Destul de superficial structurată ca volum, deopotrivă metodologic și ca voce personală în tema cercetării, încercând fără mult succes să mimeze imparțialitatea, cartea se dorește un istoric al proiectului, dar îi lipsește acel audiatur et altera pars care ar fi făcut-o credibilă. Unele personaje sunt prezentate excesiv în raport cu rolul pe care li s-a cerut să îl joace în poveste, spre pildă domnul Remus Cernea, invocat și citat pe multe pagini, deși relevanța d-sale a încetat după strămutarea catedralei din Parcul Carol pe amplasamentul actual. În schimb, alte persoane sunt abia menționate, ca și în albumașul dlui Noica, de altfel.
Se menționează faptul că am câștigat concursul din 2002 (pag.54, unde, de asemenea, autorul crede că acest al doilea concurs a avut loc la Piața Alba Iulia...) și apar și în bibliografie cu două texte în engleză, invocate în notele de sfârșit de capitol Catedrala și oamenii din jurul ei numerele 18 și 19, de la pp.75 și 76; dar, deși am scris și publicat in extenso fix pe tema în care se încearcă și autorul nostru, inclusiv în engleză, dacă limba română e cea care l-ar fi împiedicat să acceseze bibliografia; or, deși autorul pare să fi beneficiat de o bursă NEC la București, instituție al cărei alumn sunt, nu am beneficiat de minimul interes al dumisale. Poate că nu am interesat, accept acest lucru; dar apar, în schimb, tot felul de personaje precum domnul Neagu, arhitectul Lupu, părintele Ciprian și alții, la fel de imprecis indicați, care par să fi fost importanți în luarea diferitelor decizii, dar nu ne sunt prezentați măcar cu numele complet. Păcat... Altfel, anexele sunt utile pentru cineva din viitor, mai bine echipat metodologic să cerceteze această temă.
Între timp, a apărut și un număr din revista Igloo dedicat momentului actual în edificarea de lăcașuri de cult ortodox. Am fost onorat că am fost invitat să scriu câteva cuvinte, iar ceea ce am scris acolo nu mai repet. Tonul redacției la adresa lucrărilor selectate oricum nu a fost unul care să denote sau să suscite entuziasm la lectură... Așa că m-am limitat și eu la a comenta selecția. Fără să fie una completă sau perfectă, este lămuritoare pentru stadiul contemporan al acestui proces de edificare.
El a ars cu flacără din anii nouăzeci și până după moartea Patriarhului Teoctist; apoi mocnit, până la desenarea siluetei actuale a catedralei și definitivarea catedralelor de eparhii din țară; acum, se stinge. Se stinge și pentru că s-a făcut plinul, construindu-se mult și, cel mai adeseori, prost; acum s-ar ști cum face, dar nu mai e nevoie, ba chiar spiritul timpului s-a întors împotrivă. Apar comentariile, nu întotdeauna binevoitoare, nu întotdeauna corect documentate (ca în cazul volumului despre catedrala patriarhală). Dar nu pot să nu constat că obiectele au o viață proprie, din ce în ce mai clar disjunctă de modul în care sunt receptate (sau respinse de plano) de către intelectuali dezvrăjiți de astăzi.