Indicația lui Mihai Buzea pentru această temă a fost foarte simplă: "Scrieți o povestire pe tema banilor."
Follow the Money
Florin Oniga
Florin Oniga
Din taxiul oprit la umbră, coborî un bărbat între două vârste, îmbrăcat într-un costum închis la culoare, lucios și cu haina descheiată. Cămașa albă avea gulerul deschis și cravata scurtă, cu nodul mare și slăbit, i se oprea la jumătatea stomacului voluminos. Mai trase două fumuri lungi din țigara cu care ieșise din mașină, apoi o lăsă să cadă pe trotuar și o strivi sub pantof. Se căută în buzunarul pantalonilor, scoase o batistă cu care își tamponă transpirația de pe frunte și gât, după care își îndesă cămașa după betelie. De pe ușa din spate a mașinii ieși o femeie coafată cu coc înalt, ferindu-se să nu atingă cadrul. Îl luă de braț pe bărbatul care o aștepta și porniră spre intrare.
Sosiră, pe rând, alte mașini, din care coborâră nuntași. Iată-l pe domnul în vârstă, pășind nesigur în baston, ajutat de un cuplu mult mai tânăr, nepoți sau strănepoți, nu puteai ști. Iată-i și pe părinții care intră în clădire ținându-și de mână copilul. Iată-i și pe rudele, prietenii, colegii și vecinii mirilor. Odată intrați în holul localului, cu toții fură întâmpinați și conduși la locurile lor, dinainte stabilite. Mesele mari și rotunde din sala imensă, încet, încet, se animară.
- La botezul lu' finuța parcă erau mai mulți, 'ai?
Bărbatul cu cravata scurtă își mai turnă un păhărel de țuică, îl dădu pe gât și se întoarse spre cea care îl însoțea, așteptând răspunsul.
- Păi aici o să fie cel puțin trei sute, așa-mi spuse nană-ta. Și las-o mai ușor, Nicule, cu țuica aia, că eu nu te mai car acasă ca data trecută, aici te las, să știi. Nici nu e voie până nu zice popa, te vede lumea.
- Că iar tre' să comentezi tu...
Păhăruțul de țuică se umplu iar ca de la sine și Nicu se întoarse în partea opusă, spre locul la care vecin îi era bătrânul.
- Hai noroc, bunicule! La mai mare și să ne vedem și la botezul copiilor mirilor!
O mișcare scurtă, ceafa căzu pe spate și păhărelul cu țuică se goli. Bărbatul nu văzu sprâncenele doamnei, încruntându-se.
- Hai noroc, sănătate, da'... cine ești dumneata? Parcă te știu, dar nu prea mai țin minte eu, fii bun.
- Bunicule, eu sunt Nicu. Noi suntem din partea miresei, dânsa - și arătă înspre doamna cu coc care îl însoțea - e nevastă-mea; soacra mică mi-e soră, nepoții lui matale ne cunosc, zise bărbatul și închină înspre cei din dreapta bătrânului. Pe mireasă, nepoată-mea, o știu de când s-a născut, mititica de ea. Ne-am văzut și la botezul lui finuță-mea, tot din familie, luna trecută, bunicule, nu mai știi? Acuma, suntem, uite, la nuntă și hă-hă-hă! - sigur ne-om mai vedea, că văd că nu ratezi nimic matale, sănătoși să fim, mustăci Nicu. Hai, să trăiești, bunicule!
Bătrânul dădu din cap politicos - aha, da! - și dădu și el de dușcă păhărelul umplut de vecinul său.
- Nu mai știe moșul, săracul, are o vârstă, se întoarse Nicu spre soția lui. O petrecere nu scapă, bravo lui, să-l țină! Uite-l și pe ăsta micu', zise bărbatul, uitându-se spre locul din stânga femeii, unde copilul cel energic tocmai declanșase un conflict între furculița și cuțitul din fața lui. Stai măi, blânduț, că te tai! Unde-s mama și cu tata?
- Vin imediat, s-au dus la baie. Nu taie bine cuțitul ăsta, dar o va învinge pe furculița cea din-țoa-să, răspunse copilul în ritmul jocului său, fără să-l privească.
Se făcu deodată liniște și din stația de amplificare răsună marșul așteptat de toată lumea. În aplauzele nuntașilor, își făcură apariția mirii, întâmpinați de un tânăr elegant din partea casei, care le oferi cupele în care fusese turnată deja șampanie. Mirii ciocniră, se sărutară, goliră cupele și le aruncară cu putere spre pardoseala lucioasă, în chiotele și aplauzele nuntașilor spectatori.
După cuvântul starostelui și apoi al preotului, începu, pe muzică, ospățul. Nicu își goli farfuria cu aperitive pe măsură ce își turna din carafa, goală pe jumătate, pe care o adusese lângă el. Când Lina se angajă într-o șuetă cu părinții copilului, bărbatul îi luă pe furiș o chiftea din cele rămase în farfurie.
- Ce te faci la celelalte feluri, Nicule, că mai e multă mâncare? - îi reproșă soția, căreia nu-i scăpase furtișagul. Din chiftele voiam să-i duc lui Nero, că așa i-am promis, mai spuse ea.
- Îmi dai și icrele, că știu că tu nu mănânci?
Fără să aștepte răspuns, își puse cu îndemânare, pe o bucată de pâine, ditamai boțul păstos din farfuria soției, căreia îi zâmbi apoi cu gura plină. Își întoarse privirea spre vecinul în vârstă și îi scrută și acestuia farfuria.
-Bunicule, dacă nu mai poți...
După dansul miresei și alte câteva valsuri, urmă muzică populară. Lui Nicu i se lumină fața, se șterse la gură, își dezbrăcă haina și își luă soția la dans. În ciuda gabaritului, era foarte agil și cuplul cuceri repede atenție și aplauze. Roșu în obraji, transpirat de la frunte la curea, vesel, își bătea cu palma dreaptă călcâiele pantofilor lustruiți la fiecare refren, iar cu stânga își rotea soția în piruete ce scoteau chiote de admirație împrejur.
- Hai afară la o țigară, îi spuse Linei după repriza de populară. Îi sărută mâna, o luă de cot și ieșiră din sală.
Ajunși la fumoar, se salutară cu cei de pe terasă, cu unii se pupară, își aprinseră țigările, apoi bărbatul își scoase telefonul din buzunarul pantalonilor. Se uită cu atenție la ecranul pe care se afișau câteva apeluri nepreluate și formă un număr. Treptat, trăsăturile îi deveniră încordate. Mai trase un fum din țigară și vorbi în telefon:
- Da, măi, rezolvăm. Sunt la o nuntă, ți-am zis, te sun eu mâine. Vorbim și ne înțelegem. Poftim...? Cum, măi, așa...? Așa vorbești tu...? Auzi... auzi, vorbim mâine, da? Salutare.
- Tot ăla? Da' nu poți să-i zici că acuma nu se poate? Și nu te mai agita, Nicule, te superi atâta... îi spuse soția, privindu-i fața.
- Tot ăla, futu-l în mă-sa, mă seacă omul. Lasă că rezolv, Linuțo.
Înainte de a se întoarce în sală, se alăturară unui grup, se mai salutară cu unii, își vorbiră un timp cu alții, râseră.
- Hai înăuntru, că vine friptura, zise unul dintre ei.
Se duseră la masa lor și se așezară. Vecinul în vârstă stătea și el la masă, sprijinit în bastonul al cărui capăt îi venea până la bărbie, absent la ce vorbeau însoțitorii lui. Copilul comesenilor vecini era tot pe scaunul lui, de data asta butonând un telefon mare cât fața lui. Zumzetul sălii era acoperit de marșul care îndemna batalioanele române să treacă Carpații.
- Bine mai jucați, ăă... îmi cer scuze, cum ați spus că vă cheamă? Și eu jucam la nunți odată, demult tare, îi zise domnul în vârstă și, din cauza zgomotului, trebui să repete.
Nicu îi mulțumi cu un zâmbet.
- Stai să vezi după ce mâncăm, bunicule, că știu și de astea moderne.
- Nenea, ați dansat frumos, v-am văzut și eu. Vreau și eu să știu să dansez, dacă mă lasă mama și tata, îi zise copilul din stânga, apoi își fixă iar privirea în ecranul telefonului.
Bărbatul îi zâmbi și lui.
- Mulțumesc, măi copile; vorbesc cu ei și o să te învăț eu dacă vrei.
- Auzi, după ce dăm darul te mai fac o tură, că m-am încins, îi spuse bărbatul soției, după care mai dădu de dușcă un păhărel. Hai noroc, bunicule! Hai noroc, copile! Draga mea...
Friptura fu servită, muzica își coborî o treaptă volumul și mesenii își continuară ospățul. Bărbatul roase meticulos ultimele rămășițe de carne de pe osul copanului, luă o înghițitură din pireul alb de pe furculiță, se întinse puțin după salata de varză, mestecă totul pe îndelete, oftă a satisfacție, apoi își tăie o bucată din cotletul de porc de alături.
- Ia stai, că parcă m-a luat frigul, îi spuse soției, cu gura plină. Se ridică de pe scaun și își îmbrăcă haina care stătuse până atunci pe spătar. Păru că se împiedică de piciorul scaunului, deși nici nu-l atinse și se sprijini cu o mână de masă.
- Ești bine, Nicule, ce ai? Lina își ridică privirea dintre tacâmuri, își strânse buzele a iritare și continuă, dând mustrător din cap: Ți-am zis eu cu băutura aia...
Tăcut, Nicu se așeză din nou pe scaun și dădu să apuce tacâmurile lăsate pe marginea farfuriei. Mâna stângă, care își începu mișcarea spre furculiță, își schimbă brusc traiectoria și se încleștă de cămașă în dreptul pieptului, boțind cravata scurtă. Ochii i se bulbucară, fața i se învineți, gura i se deschise larg după mai mult aer, apoi trupul i se aplecă spre dreapta și căzu cu zgomot pe podea.
-Un doctor, repede un doctor aici! strigă cineva.
Lumea începu să se ridice de la ospăț și să vină în apropierea mesei celui căzut. Muzica se opri brusc. Unii începură să filmeze cu telefoanele, alții doar să facă poze. Pe gresia lucioasă, cu picioarele depărtate unul în fața altuia ca în mers, cu trupul masiv între scaune, bărbatul stătea inert, lungit pe o parte, cu mâna stângă încă încleștată în piept. Mâna dreaptă, ale cărei degete se strânseseră ca niște cârlige, se întindea în continuarea corpului. Un șuvoi de bancnote noi-nouțe care îi alunecaseră din buzunarul de la piept al hainei și se împrăștiaseră pe jos, continuând linia brațului, o lua pe sub scaunul bătrânului și mai încolo.