Am reușit, zilele trecute, să-mi fac loc într-un magazin și să-mi reciclez singur, eu însumi, recipientele de plastic folosite. Mai încercasem, dar reușisem cu foarte mare greutate. De ce? Pentru că era (este aproape permanent) coadă de bieți excluși sau marginali social - oameni, practic, ai nimănui, ai societăți oricum, sigur nu - care le adună de prin gunoaie și vin să recicleze cu sacii, să facă astfel un neprețuit, pentru ei, mărunțiș.
Pentru că mulți dintre concetățenii sau mai degrabă simplii noștri co-temporani (co-temporani între noi, unii cu alții, dar nu și contemporani cu timpul, cu epoca) sînt "domni", se dau "boieri", nu se înjosesc să recicleze ei înșiși, vor doar să consume frenetic și, apoi, să arunce suveran, cu nasurile pe sus. Bine că măcar, sper, la gunoi, nu direct, adică oriunde se nimerește.
Din fericire, are, așa cum spuneam, cine să adune deșeurile de plastic și să recicleze. Și astfel s-a creat o adevărată "industrie" subterană, deși la vedere, din care derivă un fel de "ocupare monopolistă" a locurilor de reciclare.
De fapt, este vorba de crearea, de apariția naturală, de la sine, din sînul societății înseși, a unui fel de "pomană" indirectă, dar deja instituită. Instituirea europeanului, avansatului moral-social ecologic Sistem de Garanție-Returnare (SGR) a retro-generat spontan și marginal un serviciu social indirect. În lipsa milostiveniei sociale directe sau a grijii statului.
Tot mai multă lume începe însă, încet-încet, să recicleze direct, ea însăși. Vor începe oare acești oameni să dea și de pomană, pentru a suplini social ceea ce nu mai aruncă?
Nimic mai evanescent decît acest mic și biet fenomen marginal. Care va trece dar care, o clipă, a scos la iveală niște falii și niște micro-ajustări sistemice interesante. Care deci merită, dar tot într-un mod minor, adică pe măsură, să fie remarcate. Căci arată mai mult, în jur, decît pe ele însele: sînt o mică oglindă măritoare a societății.
Oglindă, oglinjoară, ce arăți tu din țară?
Pentru că mulți dintre concetățenii sau mai degrabă simplii noștri co-temporani (co-temporani între noi, unii cu alții, dar nu și contemporani cu timpul, cu epoca) sînt "domni", se dau "boieri", nu se înjosesc să recicleze ei înșiși, vor doar să consume frenetic și, apoi, să arunce suveran, cu nasurile pe sus. Bine că măcar, sper, la gunoi, nu direct, adică oriunde se nimerește.
Din fericire, are, așa cum spuneam, cine să adune deșeurile de plastic și să recicleze. Și astfel s-a creat o adevărată "industrie" subterană, deși la vedere, din care derivă un fel de "ocupare monopolistă" a locurilor de reciclare.
De fapt, este vorba de crearea, de apariția naturală, de la sine, din sînul societății înseși, a unui fel de "pomană" indirectă, dar deja instituită. Instituirea europeanului, avansatului moral-social ecologic Sistem de Garanție-Returnare (SGR) a retro-generat spontan și marginal un serviciu social indirect. În lipsa milostiveniei sociale directe sau a grijii statului.
Tot mai multă lume începe însă, încet-încet, să recicleze direct, ea însăși. Vor începe oare acești oameni să dea și de pomană, pentru a suplini social ceea ce nu mai aruncă?
Nimic mai evanescent decît acest mic și biet fenomen marginal. Care va trece dar care, o clipă, a scos la iveală niște falii și niște micro-ajustări sistemice interesante. Care deci merită, dar tot într-un mod minor, adică pe măsură, să fie remarcate. Căci arată mai mult, în jur, decît pe ele însele: sînt o mică oglindă măritoare a societății.
Oglindă, oglinjoară, ce arăți tu din țară?