizic, adică pur, epurat, în epură.

De Chirico, "pictură metafizică": realitatea redusă la corpuri ideale, platonism real(izat), coborît pe pămînt, oameni reduși (ridicați cu forța) la idealitate, nicio umbră, doar spațiu construit, construcție fără spațiu, construcții care nu fac spațiu, spațiu fals mental (mintea nu arată așa decît în mintea criminalilor "modelizatori") și fals real, niciun pom, și pomii, atunci cînd există, par construiți, din corpuri ideale, și oamenii la fel. Totul curat, curățat, nu există vegetație, umbră, doar plan. Umanizare totală, perfectă: în locul supraomului, supraumanizarea.

Umanitatea e tot mai aproape de o sectă. De a se și vedea, astfel, drept ceea ce a fost întotdeauna. O sectă invadatoare, de extra-tereștri. Pămîntul-Lună: pînă și pe Lună e praf.

Teroare. Teroarea de a fi semn. Un fel post-poesc, colectivizat, generalizat, unanimizat, al catalepsiei și al îngropării de viu în Plan.